Ucraina a angajat trei bănci care să o ajute să plaseze obligaţiuni pe cinci ani în valoare de un miliard de dolari, garantate de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), fapt care permite emitentului să-şi reducă semnificativ costurile de finanţare, transmite Reuters.
Ultima dată când Ucraina a vândut obligaţiuni garantate de SUA a fost în luna mai a anului trecut, când JP Morgan şi Morgan Stanley au reuşit să plaseze obligaţiuni ucrainene pe cinci ani în valoare de un miliard de dolari la un randament de 1,844%, similar cu cel pentru obligaţiunile americane.
Comparativ, obligaţiunile ucrainene cu o maturitate similară, dar fără garanţia SUA, aveau marţi un randament de 27,65%, în condiţiile în care Ucraina beneficiază de un rating "Ca" din partea Moody"s şi de un calificativ "CC" din partea Standard & Poor"s şi Fitch.
De data aceasta, emisiunea de obligaţiuni va fi intermediată de Citigroup, JP Morgan şi Morgan Stanley, urmând a se derula în cel mai scurt timp posibil, a declarat o sursă din mediul bancar.
Fondurile strânse de pe urma emisiunii de obligaţiuni vor fi utilizate pentru sprijinirea unui program de restructurare a datoriilor, pe care autorităţile de la Kiev ar dori să îl finalizeze până la următoarea vizită a experţilor Fondului Monetar Internaţional, programată în luna iunie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2015, 12:01)
Sa se vinda SUA precum o centurista pe 20 USD, apoi sa stea in genunchi (deja sta!) ... apoi echer si restul pozitiilor cind vor veni dupa restul .... ca ce a fost interesant este luat deja de fam Joseph Robinette "Joe" Biden, Jr. (si numele ROBINET parca-i predestinat)!