Uraganul Irene a făcut zece victime

F. A.
Internaţional / 28 august 2011

În ciuda faptului că a fost retrogradat la categoria 1, uraganul Irene continuă să fac victime pe Coasta de Est a Statelor Unite, potrivit surselor de presă. Zece persoane şi-au piredut viaţa până acum. Carolina de Nord a fost primul stat american lovit de uragan. Apoi a urmat Virginia şi Maryland.

Uraganul l-a făcut şi pe primarul oraşului Philadelphia să declare stare de urgenţă. Preşedintele Barack Obama şi-a întrerupt concediul şi i-a convocat pe responsabilii pentru situaţii de urgenţă.

În ciuda acestor avertizări câţiva surferi dornici de adrenalină s-au aventurat în valurile oceanului chiar în timpul furtunii.

Evacuări masive au fost ordonate în toate statele aflate pe traseul uraganului. Mii de oameni au devenit refugiaţi.

Neobişnuiţi cu uraganele, new yorkezii s-au baricadat. Sacii de nisip protejează instituţiile publice, magazinele sau locuinţele. Metroul din New York a fost închis, pentru prima dată din cauza vremii.

Toate transporturile publice au fost, de altfel oprite. Şi aeroporturile s-au închis temporar. În ciuda faptului că a fost declasat, uraganul Irene rămâne o ameninţare pentru locuitorii Coastei de Est.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb