Victor Ciorbea a depus jurământul pentru funcţia de Avocat al Poporului

V.B.
Politică / 6 mai 2014

Fostul prim-ministru Victor Ciorbea a depus astăzi jurământul pentru funcţia de Avocat al Poporului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, subliniind că îşi doreşte o echipă unită în instituţia pe care o va conduce, conform surselor din presă.

Domnia sa a declarat: "Îmi doresc în modul cel mai sincer, din tot sufletul, ca împreună cu ceilalţi colegi din cadrul instituţiei centrale şi din birourile teritoriale să reuşim să formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului, o echipă unită, o echipă de oameni competenţi şi profesionişti care să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor în raporturile cu autorităţile publice".

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că Victor Ciorbea are o îndelungată carieră în magistratură, pe lângă activitatea politică: "Mă bucur mult că asist şi că particip activ la acest moment care vine să încununeze, pentru domnul Victor Ciorbea, nu atât o remarcabilă carieră politică. Domnia sa este cunoscut îndeobşte pentru faptul că a fost prim-ministru al României într-o perioadă extrem de grea, într-o perioadă în care România a cunoscut importante transformări politice, democratice şi economice. Ceea ce este mai puţin cunoscut poate pentru publicul larg este că domnul Victor Ciorbea este un eminent jurist cu o îndelungată carieră în magistratură, o carieră academică şi numirea domniei sale ca Avocat al Poporului vine să încununeze aceste eforturi de o viaţă pe latura profesională".

Tăriceanu a mai afirmat că experienţa politică a lui Ciorbea îl va ajuta pe fostul premier "să îmbine armonios" latura profesională cu activităţile pe care le va avea ca Avocat al Poporului.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a subliniat importanţa Avocatului Poporului, ca instituţie: "Societatea civilă, cetăţenii au astăzi, prin prezenţa domnului Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului, unde să se adreseze în momentul în care legislaţia nu le este favorabilă sau sunt momente în care, interpretând anumite pasaje din legislaţie, constată că în anumite sectoare economice sau anumite zone sociale există un blocaj. Avocatul Poporului este una dintre cele mai importante instituţii ale statului român care trebuie să lucreze cu Parlamentul şi Guvernul într-un triunghi de aur, dacă vrem să fim o societate modernă europeană".

Victor Ciorbea a fost validat pe 15 aprilie de plenul Parlamentului ca Avocat al Poporului, fiind singurul candidat pentru această funcţie, propus de grupurile parlamentare ale PSD. Mandatul fostului premier în această poziţie este de 5 ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Numai miere si vorbe "de aur", traseu politicde exceptie la acest fripturist care odata ne vorbea de ideolgie si verticalitate in politica??

    Cred ca pe cat de "linistit", daca ar mai fi in viata, Coposu l-ar scuipa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb