Unul dintre observatorii OSCE reţinuţi în Ucraina a fost eliberat

E.D.
Internaţional / 28 aprilie 2014

Unul dintre observatorii OSCE reţinuţi începând de vineri în oraşul Slaviansk, în estul Ucrainei, a fost "eliberat" ieri, iar negocierile continuau în vederea eliberării colegilor săi, a declarat o purtătoare de cuvânt a separatiştilor pentru AFP.

Bărbatul a părăsit locul de detenţie însoţit de doi negociatori OSCE, a constat un jurnalist AFP.

Este vorba despre observatorul suedez, bolnav de diabet, potrivit purtătoarei de cuvânt. "A fost eliberat", a declarat ea. "În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, negocierile continuă", a adăugat aceasta.

În total 12 persoane, dintre care opt străini şi patru ucraineni, sunt reţinute începând de vineri de către separatişti, care i-au prezentat duminică drept "prizonieri de război" şi pe care vor să-i elibereze în schimbul eliberării unor persoane deţinute de către autorităţile ucrainene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb