VOLKSWAGEN:  Rechemările la service ale vehiculelor afectate de scandalul emisiilor sunt în grafic în Europa

Adina Lateş
Companii / 18 februarie 2016

Rechemările la service ale vehiculelor diesel Volkswagen afectate de scandalul emisiilor sunt în grafic în Europa, în ultimele trei săptămâni fiind reparate 4.300 din cele aproximativ 2,4 milioane afectate în Germania, informează Bloomberg.

Analiştii susţin că Volkswagen se aşteaptă ca acest scandal, care va impune printre altele rechemarea la service a aproximativ 8,5 milioane vehicule vândute în Europa, să îi provoace costuri de peste 30 de miliarde de euro.

Grupul a reparat pe piaţa internă aproximativ jumătate din vehiculele comerciale Amarok cu motor de doi litri, iar în martie va începe rechemarea la service a sedanului Passat. Maşinile vor îndeplini standardele Euro 5, a anunţat joi Volkswagen, potrivit Bloomberg.

Modul de reparare al vehiculelor din Germania va fi folosit şi în celelalte state europene iar în următoarele luni vor fi reparate şi vehiculele cu motoare de 1,2 şi 1,6 litri, a precizat grupul german.

Un număr de 5,2 milioane de vehicule cu motoare de doi litri, trei milioane cu motoare de 1,6 litri şi aproximativ 300.000 cu motoare de 1,2 litri trebuie reparate de VW în Europa, notează Agerpres.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009 - 2010, când a adus la service peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb