CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
UPDATE/JEAN-CLAUDE JUNCKER:
BURSA 13.09.2017

M.I.
 
mărește imaginea
Jean-Claude Juncker
     * Juncker: "La Sibiu se va ține, a doua zi după Brexit, un summit care să hotărască viitorul UE"
     Citiți aici discursul integral al lui Jean-Claude Juncker privind starea Uniunii Europene 2017
     ----
       * ACTUALIZARE 21:23 Președintele Comisiei EU: UE se redresează, iar încrederea revine
     UE "se redresează" după un deceniu dur, în care cei 28 au fost afectați de o criză economică și de votul britanicilor în favoarea ieșirii din bloc, însă încrederea revine, a declarat azi președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, potrivit News.ro.
     Șeful Comisiei, care propune atât legislația și politicile UE, a salutat faptul că UE înregistrează al cincilea an de redresare economică. Acesta a salutat și faptul că uniunea înregistrează cel mai scăzut nivel al șomajului din ultimii nouă ani.
     Junker a spus: "Europa se poate achita de sarcini către cetățenii ei acolo unde și atunci când contează", în ciuda faptului că între statele membre există disensiuni vizând modalitatea de gestionare a situațiilor de urgență în vederea refugiaților.
     CE a recunoscut că UE era în criză, într-una "existențială". Junker i-a întrebat pe eurodeputații reuniți la Strasbourg: "Vrem să lăsăm uniunea să se descompună sub ochii noștri?". În vederea soluționării crizei, Juncker s-a angajat să construiască o Europă mai bună, care să protejeze, care să apere modul de viață european, care să le dea puterea cetățenilor ei, care să apere și care să-și asume responsabilități.
     Discursul despre starea UE a fost instaurat prin Tratatul de la Lisabona. Începând din 2010, președintele Comisiei Europene se adresează eurodeputaților, în fața cărora prezintă bilanțul anului trecut și liniile directoare ale acțiunii sale pentru anul următor.
     Reuniunea stabilită în septembrie, marchează și începerea sesiunii parlamentare europene. Pe 14 seprembrie, la o zi după discurs, Juncker se va întâlni în direct, pe YouTube, cu cetățeni europeni, pentru a le răspunde la întrebări, potrivit News.ro.
     (C.R.)
     ------
     * ACTUALIZARE 21:10 Președintele CE îndeamnă la o reformă a instituțiilor UE
     Președintele CE Jean-Claude Juncker îndeamnă la o reformă profundă a instituțiilor UE, care poate însă să conducă la "concedierea" sa, potrivit News.ro. Junker a spus: "Europa ar fi mai ușor de înțeles dacă la șefia vasului s-ar afla un singur căpitan".
     Postul său de conducere a Comisiei Europene ar trebui să fie contopit cu cel al președintelui Consiliului European, deținut în prezent de polonezul Donald Tusk, cel care prezidează summiturile șefilor de stat și de guverne ale țărilor membre.
     Orice decizie în acest sens implică modificări ale reglementărilor UE, consacrate prin Tratatul de la Lisabona, și se poate dovedi dificil de impus, fiindcă este necesar ca modificările să fie adoptate unanim de statele membre. Șeful Comisiei a spus însă că pentru schimbarea acestui proces nu este necesară modificarea vreunui tratat.
     Șeful CE a cerut să fie modificat procesul decizional al blocului european în domeniul politicii externe și să se treacă de la luarea deciziilor în unanimitate la luarea acestora cu o majoritate calificată, care presupune de obicei o majoritate de două treimi.
     (C.R.)
     ------
     * ACTUALIZARE 20:48 Juncker: "Dacă vrem să consolidăm protecția granițelor, trebuie să deschidem Schengen pentru Bulgaria și România imediat"
     Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut azi discursul său, ca România și Bulgaria să fie primaie "imediat" în Spațiul Schengen, potrivit News.ro. România și Bulgaria au îndeplinit criteriile tehnice d apartenență la Spațiul Schengen încă de acum câțiva ani, însă candidatura lor a fost blocată de către mai multe țări.
     Junker a spus: "Dacă vrem să consolidăm protecția granițelor, trebuie să deschidem Schengen pentru Bulgaria și România imediat. Ar trebui să îi permitem și Croației să devină membru cu drepturi depline Schengen, după ce îndeplinește toate criteriile".
     În cursul unei vizite la București de luna trecută, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că este total deschis în dosarul aderării României la Spațiul Schengen, dar a avertizat că acesta nu funcționează bine în prezent. Astfel, el a invitat țara noastră la discuțiile pentru reformarea spațiului de liberă circulație.
     (C.R.)
     -------
     * ACTUALIZARE 20:23 Junker vrea o autoritate comună de control a aplicării dispozițiilor vizând muncitorii detașați
     Șeful CE Jean-Claude Juncker a propus azi să se înființeze o autoritate comună de control a punerii în aplicare "peste tot" în UE a dispozițiilor care vizează recursul la muncitori detașați, acuzate că favorizează dumpingul social, potrivit News.ro.
     Junker a spus: "Într-o Uniune între egali, nu pot să existe muncitori de clasa a doua. Cei care efectează aceeași muncă, în același loc, trebuie să obțină același salariu".
     Șeful CE a apărat propunerile de formare avansate de Bruxelles vizând muncitorii detașați. În fața membrilor Parlamentului European reuniți la Strasbourg, el a propus să se creeze o nouă autoritate europeană de control a aplicării măsurilor respective.
     (C.R.)
     ------
     * ACTUALIZARE 18:38 Dragnea: "Juncker a făcut afirmații istorice când a zis că legea trebuie să aibă mușchi, nu mușchii să aibă legea"
     Expresia "legea trebuie să aibă mușchi, nu mușchii să aibă legea", rostită de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este una cu mult adevăr, a afirmat astăzi liderul PSD, Liviu Dragnea, care a precizat că toate condițiile pentru aderarea României la Spațiul Schengen sunt îndeplinite.
     Liviu Dragnea a declarat: "Președintele Juncker a făcut câteva afirmații extrem de importante, unele care pot fi considerate istorice. Eu apreciez foarte mult discursul președintelui Juncker, pentru că ne-a arătat, mie personal, că președintele Comisiei Europene este un om cu viziune, un om care se uită în viitor, care nu se uită pe termen scurt, un om care a înțeles supărările cetățenilor din estul Europei, care a afirmat clar că Europa trebuie să aibă să respire cu ambii plămâni (...) , cetățenii din estul Europei să nu fie considerați cetățeni de mâna a doua, adică să nu fie considerați cu mai puține drepturi. Este ceea ce am spus și noi.(...) În ceea ce privește statul de drept, este pentru prima dată când un oficial european are o astfel de abordare care mi se pare extrem de sănătoasă la care și noi câțiva aici în România ne-am referit folosind alte cuvinte. Ceea ce a spus, «legea trebuie să aibă mușchi, nu mușchii să aibă legea», este o expresie cu foarte mult adevăr. În ceea ce privește organizarea summitului la Sibiu, este important că se organizează în România. Vor fi, probabil că au și început deja foarte multe comentarii - se face la Sibiu pentru a-l ajuta pe președintele Iohannis. Vom vedea. Dar este important că se face acolo și foarte important pentru România și pentru toate instituțiile importante din această țară să ne pregătim pentru că acel mandat de șase luni al României să fie plin de substanță și vom avea noi de făcut niște propuneri importante și de organizat toate evenimentele din România foarte bine".
     Întrebat despre o posibilă aderare a Românie la Spațiul Schengen până în 2019, liderul PSD s-a arătat încrezător și a spus că toate condițiile au fost îndeplinite: "De asemenea, a spus-o explicit că Bulgaria și România trebuie să intre în Schengen pentru că este un lucru bun pentru întreaga Europă.(...) Sunt toate condițiile îndeplinite de România, condițiile care au fost puse inițial și cele care au mai apărut între timp".
     (S.A.)
     -------------
     * ACTUALIZARE 15:25 Cristian Bușoi: "Summitul UE de la Sibiu va fi startul unui nou proiect de țară"
     Europarlamentarul Cristian Bușoi consideră că Summitul UE de la Sibiu va reprezenta startul unui nou proiect de țară și susține că "aplanarea diferențelor Vest-Est ține și de determinarea Estului", potrivit unui comunicat de presă.
     Europarlamentarul a declarat: "Efectul practic al discursului președintelui Comisiei Europene este, în primul rând, terapeutic, de calmare a 'durerilor' prin care trece Uniunea Europeană și de a arăta o perspectivă înainte. Faptul că șeful CE vine cu oferta aderării la Schengen pentru România și Bulgaria și a organizării summitului de la Sibiu -'un fel de nou Maastricht' - acestea arată că soluția politică pentru problemele UE este atenuarea diferențelor și 'mai multă integrare'. Summitul de la Sibiu va fi startul unui nou proiect de țară și aici există o responsabilitate comună a partidelor de la noi, să gândească și să urmărească aplicarea cu mai bună judecată și în cicluri mai largi de guvernare, a direcțiilor din acest nou proiect de țară".
     Conform sursei, referirile numeroase la țara noastră în discursul șefului Comisiei Europene Jean-Claude Juncker nu reprezintă doar "discurs politic", ci este un "lucru bun" câștigat pentru români.
     Bușoi a adăugat: "Ne câștigăm treptat - poate mai încet decât ne-am fi dorit, dar câștigăm, pas cu pas, un nou loc în interiorul UE. Procesul de integrare continuă, este mai complex politic și aduce mai multe beneficii pentru viața noastră de zi cu zi, ca cetățeni europeni. Și asta merită spus românilor, la unison, de către toate partidele: Europa este un bun câștigat de către noi și locul nostru în Uniune se îmbunătățește și cu toate diferențele între noi și statele puternice din vest, românii încep să devină real cetățeni europeni. Nu înseamnă că după acest discurs, vor dispărea toate problemele din Uniune Europeană, dar trebuie reținut că în ciuda tuturor crizelor ne este mult mai bine cu Uniunea Europeană, decât fără și că orice criză în centrul UE este o oportunitate pentru statele de la granița de est a Europei să-și consolideze locul în interiorul Uniunii".
     (A.C.)
     ------
     * ACTUALIZARE 15:20 Juncker se demarcheză de Emmanuel Macron și vrea ca UE să fie condusă de un președinte
     Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a dezvăluit astăzi, la Strasburg, un program ambițios și viziunea sa cu privire la viitorul Uniunii, respingând în bloc ideea unui parlament separat al zonei euro, promovată de șeful statului francez, Emmanuel Macron, scrie publicația "Le Figaro".
     O reașezare a Europei pe baza celor 19 state care folosesc moneda comună - euro - nu este soluția cea bună, iar progresul democrației pe continent trece prin alegerea prin sufragiu universal a unui președinte al Uniuniii Europene, a arătat Juncker
     Astfel, înaintea unor date-limită decisive, șeful Executivului comunitar se distanțează profund de Emmanuel Macron, comentează ziarul francez, potrivit News.ro.
     În ultimul său an de mandat la conducerea Comisiei, Juncker respinge în bloc propunerile tânărului președinte francez, și anume un buget masiv al celor 19 economii din cadrul zonei euro, un minister unic al Finanțelor al țărilor care folosesc moneda unică și un parlament distinct, însărcinat cu controlul politic al acstei zone.
     "Euro nu este moneda unor țări alese", a subliniat șeful Comisiei.
     "Noi tratate, noi instituții nu sunt cel mai bun mijloc de a răspunde așteptărilor unor milioane de europeni", a avertizat el.
     Replierii în zona euro și într-o Europă cu mai multe viteze, Jean-Claude Juncker îi opune, astfel, un model care să includă, care evită clivajele și care constă în compromisuri între cei 27 de membri.
     Ideea din centrul viziunii lui Juncker este să nu se creeze disensiuni, ci a unității și a extinderii la toate statele - fără excepție - a privilegiilor monedei unice, ale spațiului Schengen și ale Uniunii Bancare, notează sursa citată.
     Președintele Comisiei Europene a punctat: "Europa este statul de drept și nu legea celui mai puternic. (...). UE trebuie să respire cu întreaga capacitate a plămânilor săi, atât în Est, cât și în Vest, fără să-și piardă răsuflarea".
     (S.A.)
     --------------
     * ACTUALIZARE 15:13 Juncker promite să acorde o importanță deosebită României anul viitor
     Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a atras atenția, în discursul despre starea Uniunii rostit astăzi, că "Uniunea trebuie să facă un salt democratic în față" și a îndemnat la o dezbatere în acest sens, precizând că urmează să îi acorde o importanță deosebită României anul viitor.
     "Cred că, în lunile următoare, ar trebi să implicăm Parlamentele naționale și societatea civilă, la niel national, regional și local, mai mult în munca privind viitorul Europei", a precizat el, amintind că, în ultimii trei ani, membri ai Comisiei Europene au vizitat Parlamentele din statele membre de peste 650 de ori. "De asemenea, ei au dezbătut în peste 300 de Dialoguri Cetățenești interactive, în peste 80 de orașe și orășele din cele 27 de state membre", a afirmat Juncker.
     Președintele Comisiei Europene a precizat: "Însă putem face mai mult. De aceea susțin indeea președintelui Macron de a organiza convenții democratice în Europa, în 2018. Pe măsură ce dezbaterea se intensifică, voi da personal o atenție deosebită Estoniei, Letoniei, Lituaniei și României, în 2018. Aceste țări vor sărbători a 100-a lor aniversare".
     El a subliniat: "Cei care vor să modeleze viitorul continentului nostru, ar trebui să înțeleagă bine și să onoreze istoria noastră comună. Aceasta include cele patru țări - Europa nu ar fi întreagă fără ele".
     (S.A.)
     ----------
     * ACTUALIZARE 14:50 Tudose: "Este prima dată când Comisia Europeană nu ne critică, ci apreciază demersurile pe care le-am făcut noi"
     Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, la începutul ședinței Executivului, după afirmațiile președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind organizarea Summitului Consiliului European la Sibiu, că este prima oară când organismul european nu ne critică, ci apreciază demersurile României.
     Mihai Tudose a afirmat în debutul ședinței de Guvern: "Vreau să remarc și să felicit toți membrii Guvernului și pe toți românii practic, care au făcut posibil ca în mesajul de astăzi, mesajul anual al președintelui Consiliului European (Comisiei Europene - n.r.), domnul Jean Claude Juncker, a făcut referire la România și numai pozitiv. Este un mesaj extraordinar. Este prima dată când Comisia Europeană nu ne critică, ci apreciază demersurile pe care le-am făcut noi, cu toții. România este eroina acestei povești".
     (A.C.)
     ------
     * ACTUALIZARE 14:46 Juncker insistă că Europa trebuie să fie o "uniune a egalității", evocând decesele de rujeolă din România și Italia
     Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a atras atenția, în discursul său despre starea Uniunii, că Europa trebuie să fie o "uniune a egalității", evocând cazurile de rujeolă soldate cu decese din România și Italia, conform sursei menționate anterior.
     Juncker a precizat: "Într-o Uniune a egalilor nu pot exista cetățeni de categoria a doua. Este inacceptabil ca, în 2017, să există în continuare copii care mor de boli ce ar fi trebuit eradicate de mult în Europa. Copii din România sau Italia trebuie să aibă același acces la vaccinuri antirujeolă ca și ceilalți copii din Europa. Fără doar și poate. De aceea lucrăm cu toate statele membre să suținem eforturile naționale de vaccinare. Decese evitabile nu trebuie să aibă loc în Europa".
     În România, numărul îmbolnăvirilor de rujeolă este de peste 9100, fiind înregistrate 34 de decese.
     Conform sursei, liderul Executivului UE a insistat asupra egalității dintre membrii blocului comunitar în toate aspectele. Astfel, el a atras atenția și că, într-o "Uniune a egalilor. Nu trebuie să existe muncitori de mâna a doua".
     Președintele CE a apreciat: "Muncitorii ar trebui să câștige același salariu, pentru aceeași muncă, în același loc. De aceea, Comisia a propus reguli noi privind detașarea muncitorilor. Trebuie să ne asigurăm că toate regulile UE privind mobilitatea forței de muncă sunt impuse într-o mod corect, simplu și eficient de către un nou organism european de inspecție și impunere".
     În aceste condiții, el a apreciat că "pare absurd că avem o Autoritate Bancară care să supraveghereze standardele bancare, dar nu și o Autoritate comună pentru Muncă, să asigure corectitudinea pe piața noastră liberă". "Vom crea una", a adăugat el.
     Potrivit sursei citate, discursul despre "starea Uniunii" Europene a fost instaurat prin Tratatul de la Lisabona. Cu această ocazie, începând din 2010 încoace, președintle în funcție al Comisiei Europene se adresează eurodeputaților, în fața cărora prezintă bilanțul anului trecut și liniile directoare ale acțiunii sale în anul următor.
     Această reuniune, stabilită în septembrie, marchează totodată începerea sesiunii parlamentare europene.
     La 14 seprembrie, la o zi după discurs, Juncker se întâlnește în direct, pe YouTube, cu cetățeni europeni, pentru a le răspunde la întrebări.
     (A.C.)
     -----
     * ACTUALIZARE 16:43 Prefect, despre summit: "Sibiul se bucură de o reputație excelentă, fiind recunoscut drept un veritabil etalon al armoniei"
     Prefectul de Sibiu, Lucian Radu, a declarat, miercuri, că alegerea municipiului Sibiu pentru organizarea summit-ului extraordinar din 2019 "nu este întâmplătoare", orașul având o reputație excelentă și fiind "un veritabil etalon al armoniei", potrivit unei surse din presă.
     Lucian Radu, prefectul județului Sibiu a declarat, citat de News.ro: "Propunerea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a organiza un summit extraordinar al UE în Sibiu, la 30 martie 2019, ne onorează. În acea perioadă, România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene, aflându-se în centrul procesului decizional european".
     Conform declarațiilor prefectului, România va avea "un rol important în procesul de negociere pentru consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii Europene".
     Radu a adăugat: "Consider că alegerea orașului care va găzdui acest summit extraordinar nu este întâmplătoare. Sibiul se bucură de o reputație excelentă, fiind recunoscut drept un veritabil etalon al armoniei în contextul multicultural, multietnic și multireligios existent aici de atâtea veacuri".
     (A.C.)
     ------
     * ACTUALIZARE 14:03 Iohannis salută propunerea lui Juncker privind organizarea summit-ului Consiliului European la Sibiu
     Președintele Klaus Iohannis salută propunerea președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, privind organizarea Summitului Consiliului European la Sibiu, potrivit unui comunicat de presă.
     Administrația prezidențială a transmis: "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, apreciază în mod deosebit mesajul de unitate a Uniunii Europene și de consolidare a proiectului european transmis astăzi de către Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în discursul susținut în fața Parlamentului European. Viziunea Comisiei Europene este aceea a unei Uniuni mai puternice, în deplină concordanță cu poziția exprimată în mod repetat de către Președintele României".
     Conform sursei, președinția subliniază că țara noastră rămâne un partener profund atașat ideii europene și pe deplin implicat în eforturile de avansare a integrării, într-o formulă de unitate și coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre. Este angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european, ca obiectiv strategic.
     Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis salută propunerea președintelui Jean-Claude Juncker de organizare a unei reuniuni a Consiliului European la Sibiu, în data de 30 martie 2019, pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului UE, summit care va viza chestiuni strategice privind viitorul Uniunii Europene.
     (A.C.)
     ------
     * ACTUALIZARE 13:57 Juncker vrea un ministru UE al Finanțelor și un Fond Monetar European
     Uniunea Europeană (UE) ar trebui să aibă un ministru al Economiei și Finanțelor, dar nu un buget și un parlament separate ale zonei euro, a declarat miercuri, la Srasbourg, președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, potrivit Reuters.
     Acest ministru ar fi totodată președintele miniștrilor de Finanțe al zonei euro și ar răspunde în fața Parlamentului European (PE), a adăugat el.
     Conform sursei, acest ministru ar urma să fie însărcinat cu problemele economice și financiare nu doar ale zonei euro, ci ale întregii UE, a continuat Juncker în discursul despre "starea Uniunii" pe care l-a susținut la Strasbourg, în Parlamentul European (PE).
     Înființarea unui post de ministru UE al Finanțelor și nu a unui post de ministru al zonei euro al Finanțelor - așa cum a propus Franța - este un efort de a preîntâmpina disensiuni între cele 27 de state care vor rămâne în Uniune după plecarea Marii Britanii, în 2019, potrivit unor oficiali europeni.
     Ideea unui ministru de Finanțe al zonei euro a fost promovată de președintele francez Emmanuel Macron, informează sursa.
     Cancelarul german Angela Merkel a declarat luna trecută, în cadrul unei întâlniri cu Macron, că își poate imagina înființarea unui post de ministru care să se ocupe de finanțele și economia europene.
     Juncker a declarat: "Avem nevoie de un ministru european al Economiei și Finanțelor, un ministru care să promoveze și să susțină reforme structurale importante în statele noastre membre. Noul ministru ar trebui să coordoneze toate instrumentele financiare ale UE care pot fi desfășurate atunci când un stat membru se află în recesiune sau este afectat de o criză fundamentală".
     În loc de înființarea unui nou post, el a apreciat că funcția ar trebui să-i fie dată vicepreședintelui Comisiei Europene - o sugestie care ar urma să antreneze o rezistență aprigă din partea guvernelor statelor membre ale zonei euro, mai ales a Berlinului, scrie Reuters.
     Conform sursei din presa externă, Juncker a făcut aceste declarații în contextul dezbaterii cu privire la viitorul zonei monedei unice din care fac parte 19 state, care - a subliniat șeful Comisiei - este necesar să se extindă la toate statele membre UE care nu fac parte din ea și care nu au cerut o derogare în acest sens.
     Juncker a menționat, fără să facă alte precizări: "Statele membre (UE) care vor să adere la (zona) euro trebuie să fie capabile să facă acest lucru. De aceea propun să se înființeze un instrument de aderare la zona euro, care să ofere asistență tehnică și chiar financiară".
     El a apreciat că până când Marea Britanie va părăsi UE, în martie 2016, aderarea la zona euro și participarea la uniunea bancară - care implică un singur supervizor UE, o autoritate de reglementare și un sistem de garanție a depozitelor - ar trebui să fie norma tuturor statelor membre ale Uniunii.
     Juncker a respins însă ideea franco-germană de înființare a unui buget separat al zonei euro, pe lângă bugetul pe termen lung al UE, și a unui Parlament al Zonei Zuro separat, alături de Parlamentul European, se mai arată în sursa menționată.
     Șeful Comisiei a susținut: "Noi nu avem nevoie de un buget pentru zona euro, ci de o linie de buget puternică în cadrul bugetului UE. Nu mă dau în vânt nici după ideea de a avea un Parlament al Zonei Euro separat. Parlamentul zonei euro este Parlamentul European".
     Potrivit sursei citate, el a spus de asemenea că fondurile alocate salvării zonei euro - Mecanismul European de Stabilitate (MES) - ar trebui să fie transformate în Fondul Monetar European (FME) și să devină o insituție UE și nu una interguvernamentală, așa cum este MES în prezent.
     Viitorul ministru de Finanțe al UE ar urma să conducă și FME, a adăugat Juncker.
     Șeful Comisiei nu a oferit alte precizări despre eventualele sarcini ale FME.
     Juncker a anunțat doar că CE va prezenta o propunere în acest sens, dar și și cu privire la atribuțiile unui eventual ministru UE al Finanțelor, pe 7 decembrie.
     (A.C.)
     -------
     * ACTUALIZARE 11:54
     Jean-Claude Juncker a propus ca la o zi după ieșirea Marii Britanii din UE să se țină un summit european la Sibiu, informează Reuters.
     Acest summit, ce urmează să aibă loc pe 30 martie 2019, va fi dedicat stabilirii direcției viitoare a Uniunii Europene, transmite Hotnews.
     (M.I.)
     ------
     * ACTUALIZARE 11:47 Juncker a promis să rezolve problema diferenței de calitate între alimente vândute sub aceeași marcă în Est și în UE
     Președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a avertizat miercuri, la Strasburg, în al treilea discurs despre "starea Uniunii" Europene, că nu poate să accepte ca cetățenilor din Europa Centrală și de Est să li se vândă - sub aceeași marcă - alimente de o calitate mai proastă decât în restul UE, relatează The Associated Press.
     Juncker a denunțat drept ilegală această practică și a anunțat, în acest discurs pe care l-a susținut în fața membrilor Parlamentului European (PE), că UE își va intensifica eforturile în privința calității alimentelor în întreaga Europă.
     Autoritățile și consumatori din Ungaria, Slovacia, România și alte țări foste comuniste și-au exprimat frustrarea față de faptul că alimentale vândute de către mărci internaționale în țările lor conțin adesea ingrediente de o calitate mai proastă decât cele vândute în restul UE, conform sursei menționate anterior.
     Șeful Comisiei s-a angajat să abordeze această problemă.
     Juncker încearcă în acest mod să îmbunătățească relațiile uneori tensionate între Comisie și unele părți ale Europei centrale, consideră unii observatori.
     (A.C.)
     ------
     * ACTUALIZARE 11:26 Juncker se opune unei aderări a Turciei la UE în viitorul apropiat
     Turcia se depărtează singură de UE și nu va deveni o țară membră a blocului european în "viitorul previzibil", a declarat miercuri, la Strasbourg, în al trilea său discurs despre "starea Uniunii" Europene președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, relatează The Associated Press.
     Conform sursei, Turcia se îndepărtează de o vreme de Uniunea Europeană cu pați uriași, a subliniat șeful Comisiei.
     Juncker l-a criticat atât pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, cât și Guvernul de la Ankara, cărora le-a reproșar că au arestat jurnaliști și că i-au catalogat pe unii lideri europeni drept "fasciști și naziști", informează News.ro.
     Potrivit sursei citate, această atitudine a Ankarei "exclude aderarea la UE a Turciei în viitorul previzibil", a anunțat președintele Comisiei.
     (A.C.)
     -----
     * ACTUALIZARE 11:19 Șeful CE promite înființarea unei agenții paneuropene în domeniul securității cibernetice
     Jean-Claude Juncker a promis că va propune să se înființeze o agenție paneuropeană în domeniul securității cibernetice, în contextul în care cresc atacurile online în întreaga lume, relatează The Associated Press.
     Șeful Comisiei Europene (CE) a declarat: "Atacurile cibernetice sunt uneori mai periculoase la adresa stabilității democrațiilor și economiilor decât puștile și tancurile".
     "Atacurile cibernetice nu au frontiere și nu iartă pe nimeni", a avertizat el în fața eurodeputaților reuniți la Strasbourg.
     Comisia Europeană (CE) va propune ca Cei 28 să înființeze o agenție în domeniul securității cibernetice și să se dezvolte și mai multe instrumente în vederea unei îmbunătățiri a apărării în fața acestui tip de atac, a anunțat Juncker.
     ----
     * ACTUALIZARE 11:14 "Europa are o responsabilitate colectivă" față de îmbunătățirea situației în centrele pentru migranți din Libia, afirmă Juncker
     "Europa are o responsabilitate colectivă" în a ajuta la îmbunătățirea condițiilor de detenție a migranților în Libia, a declarat astăzi, la Strasbourg, în discursul despre "starea Uniunii", președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.
     Uniunea Europeană este necesar să coopereze îndeaproape cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) pentru a se asigura că această "situație scandaloasă" încetează, a subliniat Juncker.
     Bruxellesul a fost criticat din cauza politicilor cu privire la Libia vizând oprirea afluxului de migranți care traversează din această țară aflată în haos Marea Mediterană către Italia.
     Numeroși migranți sunt blocați în centre periculoase și insalubre în această țară din nordul Africii, devastată de un sângeros conflict intern, conform sursei citate.
     -----
     * ACTUALIZARE10:55
     România și Bulgaria trebuie aduse în Schengen, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
     Juncker a afirmat: "E timpul să aducem România și Bulgaria în Schengen. Și Croația trebuie adusă în Schengen, după ce îndeplinește condiționalitățile tehnice".
     -----
     * ACTUALIZARE 10:32 Jean-Claude Juncker: "Migratia trebuie sa rămână pe radarul nostru"
     Jean-Claude Juncker a declarat că migrația "trebuie sa rămână pe radarul nostru" și că fluxul migrației prin Mediterană a fost mai bine controlat grație acordului cu Turcia.
     Juncker a afirmat, potrivit Hotnews: "Migrația trebuie să rămână pe radarul nostru. Am făcut progrese reale. Ne apărăm mai eficient granițele externe. Am redus masiv migrația grație acordului cu Turcia și am controlat mai bine fluxul prin Mediterană. Am redus considerabil numărul vieților pierdute. Aduc un omagiu Italiei pentru generozitatea sa în gestionarea problemei migrației. Europa are o responsabilitate colectivă pentru a încheia situația scandaloasă a migranților. Chiar dacă nu toate statele membre împărtășesc solidaritatea, UE în întregul său e solidară. UE a primit anul trecut de trei ori mai mulți membri decât SUA, Canada și Australia luate împreună. Sunt foarte mândru de tinerii europeni care au făcut voluntariat pentru migranți. Trebuie sa ne dublăm eforturile. La finalul lunii, Comisia va prezenta propuneri noi pentru întoarcerea migranților în țările de unde au venit".
     -----
     * ACTUALIZARE 10:27
     Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat la Strasbourg că "e timpul să construim o Europă mai puternică pentru 2025".
     Totodată, a afirmat că a adresat președintelui Parlamentului European o scrisoare privind intențiile pentru anul viitor.
     ----
     Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susține astăzi la Strasbourg discursul anual privind Starea Uniunii. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  Salari ca in Shengen!
    (mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2017, ora 11:55)  
 Nici mingranti nu vor sa stea in Romania!
 Aici se moare de foame! Daca esti in politica nu, prosperi.


 
  1.1.   Süddeutsche Zeitung e in panica  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 13.09.2017, ora 13:41)
 
 ca Romania si Bulgaria adera la Euro. Ei inca nu stiu cine conduce BNR:-)


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2017, ora 14:45)  
 mai exista SCHENGEN,nu stiam.


 
  2.1.   exista!!  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de wlad , in data de 13.09.2017, ora 22:54)
 
 in lumea civilizata exista si chiar functioneaza, oare Romania din ce cauza nu este inca in SCHENGEN?


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2017, ora 14:54)  
  INTERESE ca de obicei, U.E. ne primeste in SCHENGEN pentru a primii mai multi refugiati,vom primii o cota foare mare de refugiati....


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 13.09.2017, ora 17:21)
 
 Corect.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2017, ora 17:33)  
 Bravo junker.macron e un prost


 
Aceeasi sectiune (International)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Piaţa de Capital, 10:18
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Internaţional, 09:35
     Fostul director al ONG-ului britanic Oxfam în Haiti a recunoscut că a adus prostituate la domiciliu înainte să renunțe la funcția din organizație, în 2011, relevă concluziile unei anchete interne de la acea vreme, făcute publice luni, informează Le Figaro, citat de news.ro.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 09:26
     În trimestrul IV al anului 2017, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,13%, în scădere cu 0,09 puncte procentuale față de trimestrul precedent, se arată într-un raport al Institutului Național de Statistică, dat astăzi publicității.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 09:01
     Săptămâna trecută a avut loc ședința de inaugurare și operaționalizare a Uniunii Naționale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (U.N.C.S.V.), se arată într-un comunicat remis Redacției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 08:38
     Svastici au fost inscripționate pe porțile Ambasadei Poloniei în Israel, la o zi după de premierul polonez a declarat la Conferința de Securitate de la Munchen că printre autorii Holocaustului s-ar fi aflat și evrei, informează BBC.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii trecute în creștere, cea mai mare apreciere, dintre indicii bursei, de 1,19%, fiind marcată...  click să citești tot articolul
19.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au crescut vineri, încheind cea mai bună săptămână din 2016 până în prezent, pe fondul reducerii semnificative a volatilității.  click să citești tot articolul
16.02.2018
BVB
     * Volum de 66,5 milioane de lei
       Rulajul înregistrat ieri la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 66,55 milioane de lei (14,28 milioane de euro), cu mult peste valoarea înregistrată în ședința anterioară, de 24 de milioane...  click să citești tot articolul
16.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, după ce "Airbus" SE a raportat o situație financiară bine primită de piață.
     Titlurile constructorului de avioane "Airbus"...  click să citești tot articolul
15.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul pozitiv, majoritatea cotațiilor emitenților listați înregistrând creșteri.  click să citești tot articolul
15.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut un curs mixt ieri, în condițiile în care SUA au anunțat o creștere peste așteptări a prețurilor de consum în ianuarie, generând temeri privind...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9702
2.3824
2.9904
4.0452
0.1838
0.6256
0.2114
4.6595
5.2498
1.4962
3.5186
0.2229
0.4807
1.1207
0.0662
0.4698
0.9946
3.7306
0.3209
1.1557
0.5877
0.0581
0.3503
0.2016
2.7663
0.0394
0.1381
1.0157
0.6264
0.1193
162.9856
5.4429
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
.