UE afirmă că are destule rezerve de petrol pentru a suplini lipsa importurilor iraniene

Vlad F. Dumea
Internaţional / 20 februarie 2012

UE a afirmat că statele membre ale blocului economic îşi reduc achiziţiile de ţiţei din Iran şi au destule rezerve să facă faţă întreruperilor potenţiale de aprovizionare, chiar dacă statul din Golful Persic opreşte vânzările de petrol înaintea întrării în vigoare a embargoului Uniunii, de pe 1 iulie, informează Bloomberg.

Unele dintre cele 27 de state deja şi-au oprit achiziţiile de petrol iranian, pe când altele cumpără mai puţin, potrivit purtătorului de cuvânt pe energie al Comisiei Europene, Marlene Holzner. Comentariile vin după ce site-ul Ministerului de Petrol iranian a raportat că statul a oprit exporturile de ţiţei către clienţii britanici şi francezi să întâmpine embargoul UE.

"Marea Britanie, Austria şi Portugalia deja opriseră importurile de ţiţei din Iran înaintea anunţului", a precizat Holzner, adăugând că: "Pentru Franţa, nu avem confirmare oficială, însă compania franceză Total a decalrat că şi-a sistat importurile".

Cele trei ţări enumerate nu au importat ţiţei iranian deloc în perioada ianuarie-septembrie 2011, potrivit datelor UE. Belgia, Cehia şi Olanda, care au achiziţionat ţiţei iranian în valoare totală de 2,38 milioane de tone, şi-au oprit integral importurile acum, în timp ce Italia, Spania şi Grecia sunt în procesul de reducere a importurilor, a menţionat Holzner.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb