Uniunea Europeană, îngrijorată de violenţele din timpul scrutinului prezidenţial din Kosovo

Ioana Dogaru
Internaţional / 27 februarie 2016

Uniunea Europeană a calificat sâmbătă drept "extrem de îngrijorătoare" scenele de violenţă înregistrate cu o zi în urmă în parlamentul de la Pristina cu ocazia alegerii lui Hashim Thaçi la preşedinţia Kosovo, transmite AFP.

''Scenele pe care le-am observat ieri (vineri) în hemiciclu sunt extrem de preocupante. Actele de violenţă de orice formă, indiferent de autorul lor, sunt inacceptabile. Retorica exacerbată nu face decât să adâncească divizările şi să facă mai dificil dialogul'', potrivit unui comunicat al şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

Liderii politici din Kosovo trebuie să ''acţioneze împreună pentru reducerea tensiunilor'', se mai arată în comunicatul citat.

Fost lider al organizaţiei paramilitare Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) şi fost premier al Kosovo în perioada 2008-2014, Hashim Thaçi a fost ales vineri preşedinte de către a deputaţii kosovari, la finalul unei zile marcate de incidente, inclusiv în incinta parlamentului de la Pristina.

Opoziţia kosovară a încercat să împiedice scrutinul lansând din nou grenade lacrimogene în sala de plen a parlamentului, o metodă pe care deputaţii săi o practică începând din luna octombrie pentru a cere demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate, paralizând practic activitatea legislativului kosovar, relatează AFP.

Independenţa Kosovo a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, excepţiile fiind Spania, România, Slovacia, Grecia şi Cipru, aminteşte sursa citată.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb