Zoltan Magyar, noul CFO al "MOL" România

Andrei Stan
Companii #Energie / 20 aprilie 2017

Zoltan Magyar

Zoltan Magyar

Zoltan Laszlo Magyar a preluat poziţia de CFO al "MOL" România începând cu luna martie a acestui an, informează un comunicat al companiei, trimis Redacţiei.

Din 2014, acesta a ocupat mai multe poziţii (managing director & CFO,) în cadrul "MOL" Kalegran Ltd., o subsidiară a Grupului "MOL" specializată în activităţi de explorare şi producţie în regiunea autonomă Kurdistanul irakian.

Potrivit comunicatului, Zoltan Magyar este specializat în domeniul consultanţei industriale şi a dobândit experienţă în domeniul vânzărilor în perioada în care a deţinut funcţia de controller în cadrul "Provera" (Grupul "Louis Delhaize") şi experienţă comercială în calitate de manager tarifare pentru regiunea EMEA în cadrul "GE Lighting".

Zoltan Magyar îl înlocuieşte din funcţie pe Cristian Ungureanu, care a părăsit compania.

Noul CFO deţine o diplomă de studii superioare specializate (DESS) în domeniul "Tehnici financiare şi bancare" în cadrul Universităţii Pantheon-Assas din Paris şi o diplomă de master în economie obţinută la Universitatea de Ştiinţe Economice din Budapesta.

Compania are o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în zece ţări, din care peste 200 în ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb