UPS înregistrează o creştere de 1,2% a veniturilor în trimestrul al doilea

F.A.
Companii / 23 iulie 2013

UPS a anunţat, astăzi, venituri totale în creştere cu 1,2% pentru trimestrul al doilea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 13,35 miliarde dolari, la 13,51 miliarde dolari.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, această creştere a fost susţinută de majorarea cu 5% a volumului zilnic de colete pe segmentul pieţei externe şi cu 1,9% pe segmentul coletelor de pe piaţa internă a SUA. Câştigurile per acţiune diluată au fost de 1,13 dolari, în uşoară scădere comparativ cu perioada similară a anului trecut.

UPS se aşteaptă ca anul acesta valoarea câştigurilor per acţiune diluată să se situeze în intervalul 4,65-4,85 dolari, comparativ cu 4,53 dolari în anul anterior. Compania anticipează o crestere a câştigului per acţiune (EPS) de 4-13%, pentru a doua jumătate a anului.

Volumul zilnic internaţional de colete a crescut cu 5%, iar veniturile au urcat cu 1,6%, la 3,06 miliarde dolari. Expedierile zilnice de export au înregistrat un avans de 5%, destinaţiile din Europa şi Asia fiind cele mai frecvente. Volumul coletelor livrate în afara SUA a avansat cu 5,1%, în termeni anuali.

Kurt Kuehn, CFO UPS, a declarat: "Rezultatele înregistrate de UPS în al doilea trimestru s-au situat sub aşteptări, ca urmare a performanţei dezamăgitoare pe segmentul de expediere mărfuri şi a unei uşoare scăderi înregistrate pe segmentul coletelor de pe piaţa internaţională. Pentru prima jumătate a anului, deşi aşteptările privind economia globală s-au redus, UPS estimează o creştere a câştigurilor ajustate per acţiune diluată de 4-13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut".

UPS oferă o gamă largă de soluţii, printre care transportul de colete şi mărfuri, inclusiv servicii de livrare pentru piaţa de consum la nivel global, facilitarea schimburilor comerciale internaţionale şi folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor.

UPS a intrat pe piaţa din România în 1990 prin intermediul contractorului de servicii autorizat Romtrans, iar din 2000 prin intermediul Trans Courier Service, o companie a Romtrans achiziţionată de UPS în anul 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb