UPDATE
BURSA 12.10.2017

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     *  Șeful ANPC, Bogdan Pandelică, a cerut din nou amânarea discuțiilor pe legea de transpunere a Directivei privind creditele oferite consumatorilor pentru bunuri imobile
     ------------
       * ACTUALIZARE 08:58
     Deputații de la Comisia juridică au respins, în urmă cu câteva minute, proiectul legislativ pentru modificarea Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.
     De asemenea, și proiectul care viza modificarea OG 50/2010, prevăzând rambursarea anticipată a creditelor în valută la curs istoric, a fost respins. Ambele proiecte urmează să intre în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional.
     --------------
     FĂRĂ DEZBATERI PE MARGINEA LOR
     Deputații au amânat trei proiecte de lege dedicate consumatorilor bancari
     Deputații din comisiile juridică și de buget au reușit, ieri, să amâne nu mai puțin de trei proiecte legislative dedicate consumatorilor de servicii financiare, inițiative oricum blocate de foarte mult timp în Parlament.
     Una dintre acestea vizează aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, care transpune, practic, mult discutata Directivă din domeniu (17/2014).
     Deputații de la Comisia de buget au decis amânarea proiectului de lege la cererea lui Bogdan Pandelică, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care a motivat că încă nu a avut discuții cu reprezentanții băncilor pe unele amendamente aduse textului legislativ.
     "Am mai dat o amânare de două săptămâni, cu aceeași motivație. Sper că peste o săptămână nu veți veni cu aceeași explicație", i-a spus Viorel Ștefan, șeful comisiei de specialitate, președintelui ANPC.
     Conform OUG 52/2016, băncile vor fi obligate prin lege să vină în sprijinul consumatorilor atunci când aceștia au dificultăți la rambursarea creditului.
     Printre altele, noile reglementări cuprind prevederi referitoare la informarea corectă și completă a consumatorilor care solicită credite imobiliare sau garantate cu ipotecă, anunța, anul trecut, Executivul, subliniind că informarea se referă atât la publicitatea produselor bancare, cât și la informarea precontractuală a consumatorilor: "Este vorba atât despre informații generale, care trebuie să fie corecte, clare și să nu fie susceptibile de a induce în eroare, cât și despre informațiile personalizate de care consumatorul are nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piață, a evalua implicațiile lor și a decide în cunoștință de cauză dacă încheie sau nu un contract de credit".
     De asemenea, Ordonanța mai prevede:
     "- Interdicția creditorilor ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadențare sau reeșalonare, precum și perceperea unor comisioane în situațiile în care consumatorii solicită schimbarea garanțiilor (în condițiile în care consumatorul plătește toate costurile aferente constituirii și evaluării noilor garanții);
     - Interzicerea modificării în sens crescător a marjei de dobândă, sau, după caz, a ratei dobânzii fixe, iar în cazul acordării la solicitarea consumatorului de rescadențări, reeșalonări, perioade de grație, interzicerea introducerii sau majorării comisioanelor aplicabile sau introducerea unor elemente noi de cost".
     Actul normativ prevede dreptul consumatorului să-și convertească împrumutul, oricând pe parcursul derulării acestuia, în altă monedă (cea în care este retribuit sau cea din țara de reședință) decât cea în care a contractat creditul, la valoarea cursului de schimb al BNR din ziua solicitării. Noua lege reglementează, de asemenea, și piața recuperatorilor de creanțe.
     Băncile trebuie să fie racordate la timpul prezent, iar o direcție a timpului prezent este umanizarea pieței creditelor, ne-a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), la începutul anului trecut. Domnia sa sublinia, atunci, că băncile trebuie "îmblânzite" și că relația dintre acestea și clienți trebuie să se îmbunătățească, așa cum prevede și Directiva Europeană 17/2014.
     * Deputații juriști au suspendat ședința de ieri, la doar câteva minute după deschiderea ei
     Ședința de ieri a Comisiei juridice din Camera Deputaților a ținut doar câteva minute, fiind suspendată încă de la primul punct pe ordinea de zi, după discuții contradictorii între cei prezenți.
     Următoarele două proiecte legislative care apăreau pe programul ședinței se adresau consumatorilor bancari.
     Dezbaterile pe marginea lor au fost amânate pentru această dimineață.
     Una dintre ele prevede rambursarea anticipată a creditelor în valută la cursul istoric. Printre altele, inițiativa subliniază: "Valoarea creditului de rambursat, prin recalcularea în lei, se determină prin înmulțirea soldului creditului cu cursul de schimb mediu lunar, stabilit de BNR, al monedei în care s-a acordat creditul sau moneda de referință a creditului, din luna în care s-a încheiat contractul de credit".
     Cel de-al doilea proiect legislativ modifică Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate dintre profesioniști și consumatori. Adoptată în Senat încă de la finalul anului 2013, inițiativa legislativă a primit aviz negativ de la Guvern. Avocatul Gheorghe Piperea spune că această inițiativă "emasculează legea clauzelor abuzive", menționând, în toamna anului trecut: "Este un proiect care stă în Parlament de mai mult de doi ani și despre care inițiatorii spuneau că îl retrag, dar nu au făcut-o. Dacă acest proiect bancar trece așa cum a fost adoptat în Senat, tot ceea ce s-a câștigat până acum în domeniul clauzelor abuzive intră în istorie".
     Domnia sa ne-a explicat, atunci, că, în primul rând, proiectul modifică Legea 193/2000 prin introducerea unui amendament care prevede că aceasta se va aplica doar contractelor viitoare, nu și celor în derulare, în condițiile în care ANPC a câștigat deja, în instanță, mai multe procese de tip "class action" împotriva unor bănci (cu aplicare la toate contractele similare ale respectivelor bănci), unele dintre acestea fiind câștigate pe fond și altele definitiv.
     Printre altele, proiectul de lege modifică celebrele articole 12 și 13 din Legea clauzelor abuzive, una dintre modificările prevăzute la art. 12 subliniind: "Asociațiile pentru protecția consumatorului (...) îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta, dacă va constata existența clauzei abuzive, să dispună eliminarea respectivei clauze din toate contractele preformulate, pe care profesionistul urmează a le încheia cu consumatorii în activitatea sa viitoare". Sintagma eliminarea clauzelor abuzive "din toate contractele preformulate, pe care profesionistul urmează a le încheia cu consumatorii în activitatea sa viitoare" apare ca amendament și la art.13, alin. (1) d.
     Prin proiectul de modificare a legii 193/2000, inițiat de 17 deputați, "se restrâng substanțial drepturile consumatorilor instituite de forma actuală a legii, reducând-o la un simulacru de protecție în fața abuzului de poziție economică, golind-o de putere sancționatorie, rezultatul fiind o formă fără fond", spunea, în urmă cu circa doi ani, avocatul, menționând că, printre altele, textul legislativ spune că asociațiile pentru protecția consumatorilor nu mai pot formula acțiuni în încetare cu efecte erga omnes, ci doar acțiuni individuale, similare cu cele pe care legea le permite consumatorilor acționând separat.
     Anul trecut, Curtea Constituțională a României a hotărât că deciziile pronunțate de instanță în procesele deschise de ANPC împotriva băncilor se aplică tuturor contractelor de credit similare cu cele în cauză. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0007
2,3690
3,0517
4,9642
0,1804
0,6224
0,2191
4,6332
5,2671
1,4746
3,4752
0,2288
0,4753
1,0975
0,0668
0,4670
1,0209
3,9185
0,2908
1,1838
0,5929
0,0609
0,3596
0,2057
2,7403
0,0388
0,1429
1,0668
0,6140
0,1205
158,2582
5,5438
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
.