Actualizare 09:15 Zgonea: "Nuland ne roagă să fim în consens când decidem pe legile electorale şi finanţarea partidelor"
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că Victoria Nuland, adjunct al secretarului de stat al SUA, îi "roagă" pe oficialii ţării noastre să ia prin consens deciziile majore privind legile electorale şi finanţarea partidelor, transmit surse din presă.
Zgonea a afirmat că discuţiile s-au axat pe trei paliere: militar-securitate, politic şi economic, toate fiind abordate "în sens pozitiv".
Liderul deputaţilor a afirmat că Nuland "ne roagă pe toţi să fim în consens când luăm decizii majore, adică modificarea legilor electorale, Legea finanţării partidelor politice, astfel încât să existe un raport corect între stat, partide politice şi mediul investiţional".
Domnia sa a adăugat că Victoria Nuland a discutat cu toate partidele politice despre situaţia actuală din ţara noastră, oficialul american transmiţându-le că suntem cel mai important partener din Europa de Est, alături de Polonia, şi că România este, politic, cea mai stabilă ţară din zonă.
Valeriu Zgonea a mai spus că Nuland le-a transmis oficialilor români că elaborarea de către Parlamentul a unor legi care să nu mai fie modificate într-un interval scurt îi permite mediului investiţional american să vină în ţara noastră mai des decât în trecut.
---
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri că viitorul Parlament ar trebui să aibă 300 de deputaţi şi 100 de senatori, plus reprezentanţii minorităţilor naţionale, scriu surse din presă.
Astfel, Parlamentul ar avea, conform propunerii lui Zgonea, 418 parlamentari, în contextul în care există 18 minorităţi naţionale cu drept de reprezentare parlamentară. Şeful deputaţilor a menţionat că punctul său de vedere este susţinut de o parte a PSD.
Întrebat, ieri, după prima şedinţă a Comisiei de Cod electoral pe 2015 (comisie al cărei preşedinte este), câţi parlamentari ar trebui să fie în noua lege, Valeriu Zgonea a răspuns: "Ghici, ciupercă... Nu ştiu. Oricum, mai puţini decât sunt azi. Eu militez pentru 300 cu 100, fără minorităţi".
Politicianul a arătat că, oricum, prin diminuarea listei electorale permanente, Parlamentul ar trebui să scadă ca reprezentativitate.
"Dacă creştem norma de reprezentare, putem să ajungem la aceste cifre (300 de deputaţi şi 100 de senatori - n.r.) care sunt convenabile pentru toată lumea şi cred că sunt şi normale pentru un stat ca România".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.01.2015, 10:02)
Daca reusiti sa faceti legea finantarii partidelor si legea electorala asa cum trebuie si veti face in continuare o guvernare corecta alocand banii fara criterii politice la unitatile teritoriale si in plus incepeti si cateva autostrazi, in 2016 castigati usor, doar PSD minim 50%.
1.1. Poanta (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Pontacul si Prostanacul în data de 15.01.2015, 10:49)
Şeful deputaţilor a menţionat că punctul său de vedere este susţinut de o parte a PSD.
Mai are /va mai avea PSD ceva de spus, ii va mai crede cineva?