Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
UN PROCES PROFITABIL PENTRU FAMILIA PREZIDENȚIALĂ
BURSA 23.02.2017

A.A.
 
mărește imaginea
     Familia Iohannis a luptat până la capăt pentru casa din centrul Sibiului, închiriată către Raiffeisen Bank, care i-a adus venituri consistente, timp de 15 ani, folosite pentru cumpărarea de alte imobile și înavuțirea președintelui.
     Ieri, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au pierdut irevocabil casa din centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Pitești le-a respins irevocabil contestația în anulare la decizia Curții de Apel Brașov.
     Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, nu au pierdut însă și chiria încasată de la Raiffeisen Bank, din 2001, când a început contractul, și până în noiembrie 2015, când cei doi au pierdut definitiv procesul privind dreptul de proprietate asupra casei respective, la Curtea de Apel Brașov.
     Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut casa în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.
     "Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații mei căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție", a spus Iohannis, solicitat să facă precizări cu privire la sentința judecătorească prin care a pierdut una dintre casele pe care le are la Sibiu.
     Spațiul închiriat către Raiffeisen generase venituri totale de aproximativ 640.000 de euro, până în august 2015, potrivit contractelor de închiriere obținute de RISE Project, care a relatat: "Prin acest contract, soții Iohannis și Ioan Baștea - proprietari în cote egale ai unui spațiu comercial de 146 de mp, situat în centrul Sibiului (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29) - luau în chirie, pentru cinci ani, o agenție a băncii Raiffeisen, contra unui preț de 20.000 de dolari/an.
     În ultima zi lucrătoare a lui 2006, 29 decembrie, contractul a fost reînnoit, fiind prelungit cu zece ani.
     Cu această ocazie, chiria a fost majorată la 60.000 de euro/an. Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.
     O jumătate din bani, 90.000 de euro - 302.000 lei, la cursul valutar din ianuarie 2007, le-a revenit lui Klaus Iohannis și soției sale".
     Potrivit propriilor declarații, făcute în cadrul unei emisiuni TV - cu o parte din chiria obținută de la banca Raiffeisen - Klaus Iohannis a cumpărat, în timp, alte trei proprietăți imobiliare - un apartament și două case: "(...) S-a găsit o închiriere foarte avantajoasă (n.r.- a spațiului comercial) și, folosind banii din acea închiriere, am reușit iarăși să-mi cumpăr un apartament care se găsește într-o zonă bună. L-am închiriat și pe acela și din banii proveniți și de acolo am cumpărat, în final, cele două căsuțe, care sunt ultimele achiziții pe care le-am făcut".
     În aprilie 2016, Președinția a anunțat că Iohannis va returna de îndată sumele care au fost virate în baza contractului de închiriere a imobilului după comunicarea deciziei Curții de Apel Brașov.
     "Domnul Klaus Iohannis a luat act de rectificarea Cărții Funciare numărul 9331 Sibiu, în sensul radierii unor drepturi cu privire la imobilul care a făcut obiectul deciziei civile a Curții de Apel Brașov. În contextul juridic creat, domnul Iohannis respectă pe deplin hotărârea justiției și, fără nicio îndoială, va returna de îndată sumele care i-au fost virate în baza contractului de închiriere, începând cu data comunicării deciziei civile a Curții de Apel Brașov", anunța atunci Administrația Prezidențială.
     Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis spunea, atunci, că "respectă pe deplin hotărârea justiției", de parcă avea altceva de făcut, și că returnează banii, dar nu pe toți, deși instanța a arătat că a dobândit ilegal casa pe care o închiriase, ci numai "începând cu data comunicării deciziei civile a Curții de Apel Brașov".
     Vreo 14 ani, președintele a acumulat chiria de la Raiffeisen, nemeritat, asta pare că nu mai contează.
     În aprilie 2016, analistul Radu Soviani a ridicat o altă întrebare: "Cui să returneze Klaus Iohannis sumele, lui Raiffeisen? Raiffeisen nu îi poate primi, și atunci în favoarea cui trebuie să renunțe Iohannis la sumele încasate necuvenit?"
     În urma dosarului închiat ieri, soții Iohannis trebuie să achite cheltuieli de judecată către mai mulți dintre intimații din proces.
     "Respinge contestația în anulare. Obligă contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.700 lei către intimata Antonescu Elisabeta și 1.700 lei către intimații Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Steluța Ancuța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi 22.02.2017", este soluția Curții de Apel Pitești, publicată, miercuri după-amiază, pe portalul instanțelor de judecată din județul Argeș.
     Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii 70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.
     Casa de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, din Sibiu, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.
     Potrivit presei sibiene, acesta este al doilea imobil pe care Klaus Iohannis l-a pierdut în instanță. Justitiarul.ro susține: "Soții Klaus Werner Iohannis și Carmen Georgeta Iohannis au pierdut imobilul din strada G-ral. Magheru, nr. 35 în instanță, imobilul în cauză fiind obținut prin fals în acte, la fel ca și cel situat pe strada N. Bălcescu, nr. 29".
     Jurnalistul sibian Marius Albin Marinescu susține că, în 2008, a sesizat DNA - structura centrală, cu privire la aceste posibile fapte de corupție. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.   Homeless !!!
    (mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2017, ora 00:33)  
 Justiția îi oarbă


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 23.02.2017, ora 00:47)  
 Ponta a fost forțat să își dea demisia pentru micul aranjament cu Șova pentru un prejudiciu relativ mic.... o fripturică.
 
 "„Ca urmare a finalizarii raportului de expertiza fiscala si contabila dispusa in cauza, la data de 19 august 2015, inculpatului Ponta Victor –Viorel i s-a inmanat un exemplar al expertizei si i s-a comunicat faptul ca s-a dispus masura sechestrului asigurator asupra unui apartament aflat in proprietatea inculpatului, in vederea recuperarii prejudiciului.
 
 Potrivit raportului de expertiza, prejudiciul produs ca urmare a infractiunii de complicitate la evaziune fiscala retinuta in sarcina inculpatului Ponta Victor –Viorel se ridica la suma de 51.321,80 lei."
 
 Prejudiciul lui Ponta? 11 000 €.
 
 
 Să trecem la Iohannis ... spațiul închiriat băncii Raiffeisen ar fi aparținut primăriei Sibiu dacă ticălosul de Iohannis și acoliții lui nu ar fi inventat acte și certificate false pentru a vâna case ale căror proprietari muriseră înainte de legiferarea retrocedărilor integrale (de pe vremea CDR-ului). Adică ar fi aparținut statului. Adică mie, ție, României. Prejudiciul? 640 000 €.
 
 Ce merită Iohannis? În primul rând DEMISIA. După aceea, plata prejudiciului până îi iese pe nas.
 
 Ce facem cu nenorocitul de Iohannis? Cum îl aruncăm la gunoi?


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 01:02)
 
 Ponta e penal. Presedintele a pierdut un proces civil. Diferenta e semnificativa


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 01:08)
 
 Falsul in inscrisuri este tot fapta penala. Dosarul lui Iohannis zace din 2008 la DNA unde a fost trimis de Parchetul General. Sa fie oare din cauza ca Iohannis este securist?


 
  2.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 01:10)
 
 Da. Ai dreptate. Diferenta este semnificativa. Peste 600 de mii de euro. Un hot mare.


 
  2.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 01:18)
 
 Ponta era un gainar mic si penal. Iohaus-kix este un hot adevarat, securist, deasupra penalului, impotriva caruia poti lupta doar in civil pentru ca parchetul refuza sa il ancheteze.


 
  2.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 02:24)
 
 Bade unde e dosarul oenal? Incepem aceasi tarasenie cu vindutul de organe si nazisti.


 
  2.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 03:55)
 
 Bade, chestia cu nazistii este atestata documentar, asa ca n-o baga la un loc cu chestia cu organele, ca pentru astalalta nu exista decat zvonuri.


 
  2.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 07:26)
 
  Dosarul penal nr. 270/P/2006 a sosit la D.N.A. de la Parchetul General, Secția DIICOT., fiind de fapt dosarul nr. 42/P/2006 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitat la București datorită valorii foarte mari a fraudei.


 
  2.8.   Nu el  (răspuns la opinia nr. 2.2 )
    (mesaj trimis de Eva , in data de 23.02.2017, ora 09:08)
 
 Falsul in inscrisuri nu e nici al lui Iohannis, nici al sotiei lui. Ei au luat de bun un testament in favoarea soacrei lui. La testament stii cum e: daca iti lasa Soros 10 milioane, zici ca nu ti se cuvin? E testament nu succesiune sa te lupti cu toti protestatarii din puata ca vor si ei suta de lei, plus banii pentru caini... din cele 10 milioane ale tale.


 
  2.9.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.8 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 23.02.2017, ora 09:18)
 
 Eva, să spunem că tu primești prin plic, de la un prinț nigerian, un testament care te lasă moștenitor al unor case. Casele, ai căror proprietari au murit cu mult înaintea apariției legilor de retrocedare dar au avut intuiția să lase prin moștenire ceva ce nu le mai aparținea .... CE MINUNE .... , sunt în proprietatea statului.
 
 Tu afli că testamentul este fals după câțiva ani. Atunci, de ce mai lupți pentru ceva ce nu este al tău încă 10 ani. ZECE ani. Nu cumva asta arată reaua-intenție? Ba da. A spus-o și instanța din Brașov. Instanța a spus că Iohannis este un ticălos fără bună-credință.... un complice la fals.
 
 "„În ceea ce privește fondul cauzei, analiza acestuia trebuie să pornească de la cele constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr 33/2005 a Tribunalului Brașov și anume la împrejurarea că certificatul de moștenitor nr 90/1999 a fost declarat NUL ABSOLUT pe motiv că este fondat pe o cauză ILICITĂ și s-a emis PRIN FRAUDAREA LEGII. (…) CAUZA ILICITĂ izvorâtă din FRAUDAREA LEGII ce a invalidat certificatul de moștenitor se extinde și asupra contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, terții, în speță doar pârâtul KLAUS WERNER JOHANNIS NEFIIND APĂRAT DE PREZUMȚIA DE BUNĂ CREDINȚĂ, față de AMPLOAREA OPERAȚIUNII ILICITE rezultată din hotărârile judecătorești definitive pronunțate (…) Actul juridic subsecvent, întemeindu-se pe un act juridic INCHEIAT PRIN FRAUDAREA LEGII SI FONDAT PE O CAUZA ILICITA, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credințe a terțului, mai ales că ACESTA ESTE SOȚUL celeilalte părți contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul inițial„, se arată în hotărârea definitivă a Curții de Apel Brașov din 12 noiembrie 2015."


 
  2.10.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.9 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 23.02.2017, ora 09:28)
 
 În caz că nu se poate citi bine:
 
 "ACESTA (Iohannis) ESTE SOȚUL celeilalte părți contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul inițial"
 
 Carmen Iohannis a PARTICIPAT LA FALS ("actul nul inițial"). Iar Iohannis nu poate fi decât complice ... este evident.
 
 Scrie în decizia judecătorească. Câți propagandiști mai pot întoarce propoziția aceasta simplă? Ce jigodii pot fi aceia care mai pot susține inocența inorogului Iohauschix? (din germană, haus = casă).
 
 Demisia Iohauschix !


 
  2.11.   diferenta nu e mare  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 09:31)
 
 Singura diferenta este ca Procuratura sau DNA nu incepe cercetarea modului in care s-a ajuns in situatia dobandirii imobilului/imobilelor. Ministerul public nu a facut NIMIC inca in ce priveste casele lui Johannis ci doar avocatii pagubitilor. Diferenta penal/ "cinstit nevoie mare" tine de dorinta de a incepe o urmarire penala. Dupa parerea mea Johannis este mai cinstit decat toti ceilalti politicieni din generatia lui insa doar prin comparatie cu ei nu in absolut. Nimic nu il indreptateste sa confiste cinstea din Romania.


 
  2.12.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 10:09)
 
 Pentru escrocherie se face pușcărie.
 Dosar penal poți avea și de la un accident rutier provocat de victimă. :)


 
  2.13.   E simplu in politica si la vot  (răspuns la opinia nr. 2.11 )
    (mesaj trimis de Vasile , in data de 23.02.2017, ora 23:06)
 
 Daca la alegerile prezidentiale urmatoare am optiunea unui candidat "din alta generatie", adica mai putin spre deloc corupt, il iau in considerare in cel mai serios mod. Dar daca psd vine cu firea sau cu o marioneta a partidului, nu avem ce discuta. Asta in ideea ca opozitia de acum nu alege alt candidat decat iohannis. Psd ar trebui sa se prezinte cu cineva imaculat si puternic pentru a-l vota vreodata. Cum se vede, nu zic ca n-as vota in veci cu psd, dar sansa e mica. Asta pentru ce reprezinta psd.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2017, ora 07:46)  
 Marius Albin Gaina - maritat Marinescu / o comedie de om


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 09:34)
 
 Klaus Werner Iohannis / o tragedie de om.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 23.02.2017, ora 09:32)  
 Avocatul Virgiliu Viorel Vulcan, despre imobilul furat de Iohannis.
 
 "Vreau să vă spun două detalii care au mai mult tentă morală. La parterul acestui imobil a fost o librărie. Se numea 'Mihai Eminescu'. Librăria a fost evacuată de către domnii profesori Iohannis la 15 ianuarie 2001. De ziua poetului național, Luceafărul a fost evacuat din propria sa casă, din librăria cu același nume. În spatele acestei librării, un naiv minunat și-a închipuit că poate înființa o bibliotecă privată care să asigure posibilitatea sibienilor să vină și să împrumute cărți spre lectură. Cu o lună înainte, această bibliotecă a fost evacuată. Din acest punct de vedere, bunul român Klaus Iohannis a preferat, în locul librăriei Mihai Eminescu, să închirieze unei bănci spațiul generos pe o chirie plătită în avans pentru cinci ani".


 
5.  Mafia retrocedărilor
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 23.02.2017, ora 09:52)  
 Tot avocatul câștigător a mai spus un lucru. Că toate porțile li se închideau în nas de către autoritățile din Sibiu:
 - Parchetul care nu a mai investigat certificatul fals din Porumbacu de Jos ci doar s-a mulțumit să îl aducă în instanță doar pe secretarul de acolo, Liviu Muntean, dar nu i-a urmărit pe cei care l-au mituit să dea acel certificat fals.
 - Judecătoria din Sibiu închidea ochii.
 
 
 De ce? Complicitate. Sașii din Sibiu au deținut centrul orașului și îl vor înapoi. Iohannis a fost cârtița de la primărie care a înlesnit această manevră. Este dorința sașilor legitimă? Da, dacă mai există proprietarii și nu se falsifică acte. Da, dacă acele case nu au fost deja plătite de statul român (în articol se scrie că statul a despăgubit deja casele sașilor plecați legal). Nu, în orice alte cazuri.
 
 
 Iată un articol din 2007, din România Liberă (care acum și-ar dori șters un astfel de articol) care ne arată anvergura dezastrului. Și complicitatea autorităților. De ce? Să ne uităm la Timișoara unde DNA investighează vânzări ilegale de 1000 de case făcute de primărie. 1000. Multe dintre ele ajunse și la șeful poliției, judecători, procurori. Asta în Timișoara, unde DNA vrea să îl prindă pe Grindeanu și lovește deocamdată în Ciuhandu și Robu, foștii primari. În Sibiu, nimeni nu a vrut să prindă pe nimeni. Pentru că aveau și ei case "moștenite" ilegal.
 
 
 7 mai 2007, Dorin Timonea
 "Primele evacuari au avut deja loc si alte cereri de retrocedare au ajuns la primarii. De asemenea, la instantele de judecata din Blaj si Alba Iulia sunt pe rol mai multe procese prin care sasii cer anularea contractelor de vanzare-cumparare incheiate intre autoritatile statului roman si noii proprietari. In Germania a fost infiintata chiar si o asociatie denumita "Restitutio", care ofera sasilor asistenta pentru recuperarea proprietatilor abandonate in Romania.
 
 In cateva localitati din judetul Alba, de-a lungul Tarnavei Mici si Tarnavei Mari, oamenii traiesc adevarate drame. Este vorba despre familiile de romani care au cumparat legal imobilele abandonate de sasii care au plecat din Romania. O parte dintre etnicii germani care au plecat din tara in vremea comunismului si chiar dupa revolutie vor inapoi proprietatile pentru care au primit despagubiri de la statul roman.
 
 Mii de familii de sasi au parasit de bunavoie in anii ’80 localitatile din Transilvania. Proprietatile sasilor au fost cedate statului roman in schimbul unor sume de bani, respectiv cate 35.000 de lei pentru imobilele din mediul rural si cate 70.000 pentru cele din mediul urban. O parte din familiile de sasi au primit, de asemenea, un ajutor financiar important din partea guvernelor federale ale landurilor germane in care s-au mutat. Imobilele parasite au intrat in proprietatea autoritatilor locale, care le-au inchiriat familiilor de cetateni romani care nu aveau locuinta.
 
 Dupa aprobarea in 1996 a Legii 112, chiriasii au avut posibilitatea sa cumpere legal ca-sele si pamanturile pentru care plateau chirie. Majoritatea caselor aveau o vechime de peste 100 de ani, erau construite fara fundatii, motiv pentru care, dupa cumparare, cetatenii romani au realizat investitii importante in consolidarea acestora. De asemenea, au fost realizate lucrari de introducere a gazului metan, de alimentare cu apa potabila si incalzire centrala. In unele cazuri sumele investite ar fi putut permite construirea unei case noi.
 Acum insa, o parte dintre etnicii germani vor casele inapoi. Pe rolurile instantelor din Alba sunt mai multe procese prin care sasii doresc anularea contractelor de vanzare-cumparare incheiate dupa 1996, iar la primariile din Blaj, Valea Lunga, Garbova, Jidvei, sona sunt inregistrate zeci de cereri de retrocedare a imobilelor aflate acum in proprietatea unor cetateni romani. In fiecare dintre aceste localitati se manifesta conflicte mocnite intre actualii proprietari romani si fostii proprietari sasi care isi revendica casele si pamanturile.
 Cea ce parea putin probabil s-a petrecut in urma cu cateva luni: proprietarul unei case cumparate de la stat a fost evacuat cu mascatii din imobilul retrocedat de o instanta de judecata din Alba unui etnic german. Este vorba despre familia Martin din satul Manarade, municipiul Blaj. Familia este formata din 9 persoane care, acum, traiesc separat, pe la rude si prieteni. In Manarade exista acum mai mult de 60 de familii care locuiesc in imobile care au apartinut sasilor.
 
 "Isi petreceau concediile la noi"
 Despre situatia de aici a vorbit Maria Cordos, care locuieste intr-o casa pe care o detine legal in proprietate, dar care este revendicata de fostul proprietar sas. "Locuiesc intr-o casa veche de peste 100 de ani pe care am cumparat-o. A fost suficient ca o singura familie din Manarade sa fie evacuata pentru ca ceilalti fosti proprietari sa intenteze procese sau sa depuna cereri de revendicare la primarie. Pana acum am avut relatii foarte bune cu fostii proprietari. In fiecare an veneau la noi si stateau in concediu. Niciodata nu au spus ca ar vrea casa inapoi. Am cumparat casa legal. Daca stiam ca statul nu este in drept sa o vanda nu o cumparam. Imi luam teren si construiam o casa noua. Pana in 2006 aici a fost plin de sasi. Nu au existat relatii de dusmanie", a spus Maria Cordos. Aceasta a acuzat "cardasia" functionarilor de la Primaria Blaj care, in opinia acesteia, ar fi complici la actiunile de retrocedare a imobilelor catre sasi.
 Un motiv suficient in a sustine acuzatia Mariei Cordos la adresa functionarilor din Primaria Blaj este modul in care s-au derulat ostilitatile in procesul civil prin care fostul proprietar sas al imobilului din Manarade l-a deschis impotriva administratiei locale. In toate documentele prezentate in instanta, reprezentantii primariei au evitat sa sustina ca imobilul a fost vandut legal Mariei Cordos inainte de declansarea procesului, ceea ce ii lasa pe judecatori sa inteleaga faptul ca este in continuare in proprietatea statului. Actiunea civila impotriva Primariei Blaj a fost deschisa de Christine Friedsam (sotia fostului proprietar) in ianuarie 2004.
 
 Judecatori pacaliti prin omisiune
 Maria Cordos a cumparat casa si terenul de la stat in 2003, an in care s-a si intabulat la Cartea Funciara, lucru pe care reprezentantii primariei nu l-au precizat in nici un document inaintat la cele patru instante la care s-a judecat procesul. "Imobilul fiind in proprietatea statului, nu exista nici un impediment in calea restituirii acestuia catre reclamant", au precizat judecatorii Curtii de Apel Alba Iulia in motivarea sentintei din octombrie 2004. La fel, judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie afirmau, in septembrie 2005, ca "nu exista nici un impediment pentru restituirea in natura a bunului aflat in proprietatea statului, in ipoteza in care locuinta nu a fost instrainata legal catre o terta persoana".
 In conditiile in care primaria a evitat sa precizeze ca locuinta si terenul aferent erau deja vandute Mariei Cordos, toate instantele i-au dat dreptate fostului proprietar si au dispus restituirea in natura a acestora. Maria Cordos nu a stiut de proces, motiv pentru care nu a putut interveni in apararea dreptului sau. Are, totusi, norocul ca, imediat dupa cumpararea casei, s-a intabulat la Cartea Funciara, astfel incat este in continuare proprietar al bunurilor din Manarade, str. Principala nr. 82.
 
 Scurta poveste de la Valea Lunga
 Situatia este similara intr-o alta localitate in care au locuit sasi. In comuna Valea Lunga au avut loc pana acum patru evacuari de familii din locuinte cumparate "pe Legea 112". Primarul Vasile Pusca a spus ca sunt acum pe rol alte patru procese, care s-ar putea finaliza cu scoaterea in strada a cetatenilor romani care au cumparat legal imobilele. "Nu am treaba cu casele nationalizate. Acestea trebuie retrocedate fostilor proprietari. Dar aceste case au fost cumparate legal. Mai mult, sasii au fost despagubiti si nu ar fi normal sa li se dea casele inapoi. Daca nu locuia cineva in aceste case, acum erau distruse", a afirmat primarul Pusca.
 Iuliana Konard a locuit intr-o casa "de sasi" pe care familia ei a fost nevoita sa o paraseasca. "Parintii mei au cumparat casa in 1997. Cand au mers sa se intabuleze in 1999 au aflat ca sasul era deja intabulat ca proprietar. Au inceput procesele. Hotararile judecatoresti s-au tot schimbat. Cand avea dreptate sasul, cand parintii mei. Dupa sapte ani de procese, bani cheltuiti, stres si amenintari cu evacuarea, familia mea a ales sa plece de bunavoie din casa", a spus Iuliana Konard. Mai norocoasa a fost familia Mihai din Valea Lunga, care, neavand bani, nu a cumparat casa in care a locuit cu chirie pana in 2003. "A venit sasul cu hartie ca trebuie sa plecam din casa. Acum locuim in casa unui alt sas, care ne-a lasat sa stam cu conditia sa nu modificam nimic", a afirmat Elisabeta Mihai.
 
 IPJ Alba face verificari
 "Sunt vehiculate nume de functionari publici care, poate si remunerati de petenti, ajuta la dobandirea in graba a fostelor imobile nationalizate conform Decretului nr. 223/1974", a spus senatorul de Alba Alexandru Peres. Declaratiile senatorului au la baza mai multe sesizari pe tema retrocedarilor, dintre care unele care cuprind acuzatii directe cu privire la functionari publici din Primaria Blaj, care, "stimulati" financiar, s-ar fi implicat direct in retrocedari. Primarul din Blaj, Alexandru Simion Bacila, a spus ca incearca sa verifice situatia in care subordonatii sai s-ar fi implicat in retrocedari. "Eu nu am probe prin care sa pot identifica persoanele care s-au implicat. Poate ca si Prefectura ar fi bine sa se implice intr-un control si sa lamureasca situatia, dar va spun ca multe din actiunile acestea s-au petrecut pe vremea cand nu eram in functie", a declarat Bacila.
 IPJ Alba a deschis o investigatie in legatura cu acuzele aduse functionarilor din Primaria Blaj. Un politist a venit la una dintre familiile din Manarade exact in momentul documentarii noastre pentru acest articol."


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 23.02.2017, ora 10:04)
 
 Iată complicitatea procurorilor din Timișoara despre care spuneam:
 
 Cotidianul: "Chilipirurile imobiliare ale foștilor șefi ai DNA Timișoara
 
 
 Instrumentarea unui dosar cu privire la mult discutatele și mediatizatele afaceri imobiliare dubioase din centrul Timișoarei a fost tergiversată mulți ani, în pofida sesizărilor parvenite de la cetățeni și a dezvăluirilor din presă, ajungându-se în situația că pentru multe fapte s-a împlinit prescripția răspunderii penale. Tergiversarea soluționării acestui dosar se datorează, aproape sigur, și faptului că printre profitorii acestei mega-afaceri imobiliare s-au aflat și cei doi foști procurori-șefi ai Serviciului Teritorial Timișoara al DNA, Vasile Speriusi (2003-2009), respectiv Tamas Schiffbeck (2009-2015), care au cumpărat locuințe în care nu au avut calitatea de chiriași la data adoptării Legii nr. 112/1995."


 
  5.2.   Aloooo!  (răspuns la opinia nr. 5.1 )
    (mesaj trimis de daniel , in data de 23.02.2017, ora 11:45)
 
 Ce patisi Cristi? Nu ti-ai luat medicamentele?
 Sau ai primit o majorare retributiei de la partid pentru "merite deosebite" in combaterea "iohanistilor"?
 Nu mai baga atata spam nu anti tot ce nu e psd. Nu ne intereseaza. Ziarul Bursa este despre bani si afaceri. Despre bursa in principal.
 Du-te pe alte publicatii cu propaganda. Aici nu tine! Nu ne intereseaza ce trambiteaza partidul coruptilor!


 
  5.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 12:18)
 
 Prin partid al coruptilor te referi la Instanta de judecata sau la Curtea Constitutionala? Ai ceva impotriva autorului acestui articol ca scrie despre Iohannis?


 
  5.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 12:54)
 
 Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată


 
  5.5.   Asa baiatul meu  (răspuns la opinia nr. 5.2 )
    (mesaj trimis de Iohauschix , in data de 23.02.2017, ora 12:54)
 
 Asa. Combate pentru mine. Apara-mi onoarea. Nu te ascunde sub pat de rusine. Sunt Ciolanis, acum zis Iohauschix, vestitul Tata Terezul, profesor ajuns milionar din salariu, fara coruptie, fara fals, fara frauda, fara escrocherie.
 
 Apara-mi onoarea, prostanacule. Sunt prosti, dar multi, Maria Mea, cei ca daniel care ma idolatrizeaza. Eu sunt modelul de succes: un cazan numit masina nemteasca cu un sfert de milion de km la bord, cam atat cat am furat eu de la statul roman prin chirie. Se lauda cu cazanul nemtesc resapat si sudat, indreptat si lustruit. Dar tot cazan ruginit si expirat sunt. Acum se intampla ca mi-ati vazut cartea de service si mi se observa lenjeria murdara. Nu va mai uitati la detalii. Poza conteaza. In poza nu vorbesc, nu actionez, nu fur, nu mint, nu falsific. In poza sunt Iohannis. Pe sosea sunt Iohauschix, fostul Ciolanis.


 
  5.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.02.2017, ora 12:55)
 
 Iohannis este un biet membru al mafiei imobiliare din Sibiu.
 Pana acum a pierdut in instanta, definitiv, două imobile dobandite prin frauda. Uzul de fals este specific escrocilor.


 
6.  DEMISIA HOTULE !!!
    (mesaj trimis de Mos Ene în data de 23.02.2017, ora 13:38)  
 DEMISIA HOTULE !!! respecta-ti propriile standarde etice si de morala si DA-TI DEMISIA HOTULE !!!
 nu mai vorbim de aspectul penal al povestii ...


 
7.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 23.02.2017, ora 23:35)  
 Sunt progresist si anti-coruptie, dar cred ca Iohannis ar trebui sa plateasca intreaga suma primita drept chirie in mod nemeritat, plus o dobanda egala cu suma care ar fi putut fi castigata in urma utilizarii acele chirii, adica contravaloarea celorlalte 4 case cumparate din ea. In caz contrar, statul roman incurajeaza furtul si utilizarea banilor furati pentru a obtine alte castiguri, stiind ca daca hotii vor fi prinsi, vor trebui sa restituie doar ce au furat. Iar pe langa aceste valori, adica 5 case, Iohannis ar trebui sa primeasca si o pedeapsa pentru acea "rea credinta" de care se face vinovat, nu doar sa returneze obiectul furtului.
 Evident, nu ar trebui sa fie obligat sa isi dea demisia. Asta ar putea face doar din motive de onoare.
 Iar apoi, ar trebui intrebat si domnul Dragnea de sanatate si din ce surse a obtinut casuta pe care o detine.


 
  7.1.   Cu adaugiri  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de Samson , in data de 24.02.2017, ora 15:00)
 
 Daca justitia a hotarat sa-i ia casa, definitiv si irevocabil, deducem ca nu exista un 'parti pris' al justitiei in favoarea lui Iohannis, sau cel putin nu unul absurd. Am putea subintelege ca daca legile spun ca trebuie sa ramburseze bani, atunci instanta il va obliga la tot ce trebuie sa plateasca. Drept urmare va plati. Pe de alta parte nu s-a dovedit ca a actionat cu rea-credinta. Acel statement e discutabil. Instanta nu a spus decat ca 'nu beneficiaza de prezumtia de buna-credinta', asta fara sa insemne ca este condamnat pentru rea credinta. Si nu beneficiaza de aceasta prezumtie pentru ca asa cere legea in astfel de situatii, nu pentru ca ar fi indicii particulare cazului, contrare.
 Cat priveste onoarea, ea nu e o virtute politica. Cine pleaca, pleaca din presiune. Istoria judeca altfel, mai 'bird's eye view', nu se impiedica de o mostenire cu bucluc a soacrei...


 
Aceeasi sectiune (Miscellanea)
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,83 milioane lei (2,11 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 0,29 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,1141 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut astăzi la 3,10% de la 3,09%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
18.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt ieri după-amiază, pe fondul revenirii temerilor legate de escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii: SUA și China.  click să citești tot articolul
17.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, un rulaj în creștere de 61,09 milioane...  click să citești tot articolul
14.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de ieri, un rulaj în creștere de 43,41 milioane de lei, aproape dublu față de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8832
2.3788
3.0701
4.1141
0.1830
0.6237
0.2216
4.6524
5.2395
1.4389
3.5396
0.2372
0.4873
1.0836
0.0593
0.4477
0.6305
3.9764
0.2698
0.9558
0.5802
0.0546
0.3545
0.2120
2.6285
0.0393
0.1415
1.0826
0.6262
0.1225
153.8126
5.5773
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.