WTA: Halep este din nou numărul 2, după ce a surclasat-o pe Jelena Jankovic

Alexandru Costea
Sport / 23 august 2015

Halep este din nou numărul 2, după ce a surclasat-o pe Jelena Jankovic

Simona Halep a surclasat-o pe fosta numărul 1 mondial în două seturi scurte, redevenind numărul 2 în lume, pentru a disputa finala împotriva Serenei Williams, la Cincinnati, scrie site-ul oficial al WTA.

"Simona Halep a câştigat, de altfel, ultimele 5 meciuri disputate cu Jelena Jankovic, iar sâmbătă seara a obţinut o victorie de croazieră, cu 6-1, 6-2, succes realizat după ce românca a marcat 22 de lovituri câştigătoare, faţă de doar 14 greşeli neprovocate, cu 7 mingi de break concretizate din cele 10 pe care şi le-a creat", notează WTA.

"Am făcut un joc bun în seara asta şi cu adevărat m-am bucurat să fiu aici. Sunt foarte fericită că pot disputa finala din nou, pentru a doua săptămână consecutiv", a spus românca în interviul acordat imediat după meci, adăugând: "Şi publicul a fost uimitor, au fost prezenţi, atât de târziu, atâţia oameni, în aceste tribune imense".

Adversara Simonei Halep în ultimul act este actualul număr 1 mondial, Serena Williams, care a eliminat-o pe Elina Svitolina, în două seturi, cu 6-4, 6-3, în prima semifinală. Williams o conduce pe Halep în întâlnirile directe cu 5-1.

"Joacă bine, a fost finalistă şi săptămâna trecută, va fi un meci greu, echilibrat", a spus Serena Williams despre Halep. "Când m-a bătut anul trecut la Singapore a fost excepţională, apoi am câştigat eu, iar ea vine acum să caute să se răzbune", a declarat aceasta.

"Este cea mai bună jucătoare din lume pentru mine", a replicat Halep vorbind despre Williams, arată WTA. "Nu am nimic de pierdut, voi încerca doar să mă simt bine, dar să şi cred în şansa mea", a încheiat românca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb