TUDOR TATU, UNIUNEA MEDIATORILOR BANCARI:
BURSA 11.01.2013

ELENA VOINEA
 
mărește imaginea
Tudor Tatu
       Cererile pentru mediere bancară primite și soluționate de Uniunea Mediatorilor Bancari au scăzut, anul trecut, cu pes-te 90%, ne-a declarat Tudor Tatu, președintele Uniunii Mediatorilor Bancari, în cadrul unui interviu. Domnia sa ne-a explicat că la nivelul anului 2011 Uniunea Mediatorilor Bancari a soluționat peste 500 de cereri, în timp ce la nivelul anului 2012 s-a ajuns la un număr de 38 de cereri la nivel național, dintre care mai mult de jumătate au fost soluționate negativ. Numărul mare de cereri pentru mediere înregistrate în 2011 a venit ca urmare a introducerii OUG 50/2010, care a dus la crearea conflictelor dintre bănci și clienți, potrivit lui Tudor Tatu.
       Medierea nu a reușit încă să fie percepută ca o soluție eficientă de soluționare a conflictelor dintre bănci și clienți, ne-a menționat domnia sa. Totuși, mediatorii membri ai Uniunii Mediatorilor Bancari, care au reușit să aducă părțile unei spețe bancare la mediere, au un procent de reușită de circa 25%, considerat a fi unul bun în raport cu specificul disputei, potrivit președintelui Uniunii.

 
     Reporter: Cum se desfășoară, în prezent, practica medierii bancare în România?
     Tudor Tatu: De la înființare, Uniunea Mediatorilor Bancari a depus o activitate permanentă de promovare a medierii în rândul clienților instituțiilor bancare sau nebancare (IFN), cât și în rândul personalului acestora din urmă, folosind diverse canale accesibile informării.
     Cu toate acestea, spețele bancare reprezintă încă un segment de dispute greu accesibil mediatorilor, însă o abordare adaptată rigorilor sistemului financiar-bancar poate asigura într-un viitor nu foarte îndepărtat un răspuns pozitiv.
     În contextul în care disputele client - bancă sunt numeroase, medierea nu a reușit încă să fie percepută ca o soluție eficientă de soluționare a conflictelor de acest gen.
     Mediatorii, membri ai Uniunii Mediatorilor Bancari, care au reușit, însă, să aducă părțile unei spețe bancare la mediere, au un procent de reușită de circa 25%, considerat a fi unul bun în raport cu specificul disputei.
     Spețele bancare au un specific anume, legat în special de faptul că reprezentanții instituțiilor bancare nu pot decide în timpul medierii decât în limita unui mandat pe care l-au primit. Din acest punct de vedere o mediere clasică are șanse mici să funcționeze, iar acest lucru este cauzat de faptul că băncile și-au creat norme interne pentru a stabili un mandat cât mai clar reprezentantului care vine la mediere.
     Este de remarcat faptul că, după anii în care era la modă "creditul cu buletinul" și în care instituțiile de creditare își împărțeau gloria cu creditele în franci elvețieni sau yeni japonezi, a venit perioada decontărilor pentru acestea. Primele etape de recuperare a creanțelor sunt gestionate în cadrul băncii, nu prin intermediul medierii, unele dintre bănci recurg sau intenționează să recurgă la recuperatori de creanțe pentru acest segment. În ceea ce privește recuperarea târzie, mai mult de două treimi dintre bănci, preferă să externalizeze creditele cu probleme în loc să încerce medierea bancară cu clienții. Bancheri caută astfel o cale de a-și "curăța" bilanțul, fiind o practică constantă.
     Așa cum am spus încă de la înființarea Uniunii Mediatorilor Bancari, va veni vremea când schimbările legis-lative vor tăia din aripile băncilor, reducându-le elanul dominator asupra clienților. Din 9 ianuarie 2013 s-a schimbat regula jocului, odată cu intrarea în vigorare a noului Cod de Procedură Civilă. Clienții și băncile vor trebui să treacă mai întâi pe la un mediator bancar. Nu vor mai fi admise cererile de chemare în judecată în cazul în care reclamanții nu dovedesc că au participat la o ședință de mediere.
     Justițiabili, clienți ai băncilor sau instituții de creditare, vor fi obligați să participe la o ședință de informare privind medierea înainte de a ajunge în fața instanței de judecată, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Neparcurgerea acestei proceduri este sancționată, conform unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern în ședința din 12.12.2012, cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
      Reporter: Aveți în vedere înființarea unei instituții oficiale a mediatorilor?
     Tudor Tatu: Pot să spun că da, lăsând la o parte legea care guvernează medierea la ora actuală, prin care orice mediator poate media orice și oriunde și mergând pe principiul "ce legea nu interzice sau nu prevede" poți face.
     Primul pas l-am făcut cu înființarea Uniunii Mediatorilor Bancari pe considerentul că, domeniul medierii litigiilor financiar - bancare este unul mai sensibil în care, pe lângă cunoștințele și abilitățile generale dobândite ca urmare a parcurgerii cursurilor de formare a mediatorilor, persoanele care își desfășoară activitatea în acest domeniu trebuie să aibă cunoștințe atât juridice cât și de procedură bancară, să cunoască schema sistemului bancar, să fie într-o permanentă cunoaștere a produselor bancare, a costurilor produselor, a procedurii de vânzare și recuperare a acestora și a legislației în domeniul bancar.
     Orice activitate, în opinia mea, este productivă atunci când se desfășoară instituționalizat.
     Au fost și sunt voci din rândul mediatorilor și la nivel de Consiliu de mediere care afirmă că în cazul unui litigiu bancar se poate apela la orice mediator autorizat în rezolvarea dis-putei. Greșit! În opinia mea, medierea în domeniul financiar - bancar trebuie să se realizeze instituționalizat și de către mediatori specializați.
      Reporter: Cum decurge colaborarea cu BNR și ARB în ceea ce privește medierea bancară?
     Tudor Tatu: Pot spune că avem o colaborare bună. Atât ARB cât și BNR fac eforturi să introducă medierea în sistemul bancar, dar din păcate s-a constatat că nu există o cultură destul de dezvoltată, atât în rândul clienților, cât și al băncilor să folosească procedura medierii.
     ARB, alături de Uniunea Mediatorilor Bancari, este unul dintre promotorii medierii bancare.
     Cu sprijinul ARB și al IBR (n.r. Institutul Bancar Român) am pregătit două serii de cursanți în ceea ce privește medierea bancară, proveniți atât din rândul membrilor Uniunii Mediatorilor Bancari, cât și din rândul altor mediatori care au dorit să rămână independenți.
     ARB chiar a transmis la nivelul sistemului bancar o scrisoare arătând că ar fi bine să colaboreze cu mediatorii specializați în medierea litigiilor bancare pentru a reduce numărul cazurilor care ajung în justiție, pentru că multe dintre acestea sunt nejustificate.
     În privința colaborării cu BNR este important de menționat că, în luna septembrie 2012, Guvernul României a emis o ordonanță pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată, prin care au fost modificate unele articole din OUG 113/2009, Legea 127/2011 și HG 1259/2010. Scopul ordonanței l-a constituit instituirea procedurii medierii, astfel cum este reglementată de Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, ca procedură de soluționare pe cale extrajudiciară a diferendelor în sectorul serviciilor de plată, în consens cu mecanismele implementate la nivel național pe alte sectoare ale serviciilor financiare și eliminarea implicării Băncii Naționale a României în aceas-tă materie.
     Prin urmare, actul normativ a modificat art. 179 din OUG 113/2009 privind serviciile de plată, în sensul înlocuirii atribuțiilor Băncii Naționale a României de soluționare pe cale extrajudiciară a diferendelor dintre utilizatorii serviciilor de plată și prestatorii de servicii de plată cu procedura medierii, cu adaptarea corespunzătoare a altor dispoziții legale care fac trimitere la acesta.
     Ordonanța cuprinde, ca dispoziție cu caracter tranzitoriu, faptul că cererile de soluționare a diferendelor înregistrate la Banca Națională a României, până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, urmează să fie soluționate conform procedurii în vigoare până la această dată, iar după această dată, de către mediatorii specializați în rezolvarea litigiilor bancare.
     Până în prezent nu au fost transmise astfel de cereri, însă pe măsură ce aceste cereri vor fi adresate BNR, din lipsă de informare, BNR le va distribui Uniunii Mediatorilor Bancari spre competenta soluționare, prin procedura medierii.
     Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial, iar de la data publicării a degrevat BNR de sarcina rezolvării sesizărilor.
     Reporter: Care sunt aspectele care le-ați enumera pentru a îmbunătăți instituția medierii bancare?
     Tudor Tatu: În calitate de mediator care cunoaște destul de bine domeniul financiar-bancar aș veni cu formule de mediere care să răspundă particularității acestui gen de spețe, cu noi metode de soluționare.
     Una dintre formule ar fi metoda MED-CON (Mediere - Conciliere) și care poate fi folosită cu succes în aces-te cazuri.
     Această metodă presupune declanșarea procedurii de mediere, iar dacă medierea eșuează se trece la pasul doi, respectiv concilierea.
     O a doua metodă pe care aș introduce-o în lege ar fi, metoda MED- ARB (Mediere-Arbitraj). Dacă medierea eșuează, atunci se continuă cu arbitrajul și nu se trece la instanță, aceasta rămânând ultimul lucru la care să se apele în cazul în care ambele variante au eșuat.
     Un alt aspect ar fi introducerea în lege a medierii evaluative care dă posibilitatea mediatorului să facă o evaluare a litigiului fără a fi necesară prezența părților, folosind datele din scripte și să emită o recomandare care poate fi sau nu respectată de părți, așa cum convin ele.
     Pe lângă aspectele tehnice prezentate, ar fi și implicarea factorilor de decizie din Consiliul de mediere în promovarea medierii în domeniul financiar bancar și nu numai, care până în prezent a lăsat de dorit, membrii Consiliului de mediere axându-se doar pe promovarea propriilor școli de formare și organizarea de cursuri și introducerea în legea medierii a conflictului de interese care să elimine accesul în aceste funcții a unor mediatori care sunt formatori sau administrează școli de formare.
     Reporter: Cum au evoluat, în 2012, cererile pentru medierea bancară?
     Tudor Tatu: Dacă la nivelul anului 2011 membrii Uniunii Mediatorilor Bancari au soluționat peste 500 de cereri, marea lor majoritate fiind soluționate pozitiv, la nivelul anului 2012 s-a constatat o descreștere, ajungându-se la primirea și rezolvarea unui număr de 38 de cereri la nivel național, dintre care mai mult de jumătate au fost soluționate negativ, fie din refuzul prezentării reprezentanților băncii la mediere fie din tardivitate, fie din neconfirmare.
     Reporter: Ce așteptări aveți pentru 2013 privind medierea bancară?
     Tudor Tatu: Sper ca anul 2013 să aducă un plus de valoare instituției medierii, iar justițiabilii, fie că sunt clienți, fie că sunt instituții de creditare, să înțeleagă că este mai benefic pentru ei să folosească procedura medierii în disputele ivite, decât să apeleze la ANPC sau instanța de judecată. Dar, cel mai mult mi-aș dori ca băncile să respecte prevederile legale, să elimine din proprie inițiativă clauzele abuzive care încă mai dăinuiesc în unele contracte de creditare, să renunțe la inventarea a tot felul de comisioane și să fie mai îngăduitoare cu clienții aflați în dificultate de plată datorită pierderii locurilor de muncă prin restructurări, închideri de societăți comerciale, fuziuni etc.
     Reporter: Care sunt conflictele reclamate cel mai des de clienți?
     Tudor Tatu: Cel mai predominant conflict sesizat a fost și cred că rămâ-ne acela al introducerii în cuprinsul contractelor de credit a unor clauze abuzive și a unor comisioane ascunse.
     Ultimele cereri au venit pentru perceperea de comision la încasare, un lucru total nelegal.
     Reporter: Care sunt avantajele procesului de mediere?
     Tudor Tatu: Medierea financiar - bancară o pot denumi ca fiind un mecanism de evitare și diminuare a colapsului financiar și constă într-o înțelegere între debitor și creditor în ceea ce privește modul în care debitorul aflat în dificultate financiară își va plăti datoriile.
     Debitorul trebuie să-și anunțe din timp creditorii cu privire la faptul că are dificultăți și să le ceară șansa de a se redresa, propunându-le un plan concret și coerent de reorganizare în acest sens.
     Creditorii trebuie convinși să accepte planul propus, precum și faptul că și-ar putea primi banii în condiții mai avantajoase în cazul înțelegerii dintre ei, intervenită la finele procedurii de mediere, decât în cazul insolvenței, al falimentului ori al executării silite.
     Numai dacă procedura de mediere eșuează și în cadrul ei nu se ajunge la un compromis, se va trece la insolvență, faliment ori executare silită.
     În vederea declanșării procedurii de mediere, creditorul sau debitorul poate solicita declanșarea procedurii de mediere unui mediator, membru al Uniunii Mediatorilor Bancari care la rândul său cere acordul celeilalte părți.
     Partea solicitată dându-și acordul prin semnarea contractului, mediatorul declanșează procedura de mediere. În cazul în care, partea căreia i s-a cerut acordul nu consimte, medierea se consideră neacceptată.
     Când ambele părți doresc sau își propun să urmeze procedura medierii, creditorul și debitorul de comun acord își aleg unul sau mai mulți mediatori, membrii ai Uniunii Mediatorilor Bancari și în baza acordului scris al acestora, este declanșată procedura medierii
     Onorariul mediatorului va fi stabilit prin negociere cu debitorul și creditorul, avându-se în vedere complexitatea litigiului, timpul acordat, numărul ședințelor, valoarea litigiului etc. și va fi suportat de către părți în mod egal ori cum convin părțile.
     Dacă legea nu prevede altfel, părțile - clienții băncilor sau băncile - pot recurge la mediere înainte sau după declanșarea procedurii de insolvență sau în faza de executare silită, în fața instanțelor competente, convenind să soluționeze pe această cale orice conflicte izvorâte din contractele de credit.
     Dacă pe parcursul medierii, apare o situație de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparțialitatea mediatorului, atunci acesta este obligat să o aducă la cunoștința reprezentantului creditorului și debitorului, care vor decide asupra menținerii sau denunțării contractului de mediere.
     Când creditorul și debitorul au ajuns la o înțelegere, se redactează un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de aceștia în baza căruia, la sediul creditorului se întocmește un act adițional la contractul inițial de împrumut, după caz, a cărei respectare devine obligatorie atât debitorului, cât și creditorului, nemaifiind necesar a fi supus autentificării notarului public sau verificării instanței de judecată, după caz.
      Reporter: Cum arată medierea bancară în țările din uniunea Europeană? Cât de mult se face apel la mediere în țările europene și care sunt rezultatele?
     Tudor Tatu: Uniunea Mediatorilor Bancari are experiența medierii bancare la nivelul Uniunii Europene, întrucât la începutul lunii ianuarie 2011 am început demersurile pentru ca uniunea să devină membru FIN - NET (Financial Dispute Resolution Network) din cadrul Comisiei Europene, alături de cele 56 entități membre care provin din 24 state UE și spațiul economic european, iar în cadrul plenarei din luna martie 2011 care a avut loc la Bruxelles, Uniunea și-a depus oficial candidatura devenind membru candidat.
     Din relaționarea cu ceilalți parteneri și expunerile acestora în cadrul lucrărilor plenarelor am avut ocazia să luăm la cunoștință că la nivelul celorlalte state europene medierea bancară funcționează prin intermediul Ombudsman-ilor bancari înființați prin hotărâri de către guvernele statelor UE, ori de către asociațiile băncilor, însă cu respectarea independenței și a imparțialității.
     În ceea ce privește costurile medierii în statele europene, fie sunt suportate de către stat fie sunt suportate de către bănci prin constituirea unui fond comun gestionat de asociația băncilor.
     La nivel european, Grecia deține locul numărul unu în rezolvarea dis-putelor bancare prin mediere, urmată de Italia, Anglia, Spania și Austria, însă sistemele sunt atât de bine puse la punct încât rezultatul medierii este în marea majoritate a cazurilor unul pozitiv.
     De asemenea, Malta are un sistem de mediere bancară foarte bine pus la punct, realizat prin Malta Financial Services Authority (MFSA) și care are rezolvate un număr considerabil de cereri.
     Reporter: Vă mulțumesc! 

     Onorariul mediatorului va fi stabilit prin negociere cu debitorul și creditorul, avându-se în vederea complexitatea litigiului, timpul acordat, numărul ședințelor, valoarea litigiului etc. și va fi suportat de către părți în mod egal ori cum convin părțile.
     
     La nivelul celorlalte state europene medierea bancară funcționează prin intermediul Ombudsman-ilor bancari. (...) La nivel european, Grecia deține locul numărul unu în rezolvarea disputelor bancare prin mediere.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Kökényesi Béla în data de 11.01.2013, ora 16:07)  
 Az lehetetlen ,h az Uniós tagországok számár az Uniós rendszerû banki pénzügyi rendszere aláaknázza Az uniós tagországok szellemi és fizikai alkotásainak dinamikus fejlesztését, fejlődését ,Mert ha a pénz elvonásokkal alászabályzod az adott ország társadalmi szerkezet mûködését ez azt jelenti ,h pénzfüggővé tetted ,fejlődésében,De ha pénzügyi megvonásokat alkalmazol elmondanátok , h mitől fog fejlődni ?????? Ebben az esetben az Uniós rendszerû pénzügyi bankrendszer az Uniós tagországok népgazdaságár és az ország gyarmatosítására spekulál, Megfossza az Uniós országok szuverenitását ,mert a pénzt alkalmazza a tagországok fejlődésének ,s fejlesztésének a megrendelőjeként ,De mit is jelet az az adott ország számára, ha a pénz a megrendelő ?????ez egy pénzügyi manipulációs stingli ,


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 13:06
     * Dolarul a câștigat 4,03 bani în fața monedei naționale
     * Francul a ajuns la 3,9869 lei  click să citești tot articolul
Strategia Naţională Anticorupţie, 09:25
UPDATE
     * ACTUALIZARE: Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat astăzi pentru data de 5 iunie pronunțarea în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanță la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.
     --------
     Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) ar urma să pronunțe astăzi decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată, în primă instanță, la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.  click să citești tot articolul
Politică, 13:50
     Președintele Camerei Depuaților, liderul PSD Liviu Dragnea, va efectua în perioada 29-31 mai o vizită oficială la Berna, în cadrul unui eveniment al Consiliului Național al Confederației Elvețiene, informează News.ro. În data de 29 mai, Liviu Dragnea are ultimul termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman, dosar în care DNA cere șapte ani și jumătate de închisoare.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 13:28
     Un cutremur cu magnitudinea 2.9 s-a produs, astăzi, în județul Vrancea, la o adâncime de 112 kilometri. Seismul s-a produs la ora 11.31:49, fiind al patrulea de la începutul acestei săptămâni.  click să citești tot articolul
Politică, 13:20
     Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește, astăzi, la ora 13:30, la Guvern, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, informează Agerpres.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.05.2018
BVB
     Volumul consemnat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de numai 21,2 milioane de lei, sub valoarea medie acestui an, de circa 50,3 milioane de lei, în contextul în care nu...  click să citești tot articolul
23.05.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, după ce Giuseppe Conte a fost propus prim-ministru în Italia de coaliția populistă formată din Mișcarea 5 Stele și...  click să citești tot articolul
22.05.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a început săptămâna de tranzacționare într-o notă negativă, toți indicii marcând scăderi de peste 1%.  click să citești tot articolul
22.05.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, pe fondul relaxării tensiunilor comerciale dintre China și SUA, în urma unui acord la care au ajuns cele două țări la finele săptămânii trecute.  click să citești tot articolul
21.05.2018
BVB
     * Volum de 6,9 milioane de euro
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat o săptămână de tranzacționare negativă din punctul de vedere al cotațiilor, principalul coș de...  click să citești tot articolul
21.05.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, pe fondul incertitudinilor privind situația politică din Italia, respectiv al tensiunilor comerciale dintre China și SUA. Vineri, Mișcarea 5 Stele din Italia...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 mai 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9757
2.3669
3.0650
3.9869
0.1798
0.6214
0.2202
4.6292
5.2748
1.4510
3.6046
0.2342
0.4864
1.0744
0.0641
0.4503
0.8126
3.9502
0.3129
1.0830
0.6185
0.0578
0.3648
0.1985
2.7262
0.0392
0.1514
1.0754
0.6267
0.1229
164.5489
5.6028
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
.