Xi Jinping, reales în unanimitate pentru un al doilea mandat

M.D
Internaţional / 17 martie 2018

Xi Jinping (sursa foto: Facebook)

Xi Jinping (sursa foto: Facebook)

Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a afişat puterea, astăzi, fiind reales în unanimitate de către Parlament într-un nou mandat de cinci ani, numindu-l alături de el pe un aliat apropiat în postul de vicepreşedinte, relatează AFP.

Într-o ceremonie organizată în cadrul grandiose al Palatului Poporului la Beijing, cu pumnul ridicat, XI Jinping, în vârstă de 64 de ani, a jurat să respecte Constituţia.

"Jur (...) să muncesc pentru edificarea unei mari ţări socialiste şi moderne", a declarat el în faţa deputaţilor, cu mâna stângă pe Constituţie, a cărei modificare a impus-o în urmă cu mai puţin de o săptămână, pentru a putea să deţină un număr nelimitat de mandate.

Niciunul dintre cei 2.970 de deputaţi nu a îndrăznit să voteze împotriva preşedintelui în exerciţiu şi nici măcar să se abţină. Xi Jinping, care a fost singurul candidat, a fost ales în 2013 cu 99,86% din voturile exprimate, după ce un deputat a votat împotrivă, iar alţi trei s-au abţinut.

Un nou vicepreşedinte, Wang Qishan, în vârstă de 69 de ani, a fost ales cu puţin înainte de Xi, cu un vot împotrivă, o cvasiunanimitate care nu era aşteptată, în contextul în care Wang şi-a făcut câşiva inamici în cadrul regimului comunist pe când se afla la conducerea serviciilor de luptă împotriva corupţiei.

Primul mandat al lui Xi Jinping a fost marcat de o luptă dură împotriva mitei, care a sancţionat cel puţin 1,5 milioane de cadre din Partidul Comunist Cinez (PCC). Xi este suspectat că s-a servit de această campanie pentru a-şi elimina opozanţii interni şi a-şi impune autoritatea.

După ce şi-a plasat oamenii în posturi-cheie, el concentrează puterea cum n-a mai făcut-o alt lider de cel puţin un sfert de secol, în defavoarea premierului Li Keqiang, care urmează să fie reales duminică.

În afară de funcţia larg onorifică de vicepreşedinte, Wang Qishan, un bun anglofon, ar putea să fie însărcinat cu dificilele relaţii cu America lui Donald Trump.

Un "excelent" economist, Wang va forma "o echipă de vis", din care va face parte o stea în ascensiune în PCC, Wang Yang, în vederea gestionării "furtunii uriaşe care se pregăteşte în jurul drepturilor vamale" pe care ameninţă să le impună preşedintele american, notează sinologul Kerry Brown, de la King's College din Londra.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb