UPS salută iniţiativa SUA privind iniţierea unui acord transatlantic global asupra comerţului şi investiţiilor

F. A.
Comunicate de presă / 18 februarie 2013

UPS, o companie de curierat multinaţională, salută anunţul făcut de preşedintele american Barack Obama în discursul său despre Starea Naţiunii, referitor la lansarea discuţiilor cu privire la un acord transatlantic global asupra comerţului şi investiţiilor cu Uniunea Europeană, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

"UPS vede consolidarea şi aprofundarea relaţiilor SUA-UE ca o piatră de temelie a propriului nostru succes", a declarat Scott Davis, Preşedinte şi CEO UPS.

"Un parteneriat comercial mai puternic între SUA şi UE va aduce beneficii enorme pentru exportatorii americani şi europeni deopotrivă. Suntem încântaţi de posibilităţile pe care un acord de liber-schimb între SUA şi UE le-ar aduce clienţilor noştri şi modul în care acesta va îmbunătăţi poziţia economiilor ", a mai precizat acesta.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb