Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 18.06.2018

CRISTIAN PÎRVULESCU
 
CRISTIAN PÎRVULESCU      Pentru Mattei Dogan (1920-2010), probabil cel mai cunoscut la nivel internațional politolog originar din țara noastră, România interbelică se caracteriza printr-o democrație de vitrină. Înainte de a se așeza în Franța, unde a lucrat șase decenii în domeniul politicii comparate, Mattei Dogan a analizat democrația parlamentară românească interbelică și, în Analiza statis­tică a democrației parlamentare din România, din 1946, a livrat un diag­nostic fără drept de apel: "nu se poate susține că în România, în perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic". În astfel de circumstanțe istorice, mai degrabă defavorabile, democratizarea reală a României după căderea comunismului se anunța un proces dificil. Am putea spune astăzi, privind retrospectiv evenimentele, că era un obiectiv imposibil. Căci, dacă politic și înaintea Marelui Război și în perioada interbelică democrația fusese mimată, etalând în vitrină așa zisa democrație parlamentară, din punct de vedere societal, atitudinile democratice nu puteau fi la fel de ușor mimate. Aici era nevoie de o schimbare a sistemului de valori, ceea ce nu se poate realiza într-un timp istoric scurt și în codiții economice și sociale vitrege.
     În absența unei democratizări reale, spațiul politic special amenajat pentru "expunerea" democrației poate fi foarte ușor convertit în contrariul său. Din levier al democrației, abuzul de parlamentarism poate alimenta derivele totalitare. Și așa s-a și întâmplat în Romania interbelică, când dictatura lui Carol al II-lea a fost preambulul totalitarismului legionar transformat în dictatura antonesciană și continuat de totalitarismul comunist. După ce trei generații au trăit doar în diferite forme de dictatură, democrația părea, și pare și astăzi, la trei decenii de la căderea co­munismului, stranie.
     Într-un context general, dar și regional, defavorabil democrației, democrația românească nu poate rezista fără sprijinul societății. După criza economică, tendința descrescătoare a democrației românești nu a mai putut fi oprită. În Indexul Democrației pe 2017, realizat de Economist Intelligence Unit, România avea deja cel mai mic scor de după 2006 încoace. De altfel, dacă înainte de 2010 țara noastă se afla la 7,06 din 10 (unde 10 înseamnă democrație integrală iar 1 autoritarism absolut), după acel an se situase pe o tendință descrescătoare, devenind o democrație defectuoasă (flawed democracy) cu tendința de transformare într-un regim hibrid. În indexul celor de la Economist Intelligence Unit, un regim este integral democratic dacă se află între 8 și 10, democrația este defectuoasă între 6 și 8, iar între 4 și 6 deja regimul este unul hibrid. Ori, în 2017, România ajunge la 6,44, după ce în 2014 și 2015 avusese 6,68, în 2016 - 6,62, iar în 2011, 2012 și 2013 - 6,54. Ori, oricât de subiectivă ar fi o astfel de analiză, ea ia în considerare o serie de variabile instituționale și culturale care nu pot fi neglijate. Între ele, situația statului de drept și a drepturilor omului, care este din ce în ce mai precară. De aceea, oricât se vor strădui liderii politici să prezinte străinătății democrația din vitrină, acuzând de devianță "statul paralel", opoziția, pe Soros sau pe președinte, nu vor putea să mai ascundă că, de fapt, vitrina este goală. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  N-avem democratie, avem telormanizare
    (mesaj trimis de Pribeagul în data de 18.06.2018, ora 05:50)  
 Redau o postare facuta in presa locala, care se refera la urmarile telormanizarii tarii:
 Coruptia este principal amenintare la adresa sigurantei nationale a tarii!
 Chereches, copilul asta mare si contradictoriu trebuie inteles. “N-are mama, n-are tata”, vorba vine, parca n-are nici sotie, dar pare a fi primar destoinic. Asa, feluritele ciudatenii din partea-i, cum ar fi aceea ca desi ia sute de milioane de la UE vrea sa se infrateasca cu Rusia, devin explicabile.
 Daca te duci la Bucuresti si bati cu pumnu’n masa urlind: Mai porcilor, cum se face ca proiectului meu i-ati dat 50 de puncte cind aceluiasi proiect depus de Bacau i-ati dat 70 de puncte?, trebuie sa te simti umilit? Eu zic ca dimpotriva, trebuie sa te simti mindru ca bagi porcii acolo unde le este locul, la cotet.
 Lasind gluma la o parte, constat ca, urmare a coruptiei generalizate din tara, cu focarul ei Bucuresti, un curent ciudat si rece zgribuleste Transilvania de la un capat la altul. S-a inceput timid cu "M-am săturat de România"! si s-a ajuns la “Revolta primarilor! În plin scandal la București, Transilvania își declară Autonomia pentru banii europeni! Primul pas, astăzi. „Este inadmisibil să am acces către șase capitale europene într-un timp mai scurt decât fac până la București, capitala României.
 Bucureștiul este capitala scandalurilor: demiterea șefei DNA, modificări în cascadă a legilor Justiției, transformarea Președintelui în marionetă, Gabriela Firea fugind de pe Național Arena într-un cor de înjurături.
 În acest timp, în Transilvania, primarii vor să muncească, să facă proiecte. Au înțeles că doar Oltenia și Teleormanul primesc bani de la buget așa că s-au concentrat pe fonduri europene. Dar nu le pot accesa din cauza scandalurilor de la București.
 Acțiune în forță a Brașovului. La câteva zile după ce a semnat un parteneriat cu Bucureștiul și Constanța, primarul Scripcaru a convocat astăzi o întrunire cu primari din Transilvania pentru a UNIFICA regiunile de dezvoltare din zonă. Prin această unificare se dorește o negociere directă cu Uniunea Europeană a fondurilor europene fără implicarea Bucureștiului.”
 Mai porcilor pesedei, sursa tuturor relelor, ia mai incetati voi sa aduceti nenorocirea peste tara! Ocupati-va voi de prosperitatea tari nu de a voastra, unu, doi, sau citi iti fi pe acolo. Daca nu incetati cu prostiile, reprezentantii curentului imposibil acum 100 de ani, care ravaseste in prezent Transilvania, va cauta “autonomia” la Viena, vorba destoinicului primar penal Chereches, iar daca nici acolo n-o vor gasi, o vor gasi poate la Budapesta.
 Mai persedeilor, gata cu porcariile, lasati-l pe Dragnea in miinile curate ale Justitiei, ca-i groasa rau si se tot ingroasa! Nu inteleg ce mai asteptati de la sobolanul asta idiot, care da din colt in colt, incercind sa iasa dintr-o situatie imposibila, chiar daca da foc la tara.
 N-as fi dat atentie prea mare subiectului, dar la o masa, cu mai multi romani verzi, unul ataca un subiect nou sub forma: Punem pariu ca in cel mult zece ani Transilvania va fi parte a unui stat federal sau chiar independenta?


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.06.2018, ora 13:48)
 
 
  .... primarul Scripcaru a convocat astăzi o întrunire cu primari din Transilvania pentru a UNIFICA regiunile de dezvoltare din zonă. Prin această unificare se dorește o negociere directă cu Uniunea Europeană a fondurilor europene fără implicarea Bucureștiului.”
  Exercitiiu de democratie; afirmarea autonomiei locale/zonale.


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.06.2018, ora 14:24)
 
 Deocamdata SCRIPCARU are PUSCARIE de facut, asa cum le sta bine fostilor pedelisti si basisti !


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2018, ora 08:44)  
 Un stat coordonat prin intermediul instituțiilor militare, printre coordonați numărându-se și diverși profesori de la Ștefan Gheorghiu, nu poate fi unul democratic.Vitrina este plină de trese, fără valoare în ochii celor neînregimentați.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 30.06.2018, ora 23:58)  
 Nu avem democrație, avem 42 de primari aleși democratic achitați definitiv la ICCJ intr-un dosar politic al DNA.
 
 Cand institutiile de forta sunt politizate, nu avem democratie. Iar cand Presedintele tarii nu aplica o decizie a CCR, se cheama ca iar nu avem democratie.


 
4.  Mesaj eliminat conform regulamentului
    (mesaj trimis de Redacția în data de 01.07.2018, ora 20:35)  
 ...


 
Piaţa de Capital
      Principalii indici bursieri asiatici au închis în scădere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,09 milioane lei (1,95 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
      Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6519 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,05 bani, comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6524 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,10%, valoarea înregistrată și în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
18.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt ieri după-amiază, pe fondul revenirii temerilor legate de escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii: SUA și China.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8891
2.3785
3.0794
4.1133
0.1820
0.6237
0.2218
4.6519
5.2505
1.4382
3.5403
0.2370
0.4849
1.0836
0.0599
0.4496
0.6375
3.9743
0.2747
0.9619
0.5797
0.0550
0.3541
0.2121
2.6477
0.0393
0.1417
1.0821
0.6262
0.1227
153.7281
5.5764
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.