Un avion de mici dimensiuni pentru pasageri a căzut în Oceanul Pacific în apropierea coastei australiene, cauzând moartea a trei persoane, a anunţat vineri poliţia australiană, transmite DPA.
Avionul decolase de pe aeroportul Moorabbin şi s-a prăbuşit în ocean în largul coastelor statului Victoria, din sud-estul Australiei, precizează sursa citată.
Potrivit inspectorului de poliţie Graham Banks, cele trei cadavre au fost recuperate şi ar putea exista o a patra victimă.
"Nu credem că printre victime se află copii", a spus el, adăugând că investigaţia va conforma dacă era vorba despre un avion privat sau despre unul turistic.
Banks nu a precizat care era destinaţia zborului şi nici care este ipoteza privilegiată de anchetatori privind cauza prăbuşirii avionului, transmite DPA.