Victor Ponta: "Axa Paris-Bucureşti se va dezvolta în folosul ambelor ţări"

F. A.
Politică / 21 februarie 2013

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la Paris, după întâlnirea cu preşedintele Franţei François Hollande, că relaţia dintre ţara noastră şi Franţa este una specială, care durează de foarte mult timp şi care în prezent beneficiază de absolut toate condiţiile pentru a se dezvolta, relatează sursele de presă.

"Am reiterat că suntem o ţară francofonă şi francofilă şi că toate proiectele importante pentru viitorul celor două ţări şi al Europei le putem desfăşura şi gândi împreună. Este o relaţie specială, care durează de foarte mult timp şi care acum are absolut toate condiţiile pentru a se dezvolta în continuare în plan politic, economic şi al politicii şi noii viziuni asupra Europei de care Uniunea Europeană are nevoie", a precizat Victor Ponta.

Premierul a adăugat că în urma discuţiei cu preşedintele Franţei şi în urma întâlnirilor programate cu prim-ministrul francez şi reprezentanţii companiilor franceze prezente în România, direcţia în care va merge relaţia franco-română, "axa Paris-Bucureşti", va fi în folosul ambelor ţări.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb