Ucraina a solicitat medici germani să o examineze pe Nadia Savcenko

Ioana Dogaru
Internaţional / 11 martie 2016

Ucraina a solicitat medici germani să o examineze pe Nadia Savcenko, pilotul militar ucrainean aflat în greva foamei din 3 martie şi care îşi aşteaptă verdictul în Rusia, a anunţat vineri diplomaţia ucraineană, informează AFP.

"Deoarece medicii ucraineni nu au acces (la Nadia Savcenko), ne-am adresat unor medici germani", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ucrainene, Maria Betsa.

Pilotul militar ucrainean, acuzat de uciderea a doi jurnalişti ruşi în estul separatist al Ucrainei în vara lui 2014, refuză să fie examinată de medicii ruşi.

"Iată de ce insistăm să fie medici ucraineni sau europeni", a spus Maria Betsa.

Un grup de medici ucraineni trimişi de Kiev se află de mai multe zile în Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, însă nu a primit până acum autorizaţie din partea autorităţilor ruse pentru a o vizita pe Nadia Savcenko, transmite AFP.

"Insistăm asupra acestei autorizaţii, deoarece întreruperea grevei setei trebuie să aibă loc sub supravegherea medicilor", a continuat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei europene, potrivit căreia sănătatea pilotului militar "s-a deteriorat brusc" în ultimele zile.

Unul dintre avocaţii ruşi ai Savcenko, Nikolai Polozov, a evocat pe pagina sa de Facebook situaţia "critică" a clientei sale. "Febra care nu scade de mai multe zile atestă o inflamaţie gravă a organelor sale interne. Viaţa şi sănătatea sa se deteriorează sub ochii noştri. Timpul contează", a notat el.

Nadia Savcenko a început greva foamei şi a setei la 3 martie, însă de joiea a început să consume lichide, continuându-şi în acelaşi timp greva foamei, precizează sursa citată.

Parchetul rus a cerut 23 de ani de închisoare pentru Nadia Savcenko. Arestată la începutul lui iulie 2014 pe teritoriul rus, potrivit Moscovei, Savcenko îi acuză la rândul său pe rebelii proruşi din estul Ucrainei că au capturat-o pe teritoriul ucrainean şi au predat-o autorităţilor ruse, aminteşte France Presse.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb