Preşedintele PMP, Traian Băsescu, susţine, pe pagina sa de Facebook, că există o campanie de presă "mincinoasă" care vrea să demonstreze că atât el cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi fostul premier Victor Ponta au aceiaşi atitudine faţă de justiţie.
"Nu-i apăr pe corupţi, dar apăr ce am construit cu preţul a două suspendări şi a unei opoziţii crâncene cu Parlamentul, şi, mai presus de orice, apăr statul de drept, singura soluţie ca ţara să progreseze. Observ o campanie hotărâtă şi în acelaşi timp mincinoasă a gradaţilor din presă în a convinge că, în raport cu justiţia, Tăriceanu, Ponta sau Băsescu sunt totuna. (...) În timp ce eu militez pentru o justiţie independentă, dar care respectă drepturile fundamentale, Tăriceanu şi Ponta vor o justiţie controlată politic", a scris Băsescu.
Fostul şef al statului acuză că, ''o dată cu instalarea la Cotroceni'' a preşedintelui Klaus Iohannis, nu a mai continuat procesul de consolidare a justiţiei şi s-a decis transformarea acesteia în ''spectacol''.
"Începând cu 2015, în loc să continue procesul de consolidare al justiţiei, 'trei bugetari' din vârful instituţiilor de forţă, SRI, DNA dar şi ÎCCJ, au decis că poporul vrea spectacol, şi în numele acaparării puterii de către ei înşişi şi a slugărniciei faţă de noul preşedinte au oferit spectacol. Ce au refuzat însă cei trei? Au refuzat să garanteze dreptul fundamental la apărare pentru cei acuzaţi de procurori, aruncând justiţia la orizontul anilor 50 şi făcându-se a uita că: persoanele suspectate sau acuzate nu trebuie prezentate public ca şi cum ar fi vinovate, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică (vezi pasiunea pentru încătuşări cu transmisiune în direct); orice dubiu cu privire la vinovăţie trebuie interpretat în favoarea persoanei suspectate sau acuzate (nu invers, aşa cum se procedează acum); suspectul sau acuzatul au dreptul la tăcere şi de a nu se autoincrimina, iar exercitarea acestui drept nu poate fi utilizat împotriva suspectului sau acuzatului şi nu poate fi interpretat a fi o dovadă a săvârşirii infracţiunii", mai spune fostul preşedinte, conform sursei citate.
1. Justitia a pierdut mult in ochii oamenilor
(mesaj trimis de x în data de 07.08.2016, 11:39)
Din cauza ca Basescu se dovedeste imun in fata justitiei, o batjocoreste cum vrea el, ii stabileste limite in care are voie sau nu sa se miste justitia a pierdut mult in ochii oamenilor de rand. Cine poate sa creada o justitie care nu vede nimic din furturile de care stie toata lumea de pe vremea PDL-ului, cum poti crede functionala o justitie care ii face scapati pe toti PDL-istii incepand cu Basescu, Ioan Oltean si intreaga floare PDL-ista?. Basescu uita cum l-a hartuit pe Adrian Nastase cu catuse, repatat, cum televiziunile lui de casa au organizat zeci de linsari mediatice si pretinde ca pe vremea lui justitia a functionat mai bine. Justitia va functiona bine doar cand va inceta sa mai fie selectiva si va face curat si in zona de dreapta!. Ceea ce critica Basescu este ceea ce noi speram sa se dezvolte in institutiile de forta si in justitie. La urma urmei, inteleg ca pe Basescu il intereseaza in primul rand respectarea drepturilor infractorilor insa si noi platitorii de taxe avem dreptul sa stim cum i-au fost finantate campaniile electorale, cum a catigat cele doua mandate, cum au functionat institutiile publice vreme de zece ani. Basescu ij ataca pe cei "trei bugetari" care trebuie sa calce naparca pe cap pana la urma...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2016, 19:19)
PDL-istii nu au probleme cu justitia pentru ca sunt singurii politicieni corecti din Romania. Vasile Blaga, Blejnar, Videanu, Duță, Drăgoi, Falcă, Gheorghe Ștefan, Paul Vass, Ionuț Popescu sunt doar câteva exemple de oameni corecți și drepți. Dealtfel, statul PDL-ului interzice corupților să facă parte din partid.
2. fără titlu
(mesaj trimis de orwell în data de 07.08.2016, 18:27)
"Eu militez pentru o justiţie independentă" Asa e nea Traiane dar spune si conditia: justitia sa le lase in pace pe Leana si pe alinuta bica. Dar pana justitia se hotaraste n-ai vrea tu sa "dezvolti" putin care a fost rolul tau in dosarul Rompetrol? Ce ai discutat tu la concret cu alinuta bica ? Nu de alta dar in interventiiile tale telefonice ai cam spus niste lucruri care se cam leaga cu ceea ce este prin dosare si pe care daca le dezvolti putin s-ar putea sa-i devii complice lui bica. Pentru ca individa respectiva chiar a reusit sa distruga dosarele atata vreme cat au fost sub controlul ei. Ca sa nu mai spun ca in dosare au fost condamnati doar cei care au indeplinit principiul enuntat de tine la Tv si anume cei care prin condamnarea lor linisteau opinia publica. Toate dovezile si detaliile le gaseste cine este interesat in dosarele rezultate prin disjungerile dispuse ilegal de alina bica.
3. fără titlu
(mesaj trimis de piticu rautacios în data de 08.08.2016, 07:58)
Cum puteti sa ziceti ca Basescu are imunitate cand l-au arestat si condamnat pe frati-su? Voi va dati seama de logica si argumentatia penibila a unei asemenea gandiri? Si pana la urma de ce ar fi vinovat Basescu de ceva? Ca asa zice A3? Sau Ciuvica? Sau dusmanii? Pana acum nu e nimeni care sa fi spus cu subiect si predicat ca i-a dat bani vreodata pentru ceva desi s-au facut presiuni si promisiuni. Omu stie prea multe si e prea destept ca sa se bage in mizerii. A avut ghinioane multe a fost si jucat de servicii, dar asta e altceva. Acum s-a vazut ca el tinea in frau binomu ca sa nu fie iures ca stia toate legile si era cu ochii pe ei. Iohannis are alte preocupari sau e in alta schema. Ca si Bica sau Udrea...sunt vinovate ca ce? Ca asa vrea Gadea? Vedea-v-as in locul lor acuzati fara dovezi. Atunci sa vedeti ce bine e. Basescu nu poate spune tot ce stie dar e suficient sa vezi lucruri din cat spune.