Zona euro a aprobat tranşa de 2,5 miliarde euro pentru Grecia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie 2013

Zona euro a aprobat, vineri, eliberarea unei tranşe de 2,5 miliarde euro (3,3 miliarde dolari) pentru Grecia, după ce, în ziua precedentă, Atena a adoptat un set de măsuri de austeritate, ca o condiţie impusă de creditorii internaţionali.

O comisie a Parlamentului german are programat astăzi votul privind contribuţia Berlinului pentru Grecia.

Atena urmează să primească alte 1,5 miliarde euro, sumă provenind din profiturile obţinute de băncile centrale din zona euro prin programul Băncii Centrale Europene de achiziţie de obligaţiuni ale statului elen. Grecia va primi banii după finalizarea procedurilor naţionale de aprobare.

Statul elen aşteaptă 1,8 miliarde de euro şi de la FMI. Conducerea Fondului se întruneşte astăzi pentru discuţii pe marginea contribuţiei sale.

Din 2010, Grecia a obţinut de la zona euro şi FMI două pachete de sprijin, în sumă de peste 200 de miliarde euro, în condiţiile în care Atena nu a mai putut apela la împrumuturi de pe pieţe.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb