Duma de Stat din Rusia ar putea să ceară Germaniei reparaţii de război

Elena Deacu
Internaţional / 3 februarie 2015

Un grup de lucru însărcinat cu estimarea pagubelor cauzate de Germania prin atacarea Uniunii Sovietice în 1941 urmează să fie înfiinţat în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat marţi pentru cotidianul Izvestia deputatul Mihail Degtearev.

"De fapt, Germania nu a plătit Uniunii Sovietice reparaţii pentru distrugerile şi atrocităţile din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei", a declarat pentru Izvestia Mihail Degtearev, un membru al Partidului Liberal Democrat din Rusia, potrivit Mediafax.

"Deşi cu aliatul nostru - R.D.G. (Republica Democrată Germană) - s-a încheiat după război o înţelegere de încetare a plăţilor de reparaţii, cu R.FG. şi îndeosebi după reunificarea Gerrmaniei astfel de înţelegeri nu s-au semnat, ceea ce înseamnă că problema rămâne deschisă şi extrem de actuală", a justificat el acest demers.

"În plus, Germania continuă să aducă prejudicii Rusiei, promovând sancţiuni ilegale în UE", a continuat deputatul rus.

De curând, noul premier grec Alexis Tsipras a promis la rândul său că va cere Germaniei să plătească despăgubiri pentru un împrumut acordat de Grecia în 1942, la presiunea naziştilor.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb