MedLife îşi măreşte pachetul de acţiuni din grupul de firme Genesys

I.V.
Piaţa de Capital /

MedLife îşi măreşte pachetul de acţiuni din grupul de firme Genesys

MedLife a anunţat, joi, preluarea unui nou pachet de 3% din grupul de firme Genesys Arad, unul dintre cei mai mari operatori privaţi de servicii medicale din zona de vest a României.

Ca urmare a acestei preluări, MedLife deţine pachetul de 61%, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Genesys Arad face parte din grupul MedLife încă din 2011, când reprezentanţii anunţau preluarea pachetului de 55%, iar valoarea tranzacţiei se ridica la aproximativ 3 milioane de euro.

MedLife Genesys include un spital de mari dimensiuni, maternitate, ambulatoriu şi laborator. De-a lungul anilor, grupul a dezvoltat mai multe centre medicale în oraşele Deva, Hunedoara, Petroşani, Drobeta Turnu Severin şi Târgu-Jiu, cea mai recentă inaugurare fiind centrul de radiologie şi imagistică medicală, singurul centru din Arad care dispune de un echipament radiologic digital.

Din 2010 până în prezent, MedLife a finalizat 23 de achiziţii, fiind operatorul cu cea mai mare expertiză pe acest segment de activitate. Badea Medical Cluj, anunţată în luna mai anul curent, este ultima tranzacţie de preluare a pachetului majoritar.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Acţiunile emise de MedLife sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare ′′M′′.

Începând cu 2009 a deschis sau a achiziţionat peste 83 de unităţi medicale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS