Vista Bank îşi extinde serviciile digitale cu o nouă funcţionalitate: RoPay Alias - plata doar cu numărul de telefon prin sistemul naţional de plăţi instant RoPay dezvoltat de TRANSFOND, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. RoPay Alias completează serviciile RoPay oferite de Vista Bank persoanelor fizice - RoPay Contactless şi RoPay Cod QR, lansate în această vară, a transmis sursa citată.
Conform sursei menţionate, noul serviciu permite clienţilor persoane fizice să trimită şi să primească sume în lei, direct din aplicaţiile bancare mobile, fără a mai fi nevoie de alte detalii de cont precum IBAN sau nume titular - totul se face instant, sigur şi intuitiv, folosind doar numărul de telefon.
„Cu RoPay Alias totul devine mai confortabil, mai sigur şi mai eficient: trimiţi şi primeşti bani doar cu numărul de telefon, în câteva secunde, oricând şi oriunde te-ai afla, cu costuri zero. Lansarea acestei funcţionalităţi în Vista Mobile Banking consolidează angajamentul nostru pentru soluţii digitale performante, sigure şi mereu disponibile. Suntem bucuroşi să aducem clienţilor o soluţie modernă, care răspunde nevoii de viteză şi simplitate în tranzacţiile de zi cu zi. Doresc să le mulţumesc colegilor care au ajutat la implementarea proiectului, echipelor TRANSFOND şi Getik pentru implicarea şi profesionalismul lor în procesul de integrare a noii soluţii”, a declarat Raluca Dobre, Director Canale Alternative şi Transformare, Vista Bank, conform comunicatului.
„Lansarea RoPay Alias în ecosistemul Vista Bank marchează un nou pas important în modernizarea şi simplificarea plăţilor din România. Ne bucurăm să vedem interesul tot mai mare al băncilor pentru adoptarea serviciilor RoPay şi pentru extinderea utilizării plăţilor instant. RoPay Alias aduce o experienţă intuitivă şi sigură, prin care clienţii pot iniţia şi primi plăţi folosind doar numărul de telefon, fără date suplimentare de cont. Colaborarea cu Vista Bank a fost excelentă, iar implementarea rapidă şi de succes confirmă încă o dată capacitatea industriei bancare din România de a inova şi de a răspunde nevoilor reale ale consumatorilor. Urăm bun venit clienţilor Vista Bank într-o piaţă de aproximativ 8 milioane de clienţi bancari din România, între care plăţile continue în timp real, pe tot parcursul unui an, au devenit o realitate pe cât de utilă, pe atât de simplă şi sigură”, a adăugat Răzvan Faer, Director Dezvoltare, TRANSFOND, potrivit sursei citate.
Avantajele RoPay Alias, după cum este precizat în comunicat:
*Simplu - foloseşti doar numărul de telefon, fără introducerea manuală a IBAN-ului.
*Sigur - fiecare tranzacţie RoPay Alias se derulează prin aplicaţiile de mobile banking ale băncilor înrolate şi beneficiază de verificarea automată a numelui beneficiarului prin serviciul SANB.
*Instant - plăţile până în 49.999 lei se procesează în câteva secunde, 24/7, pentru o experienţă bancară rapidă şi fără întreruperi.
*Gratuit - costuri zero pentru persoane fizice la plăţile până în 49.999 lei.
*Disponibil - pot fi făcute oricând, oriunde.
În implementarea noului serviciu RoPay, Vista Bank colaborează cu Getik, o companie românească de tehnologie specializată în soluţii digitale pentru industria bancară, este subliniat în comunicat.



















































Opinia Cititorului