Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 13.03.2018

Călin Rechea
 
mărește imaginea
La conferința de presă de la Frankfurt, Mario Draghi a prezentat prognozele economice revizuite în sens pozitiv și omis din comunicatul instituției paragraful referitor la posibilitatea creșterii din nou a achizițiilor de titluri financiare prin ti­părire, în cazul deteriorării condițiilor economice.
Călin Rechea      Oficialii BCE repetă la ne­sfârșit că stabilitatea prețurilor este obiectivul primar al instituției, conform prevederilor din Tratatul Uniunii Europene.
     Dacă lăsăm la o parte faptul că o țintă de inflație de 2% pe termen mediu nu reprezintă nicidecum stabilitatea prețurilor, ci o creștere exponențială a acestora, ratele inflației publicate de Eurostat permit Băncii Centrale Europene să susțină că dobânzile zero sau negative, alături de programul de relaxare cantitativă, pot fi menținute încă o perioadă bună de timp.
     Așa să fie oare? Este puțin probabil ca BCE să reacționeze când inflația din zona euro, măsurată prin evoluția indicelui armonizat al prețurilor de consum, va depăși, chiar pentru mai mult timp, pragul de 2%.
     Se vor găsi numeroase justificări, inclusiv aceea că presiunile de creștere a prețurilor sunt trecătoare, pentru a se evita majorarea dobânzilor, deoarece iluzia redresării zonei euro nu poate rezista nici măcar în fața unei majorări simbolice a costurilor de finanțare.
     Bineînțeles că "povestea" a fost cu totul alta după ultima ședință de politică monetară a BCE. La conferința de presă de la Frankfurt, Mario Draghi a prezentat prognozele economice revizuite în sens pozitiv și a omis din comunicatul instituției paragraful referitor la posibilitatea creșterii din nou a achizițiilor de titluri financiare prin ti­părire, în cazul deteriorării condițiilor economice.
     Piețele au fost "surprinse", însă doar pentru scurt timp, odată cu apariția justificărilor.
     "Acesta este primul pas către normalizare", a declarat Piet Christiansen, economist la Danske Bank, pentru Bloomberg. Christiansen apreciază că "a fost o mișcare inteligentă, deoarece menține posibilitatea extinderii sau temperării achizițiilor dincolo de septembrie 2018".
     Ceea ce a "uitat" președintele BCE să spună la conferința de presă, că banca centrală a zonei euro nu va opri brusc programul de achiziții prin tipărire la sfârșitul lunii septembrie 2018 (n.a. valoarea sa lunară actuală este de 30 de miliarde de euro), a fost publicat "pe surse" de Bloomberg.
     Conform informațiilor obținute de agenția de știri americană, BCE va mai "cumpăra" prin tipărire titluri financiare cu o valoare cumulată de circa 30 de miliarde de euro în ultimele trei luni ale anului curent.
     O altă știre pe surse a fost publicată de Reuters. Aici se arată că analiștii BCE au prezentat factorilor decizionali un scenariu în care dobânzile de politică monetară vor începe să crească de la mijlocul anului viitor, după finalizarea programului de relaxare cantitativă.
     După cum mai scrie agenția de știri, ipoteza a fost primită favorabil de membrii conducerii BCE din țările aflate în partea nordică a zonei euro și cu rezervare de către cei din sud, care "sunt îngrijorați de efectele unui euro mai puternic și a costurilor de finanțare mai ridicate asupra economiilor lor slăbite și a guvernelor îndatorate".
     Această îngrijorare arată că BCE este încă foarte departe de a declara "victoria" în fața crizei, chiar dacă Mario Draghi ar fi, probabil, încântat să își încheie astfel mandatul, în octombrie 2019.
     De ce? Pentru că BCE s-a pus singură, atât prin dobânzile duse la zero sau în teritoriu negativ, cât și prin pornirea tiparniței, în situația cunoscută sub numele de dominanță fiscală.
     Termenul definește condiția economică apărută pe fondul unor datorii guvernamentale și deficite bugetare mari, care obligă banca centrală să mențină dobânzile scăzute pentru evitarea falimentului suveran. În aceste condiții, țintele economice, cum sunt inflația, creșterea economică sau șomajul, devin obiective secundare, subordonate menținerii iluziei solvabilității guvernamentale.
     O altă problemă majoră o reprezintă așa-numitele companii "zombi", cu un grad foarte ridicat de îndatorare, pierderi persistente și incapabile să-și plătească măcar dobânzile pentru creditele obținute. Aceste firme mai "trăiesc" doar ca urmare a refinanțărilor continue la costuri extrem de scăzute.
     O analiză recentă de la Bank of America, preluată de Zerohedge, arată că "2019 va fi primul an din ultimii patru când piețele europene vor trebui să se descurce fără ajutorul BCE", în condițiile în care ajung la scadență datorii totale, guvernamentale și corporate cu rating investițional sau speculativ, de circa 1,1 trilioane de euro, cu 20% peste nivelul din 2018.
     Barnaby Martin, director executiv la Bank of America în Londra, apreciază că relaxarea cantitativă a BCE a determinat decizii de alocare a capitalului care nu ar fi fost posibile în condiții normale. Pornirea tiparniței a dat startul într-o cursă pentru obținerea unor randamente cât mai ridicate, iar investitorii au fost "obligați" să cumpere, aproape fără discriminare, obligațiuni emise de companii cu rating speculativ. Rezultatul a fost scăderea semnificativă a costurilor de finanțare chiar și pentru cele mai riscante firme.
     "Când cele mai riscante companii par să fie lipsite de risc, deciziile de alocare a capitalului nu pot funcționa adecvat", mai scrie directorul de la Bank of America, care a observat corelația existentă între creșterea bilanțului BCE și a numărului companiilor zombi și precizează că, la mijlocul anului trecut, 9% dintre companiile prezente în indicele Stoxx 600 erau zombi.
     Nu doar guvernele supraîndatorate și companiile vor avea probleme majore în fața creșterii costurilor de finanțare menținute la un nivel artificial de scăzut atâția ani.
     Recent, agenția canadiană de rating DBRS a publicat un studiu referitor la vulnerabilitatea gospodăriilor din economiile dezvoltate în fața creșterii dobânzilor.
     În prima grupă, cea a țărilor unde gradul de îndatorare al gospodăriilor a crescut în ultimii ani, sunt incluse Danemarca, Finlanda, Olanda, Norvegia, Suedia și Elveția, alături de Australia și Canada.
     A doua grupă, a țărilor unde gradul de îndatorare al a scăzut ușor în ultima perioadă, dar se menține la un nivel ridicat, de peste 100% din venitul disponibil, include Irlanda, Portugalia, Spania, Marea Britanie și SUA.
     O vulnerabilitate mai scăzută în fața creșterii dobânzilor o prezintă gospodăriile din Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia și Japonia, conform studiului DBRS.
     După cum se observă, economii importante ale zonei euro sunt caracterizate de îndatorarea excesivă a populației și sunt vulnerabile în fața creșterii dobânzilor. Finalizarea programului de relaxare cantitativă al BCE, urmat apoi de normalizarea dobânzilor de politică monetară, va conduce, deci, la o povară și mai mare a datoriilor pentru toți agenții economici, cu efecte deosebit de negative asupra consumului și creșterii economice.
     Deciziile BCE vor avea efecte directe și asupra dobânzilor din țările UE care nu fac parte din zona euro, cum sunt Suedia sau Danemarca, ale căror bănci centrale au dus dobânzile de referință în teritoriul negativ astfel încât să nu permită aprecierea puternică a propriilor monede față de euro.
     Și din acest punct de vedere, inflația este, probabil, ultimul lucru pe care îl va lua în considerare BCE atunci când decide nivelul dobânzilor de politică monetară.
     În aceste condiții, analiștii de la Citigroup se întreabă cum este posibil ca prețurile actuale de pe piețele financiare să nu reflecte perspectivele negative ale tendinței de normalizare a dobânzilor, mai ales că "știm ce fac băncile centrale".
     Conform datelor agregate de Citigroup, portofoliul de active financiare al primelor șase bănci centrale din lume - Federal Reserve, BCE, Banca Japoniei, Banca Angliei, Banca Populară a Chinei și Banca Elveției - a ajuns recent la circa 21 de trilioane de dolari, respectiv peste 40% din Produsul Intern Brut global.
     Și fără războaiele comerciale de la orizont, sistemul economic și financiar mondial se află într-un "echilibru suspendat" extrem de fragil, iar optimismul oficialilor BCE nu are o bază solidă în realitatea economică.
     Până acum, Mario Draghi a făcut totul pentru salvarea monedei unice, așa cum a promis în vara anului 2012, însă normalizarea condițiilor monetare este un țel prea îndrăzneț pentru BCE și imposibil pentru președintele instituției.
     Indiferent cine îi va urma la conducerea Băncii Centrale Europene, primul punct pe ordinea de zi va fi o promisiune asemănătoare, aceea de a opri prăbușirea edificiului nesustenabil "construit" de fostul bancher de la Goldman Sachs.
     Mai trebuie doar ca timpul să fie răbdător și de această dată. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Banci Asigurari)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.