Wall Street închide în creştere şi aşteaptă intrarea pe bursă a Facebook

F. A.
Internaţional / 2 februarie 2012

Ieri, Bursa din New York a închis în creştere, susţinută de o serie de evoluţii pozitive înregistrate în Europa şi Statele Unite, pe o piaţă febrila în aşteptarea proiectului de intrare pe bursă a companiei Facebook, conform surselor de presă. Astfel, Dow Jones a câştigat 0,66%, iar Nasdaq 1,22%, transmite AFP.

Potrivit datelor finale de la închiderea şedintei, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 83,55 puncte, pâna la 12.716,46 puncte, iar Nasdaq, dominat de tehnologie, a crescut cu 34,43 puncte, până la 2.848,27 de puncte. Indicele extins Standard & Poor\'s 500 a câştigat 0,89% (15,50 puncte), ajungând în final la 1.324,08 puncte.

Wall Street a aşteptat, pe durata întregii sesiuni ca reţeaua de socializare Facebook să-şi depună dosarul de listare la bursă, aceasta având ca obiectiv să obţină pentru început 5 miliarde dolari din oferta publică iniţiala.

Intrarea pe bursă a Facebook este evenimentul cel mai aşteptat al anului pe pieţele bursiere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb