Turismul din Rusia a scăzut pe fondul conflictelor din Ucraina

E.D.
Internaţional / 6 mai 2014

Criza din Ucraina a provocat o scădere drastică a rezervărilor turistice în Rusia din partea turiştilor americani, europeni, dar şi a celor din Asia, rata anulărilor fiind cuprinsă între 15% şi 25%, potrivit unui purtător de cuvânt al Uniunii Industriei Turismului din Rusia citat de Wall Street Journal.

În 2013, numărul de turişti străini care au vizitat Rusia a crescut cu 3,7%, la 27 milioane, cei mai mulţi provenind din Germania, China şi Statele Unite, potrivit agenţiei de stat Rosturizm.

Cele mai multe anulări ale călătoriilor în Rusia vin din partea europenilor, o parte din motive fiind ideologice, iar unele din cauza temerilor legate de siguranţă.

Astfel, posibilii vizitatori se tem să nu fie prinşi în mujlocul unei zone de război, în apropierea graniţei cu Ucraina, ei neţinând cont de mărimea Rusiei, potrivit Uniunii, care citează informaţiile venite din partea agenţiilor de turism.

"În ultimul timp au avut loc numeroase anulări ale călătoriilor. Motivaţia tipică este dorinţa de amânare a călătoriei din cauza instabilităţii geopolitice. Oamenii se tem pentru siguranţa lor", a arătat Ksenia Levkovici, care lucrează în domeniul vânzărilor şi rezervărilor la Alexander House, un hotel de familie din St. Petersburg. Ea a arătat că 35% din clienţii hotelului sunt străini, majoritatea din Europa şi Statele Unite.

Forumurile de pe Internet dedicate croazierelor pe Volga, populare în rândul turiştilor seniori din Europa şi Statele Unite, sunt pline de comentarii ale unor călători îngrijoraţi, care se întreabă fie dacă să îşi anuleze planurile, fie dacă vor putea intra în Rusia.

Un grup de turişti albanezi a acceptat recent să confirme planurile de călătorie la Moscova numai după ce a obţinut o asigurare completă în cazul izbucnirii unui război.

Agenţiile ruse de turism nu au făcut estimări oficiale privind turiştii străini, dar sunt dezamăgite de numărul scăzut al acestora şi de atitudinea ostilă din partea unor vechi parteneri de afaceri din străinătate, a spus Tiurina.

Ea a adăugat că operatorii aşteaptă data de 25 mai, a alegerilor prezidenţiale din Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb