Volkswagen a detronat Toyota din poziţia de lider mondial în primul trimestru

Ioana Dogaru
Companii / 26 aprilie 2016

Vânzările mondiale realizate de constructorul auto japonez Toyota Motor Corp. în primele trei luni ale acestui an au fost inferioare celor realizate de rivalul german Volkswagen AG, în condiţiile în care o serie de perturbări ale producţiei riscă să pună în pericol poziţia de lider al industriei auto deţinută de grupul nipon în ultimii patru ani, informează Bloomberg.

În perioada ianuarie-martie 2016, Toyota a vândut 2,46 milioane vehicule la nivel mondial, în scădere cu 2,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat marţi purtătorul de cuvânt de la Toyota, Kayo Doi. În schimb, vânzările Volkswagen au crescut cu 0,8% până la 2,5 milioane unităţi, chiar dacă grupul german trece în prezent prin cea mai gravă criză din istoria sa.

Afectată deja de o întrerupere de o săptămână a activităţii la uzinele sale din Japonia în luna februarie, Toyota se aşteaptă ca producţia sa locală să fie amputată cu alte 80.000 de vehicule din cauza recentului cutremur care a devastat Japonia, potrivit Bloomberg.

Aceste pierderi de producţie vor pune sub semnul întrebării capacitatea Toyota de a-şi păstra pentru al cincilea an consecutiv poziţia de cel mai mare constructor auto mondial, având în vedere că rivalul Volkswagen profită de creşterea vânzărilor în China şi Europa, transmite sursa citată.

"Se fac toate eforturile pentru gestionarea situaţiei actuale şi elaborarea unui plan de redresare", a declarat unul din managerii de top de la Toyota, Hiroji Onishi.

Însă Toyota nu este singurul producător auto ale cărui vânzări au scăzut în primul trimestru. Grupul american Motors Co., numărul trei mondial, a informat că livrările sale s-au redus cu 2,5%, până la 2,36 milioane unităţi, din cauza performanţelor comerciale modeste de pe pieţele din America Latină şi China.

În paralel, au început să apară din ce în ce mai multe semne de întrebare cu privire la respectarea de către producătorii auto a normelor de poluare şi economie de combustibil. Mitsubishi Motors Corp., al şaselea producător auto nipon, a recunoscut marţi că a utilizat metode de testare a consumului de combustibil care nu respectă standardele guvernamentale încă din anul 1991. Aceasta după ce, în luna septembrie a anului trecut, Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, aminteşte Bloomberg.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb