Potrivit statisticilor oficiale, românii aruncă anual 2,5 milioane tone de alimente, o cantitate uriaşă, dar pe care puţini o pot vizualiza la adevărata dimensiune, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Nestle România propune un exerciţiu de imaginaţie care ne oferă o perspectivă concretă a ceea ce înseamnă risipa alimentară în România - mai ales într-o perioadă economică dificilă.
Dacă cele 2,5 milioane de tone de mâncare aruncată ar trebui transportate, ar fi necesare 62.500 de autocamioane cu remorcă TIR, care s-ar înşirui într-o coloană lungă de 875 kilometri, aproape cât distanţa rutieră dintre Constanţa şi Satu Mare - ţinând cont de capacitatea de transport a unui autocamion şi lungimea acestuia.
”O cifră precum 2,5 milioane de tone poate fi mai bine înţeleasă atunci când o punem într-un context uşor de vizualizat, cum ar fi o lungă coloană de autocamioane. Aceasta este realitatea pe care noi, printre alţii, încercăm să o schimbăm, să reducem risipa alimentară, promovând în acelaşi timp un stil de viaţă echilibrat şi adaptat la contextul economic”, spune Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestle România.
Potrivit sursei, modul în care Nestle România şi-a adaptat portofoliul de produse pentru a evita risipa alimentară este ilustrativ: majoritatea produselor (cereale, batoane, tablete) sunt astfel porţionate încât să fie uşor de consumat complet, iar pe ambalaje sunt precizate porţiile. Anul trecut a fost lansat primul Ghid de Nutriţie a Copiilor din România scris de dieteticieni autorizaţi de la Asociaţia Dieteticienilor din România cu sprijinul Nestle, pentru părinţii care au nevoie de informaţie bazată pe dovezi şi inspiraţie pentru alimentaţia copiilor. De asemenea, compania a susţinut crearea de culegeri de reţete speciale de la părinţi pentru părinţi şi a finanţat campanii de informare şi educare a consumatorilor în privinţa evitării risipei alimentare. Nu în ultimul rând, Nestle România donează anual în jur de 60 de tone de produse către Banca pentru Alimente, pentru a le salva de la risipă şi distrugere, ajutând astfel beneficiarii Băncii.
Pentru a sensibiliza consumatorii, Nestle România lansează noua campanie „Când risipa e prea mare, NutriPorţia readuce pofta de echilibru”, sub egida NutriPorţia, ghidul pentru o alimentaţie echilibrată, construit pe două principii: diversitate şi cantitate, şi care este acum extins şi pentru adulţi. Prin această campanie, Nestle îşi propune să atragă din nou atenţia asupra fenomenului de risipă alimentară din România, să arate ce se poate face pentru a evita şi cum poate ajuta instrumentul NutriPorţia la crearea unei liste de cumpărături, a unui meniu echilibrat pentru toată familia pe săptămână, evitând astfel risipa şi costurile suplimentare. Campania se va derula pe canalele proprii, dar şi în presa scrisă, digital şi cu ajutorul unor influenceri care vor ajunge la mai multe comunităţi, de la tinerii din Generaţia Z până la părinţi.
Opinia Cititorului