Vosganian propune o reuniune privind mediul de afaceri al României şi Republicii Moldova

F.A.
Politică / 4 octombrie 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a propus, în cadrul evenimentului economic desfăşurat între 2-3 octombrie la Chişinău, o reuniune comună în care să se dezbată mediul de afaceri existent între ţara noastră şi Republica Moldova, până la finele anului curent.

Vosganian a avut întrevederi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi cu omologul său, Valeriu Lazăr, participând la deschiderea Forumului economic româno-moldovenesc, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte privind intensificarea cooperării în infrastructura calităţii, industrie, mediu, statistică şi turism.

Reuniunea face parte din lucrările celei de-a VII-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică dintre ţara noastră şi Republica Moldova.

România reprezintă primul partener comercial comunitar al Republicii Moldova. În primele şapte luni ale acestui an, comerţul bilateral a înregistrat o creştere cu 8,4% (720 milioane dolari), în timp ce exportul românesc în Republica Moldova a urcat cu 17,6 % (486,8 milioane dolari).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb