TUDOSE, DESPRE ABSORBŢIA FONDURILOR:  "Cred că vom depăşi 5,2 miliarde de euro anul acesta; mai mult decât ne-am aşteptat la începutul anului"

A.C.
Politică / 22 august 2017

Mihai Tudose (Sursa foto: Facebook)

Mihai Tudose (Sursa foto: Facebook)

Premierul Mihai Tudose a menţionat că ţara noastră va depăşi în acest an suma de 5,2 miliarde de euro absorbţie din fonduri europene şi a precizat că acest lucru înseamnă că s-au depăşit aşteptările de la începutul anului privind accesarea de fonduri europene.

Premierul Mihai Tudose a scris, pe pagina sa de Facebook: "România va atrage, în 2017, mai multe fonduri europene decât ne-am aşteptat la începutul anului. Cred că vom depăşi 5,2 miliarde de euro anul acesta. Aceşti bani vor intra în ţară şi vor fi folosiţi pentru dezvoltarea României. Am deblocat toate fondurile, am autorizat toate autorităţile de management şi folosim la maximum specialiştii pe care îi avem pentru a creşte nivelul de trai al românilor".

Accelerarea absorbţiei fondurilor europene a fost un subiect discutat de prim-ministru cu liderii europeni în întâlnirile de la Bruxelles.

Tudose l-a asigurat pe preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, că va ţine deficitul bugetar sub 3% şi va accelera absorbţia de fonduri europene, în acest sens urmând să întocmească o listă cu lucruri care trebuie făcute pentru reducerea birocraţiei şi creşterea absorbţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb