Voturile fondurilor ING, limitate la 5% pentru AGA de la SIF Oltenia

A.A.
Piaţa de Capital / 24 iulie 2014

Limitarea, păstrată şi la grupul din jurul SIF Banat Crişana

Limitarea faţă de grupul BCR a fost ridicată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a identificat acţiunea concertată a patru fonduri ING, înaintea Adunării generale a SIF Oltenia, programată pentru 28 iulie, şi le-a limitat acestora drepturile de vot la 5% (pragul legal).

Autoritatea arată că grupul format din Fondul de Pensii Administrat Privat ING, Fondul de Pensii Facultative ING Optim, Fondul de Pensii Facultative ING Activ şi ING International Romanian Equity, administrate de companii din grupul ING, acţionează concertat în legătură cu emitentul SIF Oltenia, şi au depăşit limita legală de deţinere, întrucât cumulează un pachet de 6,0733% din capitalul social al SIF Oltenia.

Astfel, ASF cere Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia să adopte măsurile necesare în cadrul AGA convocată pentru data de 28/29 iulie, astfel încât grupul de acţionari să nu poată exercita drepturile de vot.

Pentru Adunarea Generală din aprilie, ASF identificase încă două grupuri care acţionau concertat faţă de SIF Oltenia, pe lângă ING, respectiv în jurul SIF Banat Crişana şi SIF Moldova. Autoritatea a decis, de asemenea, păstrarea limitării votului la 5% şi pentru acestea.

În schimb, ASF a decis ridicarea interdicţiilor la vot faţă de grupul din jurul BCR, deoarece, între timp, deţinerile grupurilor de acţionari vizate s-au redus sub pragul de 5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb