Transelectrica (TEL) informează că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţia la deciziile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a admis cererea de radiere a Filialei "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" SA, iar prin rezoluţia 41923/07.04.2014 a admis cererea de înregistrare, a autorizat constituirea şi a dispus înmatricularea "Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie-ICEMENERG Bucureşti".
"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA informează acţionarii şi investitorii asupra stadiului litigiului cu Filiala Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG SA Bucureşti. Împotriva Deciziei nr. 173/2015 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în şedinţa din data de 12.02.2015, Compania a formulat contestaţie în anulare, obiect al dosarului nr. 1088/2/2015, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Sectia a VI-a civilă. În data de 13.05.2015, prin Decizia nr. 777/2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia în anulare ca nefondată, decizia fiind definitivă. Totodată, reamintim că Transelectrica a iniţiat această acţiune în instanţă ca urmare a deciziilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a admis cererea de radiere a Filialei ,,Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" S.A., iar prin rezoluţia nr. 41923/07.04.2014 a admis cererea de înregistrare, a autorizat constituirea şi a dispus înmatricularea "Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie-ICEMENERG Bucureşti" (J40/4323/2014) în baza HG nr. 925/2010 şi a celorlalte acte normative conexe (HG nr. 185/2013)", arată un raport al companiei, remis azi Bursei de Valori Bucureşti.






















































