UPDATE
BURSA 13.09.2017

ANDREI STAN
 
mărește imaginea
Ionuț Mișa (Sursa foto: Gov.ro)
     * ACTUALIZARE 17:37 Opinia Consiliului Fiscal despre rectificarea bugetară: "Am identificat mai multe elemente de natură să sugereze vulnerabilizarea finanțelor publice pe termen mediu"
     Consiliul Fiscal identifică, cu prilejul construcției bugetare inițiale, mai multe elemente de natură să sugereze vulnerabilizarea finanțelor publice pe termen mediu în condițiile înregistrării unei deviații de amploare de la obiectivul pe termen mediu, a transmis instituția cu privire la proiectul rectificării bugetare adoptat în ședința de astăzi a Executivului.
     Reprezentanții Consiliului Fiscal precizează, în opinia publicată pe site-ul instituției: "Creșterea economică peste așteptări nu a fost de natură să asigure convergența veniturilor fiscale încasate cu țintele programate, așa cum ar fi fost de așteptat, iar evaluările inițiale asupra necesarului suplimentar de cheltuieli curente (subdimensionarea cheltuielilor identificată de Consiliul Fiscal) au fost depășite substanțial în execuția bugetară. Evitarea depășirii plafonului de deficit apare drept realizabilă doar ca urmare a reducerii masive a investițiilor publice comparativ cu nivelul programat, inversării unor reduceri de taxe operate în trecut și introducerii unor măsuri discreționare suplimentare de natura veniturilor, precum și unor vărsăminte extraordinare de dividende din partea companiilor de stat. Elementele de mai sus determină Consiliul fiscal să recomande Guvernului elaborarea urgență a unui plan de măsuri pentru anii viitori în vederea reînscrierii deficitului bugetar pe o traiectorie convergentă cu obiectivul pe termen mediu, așa cum de altfel reclamă atât LRFB, cât și tratatele europene al căror România este semnatar".
     Puteți consulta, în documentul atașat, opinia integrală a Consiliului Fiscal.
     (S.A.)
     -------------
     * ACTUALIZARE 16:18
     Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată astăzi de Guvern, în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei, se arată într-un comunicat al Executivului.
     Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash, se mai arată în comunicat.
     Guvernul precizează: "Toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. De asemenea, prin rectificarea bugetară se asigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii «Start-up Nation-România», începerea selecției beneficiarilor de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, plata în avans a fondurilor de sprijin pentru agricultori".
     Potrivit sursei citate, prin rectificarea bugetului pentru acest an se asigură fonduri suplimentare, după cum urmează:
     "Sumele suplimentare alocate bugetelor locale, per sold, sunt în sumă de 680,1 milioane lei, în principal, pentru:
     - Plata salariilor, sporurilor, indemnizațiilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar - 350 milioane lei;
     - Finanțarea cheltuielilor centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap - 87,8 milioane lei;
     - Plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap - 110,9 milioane lei;
     - Finanțarea Programului pentru școli (prin care se distribuie preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII fructe, legume, lactate și produse de panificație) - 75,0 milioane lei;
     - Susținerea sistemului de protecție a copilului - 78 milioane lei;
     - Servicii de salvamar - 2,4 milioane lei.
     Ministerului Sănătății i-a fost asigurată suplimentar suma de 431 milioane lei pentru plata personalului, în principal pentru personalul medical din unitățile sanitare.
     La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodată, se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR.
     La Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru:
     - asigurarea drepturilor salariale și de pensii militare de stat polițiștilor;
     - asigurarea mentenanței în vederea menținerii în stare operațională a aeronavelor;
     - achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști.
     La Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat s-au alocat suplimentar, în completarea fondurilor europene (500 de milioane lei) pentru Programul Start-up Nation, suma de 250 milioane lei.
     La Ministerul Muncii și Justiției Sociale s-a asigurat suma de 795 milioane lei aferentă pensiilor și drepturilor de asisteță socială.
     La Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale s-a asigurat suma de 2.464 milioane lei pentru prefinanțarea de la bugetul de stat în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene".
     Rectificarea bugetară nu generează influențe asupra bugetului Ministerului Apărării Naționale, se mai arată în comunicat.
     Executivul susține: "Diminuările bugetare au fost operate, în principal, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (-1.980 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-6.249,1 milioane lei), Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-303,4 milioane lei), în principal din sumele aferente proiectelor cu finanțare din fonduri europene, motivat de aprobarea cu întârziere a bugetului pe anul 2017, întârzierea procedurilor de achiziție, ceea ce a condus la un grad redus al execuției bugetare pe primele 8 luni din acest an.
     La ministerele la care au fost operate diminuări ale creditelor bugetare nu au fost reduse corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene și a lucrărilor de investiții. Diminuarea are în vedere doar creditele bugetare (cash) ce nu mai pot fi utilizate în următoarele 4 luni".
     De asemenea, în bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, au fost incluse credite de angajament în sumă de 638 milioane lei pentru Programul "Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții", în vederea demarării procesului de selecție a beneficiarilor de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, conchide sursa citată.
     -------------
     În urma rectificării bugetare, care este pozitivă, toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, fiind acoperite și majorările salariale din sistemul bugetar aprobate în acest an, a declarat astăzi ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa.
     Ministrul a afirmat, citat de News.ro: "Creșterea economică de 5,8% înregistrată pe semestrul I a condus la revizuirea pozitivă a creșterii economice pe anul 2017 de la 5,2%, avută în vedere la elaborarea bugetului la începutul anului 2017, la 5,6%. Astfel, PIB-ul nominal estimat s-a majorat cu 21,9 miliarde lei, respectiv de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei".
     Ionuț Mișa a precizat că, în aceste condiții, Guvernul realizează o rectificare bugetară pozitivă, cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB.
     Ministrul Finațelor a arătat: "Veniturile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu 1060,7 milioane lei. Cheltuielile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu 1705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține astfel la 2,96% din PIB potrivit metodologiei cash".
     Referitor la modificarea veniturilor bugetului general consolidat pe anul 2017, Mișa a afirmat că acestea se majorează pe sold cu 1060,7 milioane lei.
     El a explicat: "Bugetul general consolidat se compune în principal din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul instituțiilor finanțate integral sau parțial din venituri proprii, bugetul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Deci trebuie luate în calcul toate aceste bugete. Veniturile și chetuielile bugetului general consolidat se calculează prin agregarea acestor bugete după eliminarea transferurilor dintre ele, acestea reprezentând procesul de consolidare".
     În mod similar se determină și indicatorul de referință, respectiv deficitul bugetului general consolidat, a mai precizat Mișa.
     De asemenea, el a explicat că prin rectificarea bugetară veniturile au fost actualizate ținând cont de încasările realizate pe primele șapte luni din acest an, precum și de măsurile legislative aprobate în cursul anului.
     Ministrul Finanțelor a arătat: "Astfel, unele bugete - componente ale bugetului general consolidat au înregistrat diminări ale veniturilor și dau exemplul bugetului de stat: minus 1326,5 milioane lei, iar alte bugete au înregistrat majorări ale veniturilor și amintesc bugetul asigurărilor sociale: plus 663,1 milioane lei, bugetele locale: plus 1,989 miliarde lei, rezultând per sold un plus de venituri de 1060,7 milioane lei și, deci, o rectificare pozitivă.(...) Menționez că s-au asigurat fonduri suplimentare după cum urmează: la bugetele locale au fost alocate 680,1 milioane pentru: salariile profesorilor din învățământul preuniversitar - 350 milioane lei, centre publice pentru persoane adulte cu handicap - 87,8 milioane lei, însoțitori persoane cu handicap - 110,0 milioane lei, programul cornul și laptele în școli - 75 milioane lei, direcțiile de asistență socială și protecția copilului -78 milioane lei, serviciile de salvamar - 2,4 milioane lei. La ministerul Agriculturii au fost asigurate suplimentar suma de 1,8 miliarde lei pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. La MAI s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru asigurarea drepturilor salariale și de pensii ale polițiștilor, pentru asigurarea mentenanțelor la aeronavele din dotare, pentru achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști. La Ministerul Sănătății s-a asigurat suplimentar suma de 431 milioane lei pentru plata personalului din unitățile sanitare".
     Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
ÎN PRIMELE 11 LUNI DIN 2017 FAȚĂ DE PERIOADA SIMILARĂ DIN 2016,
CARE SUNT ȘI CUM SE PLĂTESC CONTRIBUȚIILE DATORATE PENTRU SALARII ȘI ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE DE LA 1 IANUARIE 2018
PIB - MAI MARE CU 8,8% ÎN TRIMESTRUL AL TREILEA 2017 FAȚĂ DE ACEEAȘI PERIOADĂ DIN 2016
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 13:13
ALERT
     * Dolarul a câștigat 4,96 bani în fața monedei naționale
     * Francul a urcat la 3,9533 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6599 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 3,43 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,6256 lei.  click să citești tot articolul
Politică, 09:19
UPDATE
     * ACTUALIZARE 11:58 Premierul Japoniei nu mai merge la Palatul Victoria
     Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, nu mai merge astăzi, la Palatul Victoria, așa cum era stabilit inițial în programul înaltului oficial nipon, la Guvern urmând să fie prezentă o delegație oficială și economică japoneză.
     ---------
     Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a sosit astăzi la București, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis. Aceasta este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei.  click să citești tot articolul
Politică, 13:29
ORBAN:
     Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că a convocat Biroul Executiv al PNL pentru a stabili mandatul la discuțiile de la Cotroceni pe tema nominalizării premierului, potrivit News.ro.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 12:46
     Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a confirmat astăzi primirea rapoartelor de încetare a funcțiilor deținute în Poliția Capitalei de chestorii Nicu Dragoș și Marius Voicu, se arată într-un comunicat remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Macroeconomie, 12:21
     Agentția Fitch Ratings a confirmat la data de 12 ianuarie 2018, ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală ale Municipiului București la ''BBB-'', ambele cu perspectivă Stabilă, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
16.01.2018
     Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participație de 6,42% din acțiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piața secundară a Bursei de Valori București, se arată într-un raport...  click să citești tot articolul
16.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care firma britanică de construcții "Carillion" Plc, cu 43.000 de angajați, a intrat în procedură de...  click să citești tot articolul
15.01.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Valoarea tranzacțiilor a urcat la aproape 60 millioane lei, în ultima zi de tranzacționare a săptămânii, peste cea înregistrată în ședința anterioară de circa 55 de milioane de lei, în contextul în...  click să citești tot articolul
15.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, investitorii reacționând la rezultatele financiare anunțate de companii, dar și la rezultatele preliminare pozitive...  click să citești tot articolul
12.01.2018
BVB
     * Cotația Fondul Proprietatea urcă cu 2,24%, la prețul de 0,912 lei/unitate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) și-a continuat creșterea din acest an, toate coșurile de acțiuni încheind ședința de tranzacționare în teritoriul pozitiv.  click să citești tot articolul
12.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, din cauza unor rezultate financiare dezamăgitoare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0333
2.3826
3.0695
3.9533
0.1826
0.6256
0.2151
4.6599
5.2494
1.5080
3.4491
0.2233
0.4838
1.1147
0.0676
0.4744
0.9993
3.8182
0.3110
1.1869
0.5926
0.0596
0.3581
0.2025
2.7747
0.0394
0.1333
1.0395
0.6272
0.1194
163.5981
5.4907
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  click here to read the entire article
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  click here to read the entire article
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  click here to read the entire article
.