Autorităţile europene au cerut Bulgariei să supende lucrările la gazoductul South Stream, pe motivul că acest proiect încalcă legislaţia Uniunii Europene, pas ce ameninţă să înteţească tensiunile din Rusia şi blocul european, transmite Reuters.
Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar după anexarea Crimeei de către Rusia a pus procesul de aprobare în aşteptare.
În schimb, autorităţile de la Sofia au decis să demareze lucrările de construcţie la secţiunea bulgară a South Stream, considerat o prioritate naţională. Ţara vecină este puternic dependentă de gazul natural rusesc, în timp ce Rusia vrea să construiască South Stream în ideea de a evita Ucraina.
"Da, cerem autorităţilor din Bulgaria să oprească proiectul, ne aşteptăm să ţină cont de această poziţie", a spus Chantal Hughes, purtător de cuvânt al comisarului pentru Piaţa Internă şi Servicii, Michel Barnier.
Afirmaţiile au fost făcute după ce Comisia Europeană a lansat, luni, o procedură de infringement împotriva Bulgariei, pentru nerespectarea legislaţiei UE, motivul fiind construcţia South Stream.
Ministerul Economiei şi Energiei a replicat că aşteaptă încă o scrisoare oficială din partea CE, în care să fie informat că procedura este în curs. Oficiali ai Ministerului Economiei au confirmat că vor respecta termenul de o lună pentru a da un răspuns oficial la o astfel de scrisoare.
Faptul că autorităţile bulgare susţin că nu au fost informate oficial contrazic anunţul lui Hughes, potrivit căruia CE a informat deja autorităţile de la Sofia de prima etapă a procedurii de infringement.
Hughes a subliniat că CE insistă ca activităţile de construcţie a gazoductului să fie îngheţate până când proiectul respectă legislaţia UE.
Gazoductul South Stream va trece pe sub Marea Neagră, din Rusia către Bulgaria, iar de acolo un tronson va fi către Italia, prin Grecia, iar un altul către Austria, prin Serbia, Ungaria şi Slovacia.
Construcţia conductei, care ar trebui finalizată până în 2017, are rolul să diversifice rutele către Europa, ocolind Ucraina.
Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare).
În decembrie 2013, Comisia Europeană a cerut ţărilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, să renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel încât să respecte legislaţia comunitară.
În timp ce Rusia caută rute alternative pentru exporturile sale de gaze naturale, responsabile pentru o treime din necesarul Europei, Uniunea Europeană caută alte modalităţi pentru a-şi îmbunătăţi securitatea aprovizionării. Săptămâna trecută, executivul comunitar a publicat un document strategic, pe care statele membre îl vor dezbate la finele acestei luni, în care se precizează că orice nouă infrastructură trebuie să respecte legislaţia UE privind piaţa unică de energie, inclusiv al treilea pachet energetic, care împiedică companiile care furnizează gaze naturale să deţină şi infrastructura de distribuţie a gazelor naturale.