Secretarul general al ONU, îngrijorat de intensificarea conflictului din Ucraina

Valentin Busuioc
Internaţional / 19 ianuarie 2015

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat, ieri, "alarmat" de "escaladarea severă" a luptelor din jurul aeroportului Doneţk (în estul Ucrainei) şi a făcut apel la încetarea imediată a violenţelor, transmite AFP.

Tiruri puternice de artilerie zguduiau oraşul, pe măsură ce Ucraina masa tancuri către linia de front şi anunţa că îndepărtase rebelii pro-ruşi din cea mai mare parte a zonei aeroportului.

Luptele ameninţă să deterioreze acordul de încetare a focului din septembrie 2014, a avertizat şeful ONU, chemând la "o încetare imediată şi deplină a ostilităţilor".

Cel puţin 14 persoane au fost ucise în luptele din acest sfârşit de săptămână, inclusiv patru soldaţi ucraineni. Mai multe case au fost distruse, iar energia electrică a fost întreruptă în numeroase locuinţe şi clădiri de afaceri, pe fondul exploziilor din diverse părţi ale regiunii Doneţk.

Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a exprimat disponibilitatea să sprijine eforturile pentru deescaladarea conflictului, a declarat Ban Ki-moon.

Consiliul de Securitate al ONU va discuta, miercuri, agravarea crizei din Ucraina, într-o reuniune solicitată de Lituania.

Conflictul ucrainean a făcut, până în prezent, peste 4.800 de victime din aprilie până în prezent, devenind cea mai gravă criză umanitară din Europa, de la sfârşitul războaielor balcanice din anii '90, notează AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb