Grupul Vienna Insurance Group a înregistrat în 2014 o subscriere directă a primelor neconsolidate în valoare de aproximativ 9,4 miliarde euro, atingând astfel acelaşi nivel al primelor ca anul trecut în pofida efectelor negative din curs valutar, arată un comunicat al companiei remis redacţiei.
Potrivit documentului, creşterea organică s-a situat la 2,6% fără a lua în considerare efectele extraordinare.
Astfel, în pofida efectelor semnificative din curs valutar (-105 milioane euro) şi a unei reduceri majore a operaţiunilor din Italia ale Donau Versicherung (-96 milioane euro), primele pe segmentul daune/accidente s-au situat din nou la aproximativ 4,7 miliarde euro.
În Austria, creşterea peste medie înregistrată de Wiener Städtische Versicherung a compensat reducerea operaţiunilor din Italia. Vienna Insurance Group a înregistrat pe segmentul daune/accidente o creştere de aproximativ 3% exprimată în monedă locală pe cele două pieţe consacrate din ECE, respectiv Republica Cehă şi Slovacia.
În pofida condiţiilor de piaţă în continuare dificile din România, măsurile implementate pe această piaţă au început să dea rezultate. Pentru prima oară în ultimii ani, operaţiunile de pe segmentul daune/accidente au înregistrat un avans uşor, de 0,3% exprimat în monedă locală.
Statele din regiunea "Alte Pieţe" au înregistrat din nou o creştere extrem de dinamică. În Georgia şi Albania, operaţiunile de pe segmentul daune/accidente au consemnat un avans impresionant, de aproximativ 50% fiecare, exprimat în monedă locală. O creştere semnificativă, de două cifre, a fost înregistrată şi în Serbia, Macedonia şi Bosnia, ilustrând importanţa strategică a prezenţei Vienna Insurance Group în întreaga regiune ECE.
Pe fondul competiţiei puternice înregistrată în multe ţări pe segmentul operaţiunilor auto, Vienna Insurance Group şi-a concentrat eforturile pe alte asigurări de tip property şi a obţinut creşteri datorită acestei abordări diferenţiate, adaptată fiecărei pieţe.
Cu adevărat remarcabile sunt creşterile înregistrate pe acest sector în Austria (+3,9%) şi Slovacia (+7,7%). Şi pieţele mai mici din ECE au înregistrat o performanţă bună pe segmentul operaţiunilor de tip property. De exemplu, creşteri remarcabile exprimate în monedă locală s-au raportat în Croaţia (+6,6%), Serbia (+24,3%), Bosnia (+60,3%) şi Georgia (+74,8%).
‚
În pofida conflictului militar şi incertitudinii politice care domină pe piaţa din Ucraina, toate cele patru companii ale Vienna Insurance Group au înregistrat per total o creştere semnificativă, de 15,9% în monedă locală. Primele s-au majorat cu 26,5% pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto faţă de terţi şi cu 19,3% pentru operaţiunile de tip property. În special în perioade de criză, clienţii au încredere în soliditatea financiară a companiilor Vienna Insurance Group din Ucraina.
Vienna Insurance Group a înregistrat o creştere de 1,4% a primelor pe segmentul asigurărilor de viaţă, care s-au situat la aproximativ 4,3 miliarde euro. Această majorare pe segmentul asigurărilor de viaţă s-a datorat în principal succeselor în privinţa distribuţiei pe segmentul "Alte Pieţe". Per total, creşterea acestui tip de operaţiuni este cu atât mai satisfăcătoare având în vedere diminuarea semnificativă a poliţelor pe termen scurt cu plata la scadenţă, cu marjă redusă, înregistrată din nou în Polonia.
În Austria, creşterea puternică de 8,5% înregistrată pe segmentul poliţelor cu plata la scadenţă a fost determinată în principal de performanţa dinamică a Wiener Städtische Versicherung. Mai mult, companiile Grupului de pe mai multe pieţe din ECE au raportat o creştere de două cifre în monedă locală pe segmentul poliţelor cu plata la scadenţă. Exemple cu adevărat remarcabile sunt Ţările Baltice (+29,2%), Bulgaria (+39,0%), Croaţia (+44,6%) şi Ungaria (+35,2%).
Companiile din Polonia au înregistrat o majorare de 86,1% a primelor. O creştere de două cifre pe acest segment a fost consemnată de companiile Grupului şi în Bulgaria, Serbia, Ţările Baltice, Macedonia şi Muntenegru.
Aceste rate de creştere demonstrează că pieţele din Austria şi ECE oferă oportunităţi semnificative în pofida mediului economic dificil. Grupul este pregătit să valorifice aceste oportunităţi. Prin urmare, Vienna Insurance Group şi-a consolidat avansul semnificativ faţă de competitori, cu o cotă de piaţă de aproximativ 20% pe pieţele de bază.