VALLS: "O ofensivă terestră a trupelor locale şi a ţărilor arabe ar fi decisivă în Siria"

Adina Lateş
Internaţional / 12 februarie 2016

O ofensivă terestră cu trupe locale şi, eventual, din alte ţări arabe ar fi "decisivă" pentru a distruge gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS), a apreciat premierul francez, Manuel Valls, într-un interviu apărut vineri în Germania, informează AFP.

"Operaţiunile militare în Irak şi în Siria sunt conduse astăzi de o coaliţie din mai multe ţări, care instruiesc trupele locale şi le consiliază. O ofensivă terestră a acestor trupe locale - şi de asemenea din unele ţări arabe care ar dori să se implice - ar fi decisivă (în cadrul luptei împotriva ISIS) chiar dacă numai pentru a menţine zonele recucerite", a afirmat Valls pentru mai multe publicaţii din cadrul grupului de presă german Funke.

Şeful guvernului francez, care urmează să participe vineri la deschiderea Conferinţei de la Munchen pe probleme de securitate, care va fi dominată în acest weekend de eforturile pentru relansarea procesului de pace în Siria, a subliniat în acelaşi timp că 'fiecare ţară este suverană în deciziile sale".

"Franţa, în ceea ce o priveşte, nu are intenţia să trimită trupe la sol în lupta contra Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic)", a adăugat el.

Arabia Saudită s-a referit recent la ideea de a trimite trupe terestre în Siria, în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste. Şi Washingtonul, prin vocea reprezentanţilor Pentagonului, vede cu ochi buni această iniţiativă saudită.

Premierul rus Dmitri Medvedev, aflat şi el la Munchen, a avertizat într-un interviu apărut vineri într-un ziar german asupra riscului declanşării "unui nou război mondial" în cazul unei ofensive terestre străine în Siria, notează Agerpres.

"Ofensivele terestre duc, în genere, la faptul că un război devine permanent', a avertizat şeful guvernului rus în cotidianul Handelsblatt, adăugând: 'toate părţile ar trebui constrânse mai degrabă să se aşeze la masa negocierilor decât să declanşeze un nou război mondial".

Statele Unite ale Americii şi Rusia au convenit în noaptea de joi spre vineri la Munchen asupra "încetării ostilităţilor" în Siria într-o săptămână, cu excepţia luptei împotriva grupării jihadiste Stat Islamic pentru a relansa procesul de pace şi de a stopa exodul de civili.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb