Ucraina a anunţat că a încheiat un armistiţiu pentru sărbătorile Anului Nou cu rebelii proruşi, efectiv marţi la miezul nopţii, care ar putea pune capăt frecventelor ciocniri sângeroase din estul acestei foste republici sovietice, relatează AFP.
Un consilier al negociatorului preşedintelui Petro Poroşenko a informat că acordul a fost obţinut în capitala Belarusului, Minsk, şi va intra în vigoare la miezul nopţii, transmite France Presse.
"Am obţinut un armistiţiu total şi necondiţionat care va începe la ora 00.00 (22.00 GMT) în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie", a scris Darka Olifer pe pagina sa de Facebook.
"Această iniţiativă este deosebit de necesară pentru ca civilii care locuiesc (în estul secesionist) să trăiască în pace cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou", a adăugat Darka Olifer.
Negociatorii proruşi nu au confirmat imediat acest acord, informează AFP.
În septembrie, cele două părţi au ajuns la un acord care a redus sensibil tirurile de artilerie şi de rachete de-a lungul zonei tampon de 30 de kilometri care separă teritoriul aflat sub controlul rebelilor de restul Ucrainei, aminteşte sursa citată
O nouă izbucnire a violenţelor, săptămâna trecută, a ameninţat acest armistiţiu, relatează AFP.