Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice (CNTEE) "Transelectrica" informează că, în şedinţa de azi, Consiliul de Supraveghere a luat act de demisia lui Andrei-Mihai Pogonaru din calitatea de membru al Consiliului companiei, începând cu data de 30.01.2015, arată un comunicat remis azi Bursei de Valori Bucureşti.
"În prezent, Consiliul de Supraveghere îşi desfăşoară activitatea cu membrii aflaţi în funcţie la data prezentului Comunicat, până la convocarea adunării generale a acţionarilor în vederea ocupării postului vacant", mai arată sursa citată.






















































