Apanova
BURSA 28.06.2017

ADINA ARDELEANU
 
mărește imaginea
     *  CEO-ul BVB se laudă cu ceva ce n-a făcut și vrea să facă ceva ce parțial există
       Aflat pe final de mandat, Ludwik Sobolewski, CEO-ul Bursei de Valori București (BVB), se laudă cu lucruri pe care nu le-a făcut el, probabil în încercarea să convingă că merită să rămână în fruntea BVB, mai ales pentru pachetul salarial atractiv de 17.000 de euro/lună, plus bonusuri de performanță.
     Surse din piață spun că, în această perioadă, se negociază un eventual nou mandat al directorului Bursei, acesta fiind presat să accepte o remunerație mai mică.
     Aflat în campanie electorală, Ludwik Sobolewski își demonstrează încă o dată calitățile de politician.
     Acesta a spus ieri, într-un interviu acordat unui ziar financiar, că operatorul pieței de capital de la București a convins agenția MSCI că îndeplinește condițiile de gestiune a riscurilor în procesul de decontare, respectiv că România nu mai este considerată o piață fără un principiu «delivery versus payment» (DVP) funcțional. De asemenea, Sobolewski a spus că are ca obiectiv introducerea conturilor "omnibus" (conturile colective).
     Cu asta se laudă Sobolewski, după patru ani de mandat.
     Să le luăm pe rând.
     Ce spune MSCI?
     În raportul din luna iunie 2017, MSCI notează că, în România, sunt disponibile structuri omnibus, însă în condiții speciale, și, într-adevăr, a scos din raport nota privind inexistența unui sistem real DVP (Delivery vs Payment), prezentă în evaluările din 2014, 2015 și 2016. Aceasta este singura modificare, în raportul MSCI, cu privire la România, din ultimii patru ani. În rest, MSCI precizează că informațiile privind companiile nu sunt întotdeauna ușor disponibile în limba engleză, nu toate reglementările pot fi găsite în engleză, datele detaliate despre piață nu sunt în engleză, competiția dintre brokeri este foarte redusă, ceea ce duce la costuri mari de tranzacționare.
     Ludwik Sobolewski nu spune nimic despre toate aceste neajunsuri.
     Anul acesta, MSCI nu a făcut niciun "upgrade" cu privire la România, așa cum s-a întâmplat în 2016 și 2015.
     În 2016, MSCI a notat că, din octombrie 2014, a început folosirea SWIFT pentru comunicațiile dintre brokeri/custozi, iar în 2015, a precizat că, tot din octombrie 2014, există o separare a conturilor de custodie de cele de trading. Aceste proiecte au fost, însă, la nivelul Depozitarului Central, deci nu în coordonarea directă a lui Ludwik Sobolewski.
     CEO-ul BVB nu s-a lăudat cu rapoartele MSCI din anii trecuți, însă a găsit de cuviință să se lege de o chichiță din cel de anul acesta, fix înainte să îi expire mandatul.
     Faptul că MSCI a scos din raport nota privind inexistența unui sistem real DVP a fost, însă, o formalitate, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Națională a României au confirmat, în urma unei evaluări din 2015, că Depozitarul Central îndeplinește pe deplin recomandarea European System of Central Banks (ESCB) și Committee of European Securities Regulators (CESR) referitoare la principiul livrare contra plată.
     În acest condiții, Depoziatarul Central a dat un comunicat de presă, în luna ianuarie 2017, în care a arătat: "Depozitarul Central readuce în atenția tuturor participanților la piață faptul că decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare încheiate la Bursa de Valori București și înregistrate în sistemul Depozitarului Central se efectuează utilizându-se mecanismul «livrare contra plată» (DvP), potrivit căruia livrarea instrumentelor financiare se realizează dacă și numai dacă are loc plata fondurilor bănești corespunzătoare".
     Cu alte cuvinte, realitatea este aceeași, doar descrierea ei de către Ludwik Sobolewski este alta, astfel încât să pară că a muncit.
     Cam la fel este și privind conturile omnibus.
     Conturile omnibus (colective) au fost introduse treptat în Depozitarul Central începând cu 2011, fiind accesibile pentru toate instrumentele financiare din luna decembrie a anului 2012, nota MSCI în 2013.
     Sobolewski spune că vrea să le introducă, vrând să dea impresia că nu ar fi deloc. Însă conturi globale există pe piața noastră de capital, însă unele surse spun că problema care mai trebuie rezolvată este punctarea, tehnic și în lege, a diferenței dintre "holder" (deținător) și "owner" (proprietar).
     Laurențiu Căpcănaru, membru în Consiliul Director al Asociației Brokerilor, spune că nu este de acord cu declarațiile lui Ludwik Sobolewski. Potrivit domniei sale, conturile globale există la BVB, dinainte de venirea lui Sobolewski, iar în structura sistemului de deontare nu s-a modificat nimic în mandatul acestuia.
     Toamna trecută, BVB și-a trâmbițat performanța să fie inclusă în monitorizare, dar la o altă agenție - FTSE Russell. Aceasta ne-a atras, însă, atenția că trebuie să mai îndeplinim și criteriul lichidității, capitol la care BVB a rămas corigentă. Având în vedere că șansele sunt reduse ca FTSE să ne îmbunătățească ratingul anul acesta, Sobolweski a găsit un artificiu ca să cadă tot în picioare. În lipsa unor rezultate concrete, abilitatea lui să îi facă pe acționari să îi înghită "găluștile" este totuși de remarcat. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  Campanie
    (mesaj trimis de Cornel în data de 28.06.2017, ora 07:36)  
 E clar ca omu' este in campanie. Vorbeste numai prostii. Problema e ca la BVB Consiliul de Administratie e mai slab ca el din moment ce se pare ca ii vor prelungii mandatul.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.06.2017, ora 08:23)
 
 Prostii a spus de la inceput. Va mai amintiti ce zicea de aero..un esec total. Sau de cele 8 bariere.... nu aparea acolo nici dvp, nici omnibus. Dar fata de elucubratiile lui anghel cu crucisatorul omul e deocamdata decent.


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.06.2017, ora 08:30)
 
 Domnule, asta e atat de nepriceput
  nici macar cele 8 bariere nu le-a conceput el,
 au fost identificate de cineva care ulerior a fost dat afara !!!!!!!


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de Fdisk , in data de 28.06.2017, ora 08:46)
 
 AeRO e mai slab decat RASDAQ-ul.
 Pe bune, pe rasdaq, erau societati serioase - ca de exemplu Aeroteh-ul.
 Pe AeRO au venit mai putin de 10 societati, dintre care unele s.au retras, iar altele au intrat in insolventa.
 La BVB sunt multi oameni angajati pe ochi frunosi...


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de ptr autor în data de 28.06.2017, ora 08:07)  
 Bun articol, sa treceți pe la caseria din povernei. Galusca o sa va rămână în gat dacă nu pleacă . Dacă pleacă țineți de bani sa va ajungă de un covrig, polonez bineînțeles.


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 28.06.2017, ora 11:09)
 
 Ce e "casieria din povernei"?


 
3.  Felcitari
    (mesaj trimis de Anonim în data de 28.06.2017, ora 08:37)  
 Felcitari pentru articol. Foarte pertinent!


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2017, ora 08:51)  
 Omu' a facut ce trebuia,sa duca bvb- ul unde este acum...restul e poveste


 
5.  B.V.B.=Piata EMERGENTA
    (mesaj trimis de Dr.WHO în data de 28.06.2017, ora 13:18)  
 Trebuie un efort comun, investitori, brokeri, ministere, guvern, parlament care sa sprijine si sa duca B.V.B.la stadiul de piata emergenta.
 Domnul Sobolweski ar trebui sa sa implice mai mult in elaborarea unei strategii in acest sens...Oricum, mai bun ca dumnealui ca C.E.O. la B.V.B., nu exista in ROMANIA!!!


 
  5.1.   Cecealma  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de Cornel , in data de 28.06.2017, ora 13:40)
 
 Mai gandeste-te la ceea ce spui la finalul comentariului tau. Stau sa ma intreb daca esti roman. Iar daca esti roman si gandesti in acest fel ai mari probleme cu tine. Daca tu crezi ca nu exista un roman capabil sa conduca bursa, atunci poate ar fi bine sa-ti faci bagajele si sa pleci. Asta in caz ca nu ai plecat deja. Ciao


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2017, ora 22:54)  
 La BVB este prea mult personal care sta degeaba pe salarii mari. La fel ca la ASF. Costurile de tranzactionare ar trebui sa fie sub 0.1%. Apoi am putea discuta de cresterea lichiditatii. La un cost de 1%, fac tranzactii odata pe an.


 
  6.1.   Manegeri scoliti in Rom.  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de Hombre , in data de 02.07.2017, ora 11:19)
 
 In ultimi aprox. 20 de ani am urmarit activitatea manegerilor romani si sunt dezamagit, nu imi dau seama de ce nu prea reusesc...., asadar cred ca actualul maneger al BVB totusi reuseste sa puna cate o caramida la construirea unei Piete de capital mai de incredere. Asadar omul potrivit la locul potrivit...


 
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
24.04.2018
BVB
     Bursa de Valori București (BVB) a avut parte de un debut de săptămână pozitiv din punctul de vedere al cotațiilor, toți indicii încheind ședința de tranzacționare de ieri în creștere.  click să citești tot articolul
24.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au urmat un curs pozitiv în a doua parte a zilei de ieri, pe fondul unor date mixte privind economia regiunii.  click să citești tot articolul
23.04.2018
BVB
     * Fondul Proprietatea - pe primul loc în topul lichidității
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut parte, în ședința de tranzacționare de vineri, de un rulaj de doar 32,23...  click să citești tot articolul
23.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ușor vineri, din cauza pierderilor de pe segmentul bunurilor de larg consum, generate de rezultatele anunțate de companiile din domeniu, precum "Reckitt Benckiser...  click să citești tot articolul
19.04.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, un volum de numai 24,19 milioane de lei (5,2 milioane de euro), în scădere...  click să citești tot articolul
18.04.2018
BVB
     * Acțiunile Transgaz au crescut cu peste 2%
     
     Volumul consemnat în ședința de tranzacționare de ieri, a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 91,16 milioane de lei (19,61 milioane de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 aprilie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9074
2.3808
2.9737
3.8976
0.1833
0.6252
0.2153
4.6563
5.3154
1.4953
3.5179
0.2299
0.4836
1.1122
0.0614
0.4487
0.9292
3.8076
0.3107
1.1157
0.6037
0.0573
0.3528
0.2035
2.7309
0.0394
0.1458
1.0367
0.6280
0.1208
162.5151
5.5082
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
22.03.2018
     "The markets are turning into the markets' greatest enemy", wrote an analyst of Goldman Sachs in a note addressed to its customers, according to an article by Bloomberg, and the jump in the VIX volatility index last month "is a symptom of the financial fragility".  click here to read the entire article
19.03.2018
AS SHAREHOLDER,
     * The president of the Association of Brokers has taken the matter to the County Court of Cluj, to address the capital reduction of 2014 and the subsequent decisions of the company
     * Liviu Stoleru, CEO of Cemacon, told us on Thursday, that "no notification has been received from the company concerning such a topic"
     * The case was recorded on Friday, with the County Court of Cluj
     * BCR sold to BOF for 2 Euros the non-performing loans of 16.5 million Euros of "Cemacon" and "Ambient"
       * UPDATE 15.45 "Cemacon" confirms the lawsuit brought by Dan Paul
     "Cemacon" today sent the Bucharest Stock Exchange, a report whereby it confirms the existence of the lawsuit brought by Dan Paul, the president of the Association of Brokers. However, the officials of the company wrote that they have no details about the case.
     -------
     Dan Paul, the president of the Association of Brokers, has sued "Cemacon" (CEON), acting as shareholder, seeking the annulment of the shareholders' decision of March 24th, 2014, concerning the reduction of the share capital and of the subsequent acts, according to a notification seen by "BURSA".  click here to read the entire article
15.03.2018
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA ISN'T COMMENTING, EVEN THOUGH BOTH COMMERCIAL BANKS ARE LISTED ON THE STOCK EXCHANGE
     The National Bank of Romania (BNR) has blocked the acquisition of Banca Românească by OTP Bank România, according to information which appeared yesterday in the Romanian press, as well as on some foreign websites. Thus, the NBR hasn't issued an opinion on the transaction, even though the time by which it should have done so expired since back in autumn last year.  click here to read the entire article
14.03.2018
RAINER SEELE, OMV:
     * OMV has a budget of 10 billion Euros for takeovers, until 2025 and it is targeting the markets in the Middle East and Asia Pacific
     * Manfred Leitner: "It is unknown how the BRUA pipeline will be implemented, but I don't think that all the gas volumes of the Black Sea that get exported will only go to the West"
       OMV wants to reduce its dependence on the European market, between 2020-2025, and will focus on acquisitions in the Middle East and Asia Pacific, according to CEO Rainer Seele.  click here to read the entire article
07.03.2018
ACCORDING TO AN EUROPEAN COMMISSION DOCUMENT, SEEN BY BLOOMBERG
     The European Union (EU) intends to apply tariffs for imports of 2.8 billion Euros (3.5 billion dollars) in the US, from T-shirts and bourbon, to motorbikes, if American president Donald Trump continues its plan to impose 25% tariffs for foreign steel acquisitions, according to Bloomberg.  click here to read the entire article
06.03.2018
     * The EU, which is preparing retaliatory tariffs of its own against the US, is carrying out talks with the countries that will be affected by the taxes proposed by the Americans: Japan, Canada, Brazil and Turkey
     * German economy minister: "President Trump wants to play a game that no one can win"
       One of the top advisors to US president Donald Trump has recently announced that the US will not make any exception from the application of tariffs set on imported steel and aluminum, even if the EU is preparing reprisals, according to ft.com.  click here to read the entire article
05.03.2018
LAST WEEK, ROMANIA HAD THE BIGGEST IMPORTS OF NATURAL GAS IN THE LAST FIVE YEARS
     * In Europe, the cold weather has led to a significant rise in the price of natural gas
       Last week, Romania imported about one third of the daily natural gas consumption to get it through the cold winter period, these being the biggest daily imports of natural gas in the last five years, according to some sources from the energy sector, quoted by Agerpres.  click here to read the entire article
02.03.2018
A POSSIBLE CONTRACT FOR THE SPARE PARTS NEEDED BY PATRIOT MISSILES
     * Aurel Cazacu: "The American partners are trying to cooperate, even if they do not have the obligation to offset, and Aerostar is the best plant in Romania"
     * A rise of over 40% for the Aerostar shares over the last year
       Shares of "Aerostar" Bacău (ARS) yesterday rose 6.5%, to 5.24 lei/share, taking the company's valuation to an all time high - 797.93 million lei, after American company Raytheon announced that it has requested a quote from ARS, to get more information about the parts that might be manufactured in Bacău for the Patriot radar, which is part of the Patriot missile system.  click here to read the entire article
.