Uraganul Irene a lovit dimineaţă coasta Americii, în apropiere de Cap Lookout, în Carolina de Nord, slăbit, dar destul de puternic pentru a provoca pagube considerabile, a anunţat centrul naţional pentru uragane, (NHC), citat de AFP.
Uraganul, retrogradat la categoria I, este însoţit de vânturi care suflă cu 140 de km/h.
Uraganul se va deplasa de-a lungul coastei în direcţia Washington, New York şi Boston. Această zonă, cu peste 65 de milione de locuitori, este ameninţată de inundaţii, furtuni, înteruperi de electricitate şi distrugeri, al căror cost ar putea să ajungă până la 12 miliarde de dolari, potrivit unor estimări.
Uraganul Irene a slăbit în intensitate şi a fost retrogradat la categoria unu pe scala Saffir-Simpson, care are cinci trepte.
Primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, într-o decizie fără precedent, a ordonat ieri evacuarea a peste 250.000 de persoane care trăiesc în zonele inundabile ale metropolei.
Toate transporturile în comun vor fi suspendate la New York începând cu ora locală 12,00 (16,00 GMT).