WALL STREET JOURNAL: Surse: BCE va decide retragerea bancnotei de 500 de euro

Andrei Stan
Internaţional / 3 mai 2016

Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să decidă la o reuniune organizată miercuri oprirea tipăririi bancnotei de 500 de euro, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

Bancnotele şi monedele euro circulă începând din anul 2002 iar în 2013 BCE a demarat tipărirea celei de-a doua serii de bancnote euro, începând cu cea de 5 euro. Ulterior au fost tipărite noi bancnote de 10 şi 20 de euro.

"Există o majoritate în cadrul Consiliului guvernatorilor să se renunţe la bancnota de 500 de euro, ceea ce înseamnă că seria Euro 2 nu va mai include şi bancnota de 500 de euro", a declarat o sursă din interiorul BCE.

O astfel de decizie ar reprezenta o mică victorie pentru cei care susţin că bancnotele mari facilitează finanţarea criminalităţii. Însă chiar şi în conformitate cu planul aflat în discuţie, bancnotele de 500 de euro vor rămâne în circulaţie timp de mai mulţi ani, putând fi utilizate în continuare la plată şi de asemenea vor putea fi răscumpărate la ghişeele băncilor centrale după ce nu vor mai fi tipărite.

Un oficial din zona euro a declarat că această opţiune are legătură cu "tradiţia Germaniei", care a garantat posibilitatea răscumpărării permanente a fostelor mărci germane la ghişeele Bundesbank. Acest oficial a precizat însă că mai rămân de rezolvat unele chestiuni, precum cea referitoare la obligativitatea dezvăluirii modului în care persoanele au intrat în posesia bancnotelor de 500 de euro dacă este vorba de o sumă mai mare de un anumit prag, adaugă wsj.com.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb