Uniunea Europeană - probleme mai urgente decât Brexitul

P.E.
Internaţional / 26 septembrie 2018

Bruno Le Maire (Sursa foto: Twitter)

Bruno Le Maire (Sursa foto: Twitter)

Uniunea Europeană are probleme mai urgente decât viitoarea relaţie a Marii Britanii cu blocul european, începând cu viitorul uniunii, consideră Bruno Le Maire, ministrul francez al Finanţelor, scrie Reuters.

"Britanicii au ales, este în regulă. Mă scuzaţi că o spun atât de brutal, dar există lucruri mai importante pentru noi decât viitorul Regatului Unit, cum ar fi viitorul Uniunii Europene", a declarat Le Maire în faţa unui grup de jurnalişti străini, potrivit News.ro

"Orice decizie care dă impresia cetăţenilor europeni că pot părăsi UE şi să îşi păstreze toate avantajele ar fi suicidală", a adăugat el.

Le Maire a precizat că prioritatea este întărirea zonei euro, mai ales prin completarea planurilor pentru crearea unui buget comun, astfel încât să poată fi gestionată o nouă criză economică.

Parisul nu doreşte prelungirea discuţiilor privind Brexitul iar preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat săptămâna trecută că aşteaptă ca Marea Britanie să vină cu noi propuneri luna viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb