Vinurile româneşti, promovate la Praga şi Bratislava

P.P.
Frăţia Vinului /

Vinurile româneşti, promovate la Praga şi Bratislava

Opt producători şi exportatori români de vinuri participă, în perioada 4-9 iunie 2019, la o misiune economică în Republica Slovacă şi Republica Cehă, cu scopul de a-şi majora exporturile pe aceste pieţe, anunţă un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

Turneul celor opt exportatori include realizarea de prezentări şi degustări de vinuri la Bratislava, Praga şi Usti nad Labem (localitate din zona Boemiei Centrale), în faţa unei audienţe formate din importatori, distribuitori şi comercianţi specializaţi, somelieri, patroni de baruri şi restaurante, firme de catering, reţele comerciale, precum şi jurnalişti şi bloggeri.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate vinuri de înaltă calitate (DOC şi IG) ce provin din regiuni viticole renumite, precum Dealu Mare, Târnave sau Drăgăşani, anunţă comunicatul.

Misiunea economică se desfăşoară prin Programul de Promovare a Exportului pe anul 2019, derulat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în colaborare cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) şi cu Ambasadele României la Praga şi Bratislava şi beneficiază de o finanţare de 141.737 lei de la bugetul de stat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS