PSD aruncă în aer listarea la bursă a companiilor de stat

Listarea la bursă a companiilor de stat s-a transformat într-un moment de ruptură în politica internă, în condiţiile în care PSD a iniţiat un proiect legislativ prin care doreşte amânarea cu doi ani a oricărui demers privind listarea, iar moţiunea de cenzură iniţiată de AUR şi la care PSD a anunţat ieri că îşi dă acordul pentru întocmire şi depunere se referă tocmai la o aşa-numită „vânzare” a companiilor de stat.

Tot acest scandal a izbucnit în contextul în care vicepremierul pentru reformă, Oana Gheorghiu, a prezentat o listă exploratorie de 22 de companii de stat, care ar putea lista la bursă pachete minoritare de acţiuni, listă care a declanşat simultan o confruntare în interiorul coaliţiei, o dezbatere despre viitorul pieţei de capital şi o discuţie fundamentală despre sensul proprietăţii publice. Miza reală a acestei dispute nu mai este dacă vor exista sau nu IPO-uri, ci dacă statul român acceptă sau respinge utilizarea pieţei ca instrument de finanţare şi disciplină economică.

Senatorul social-democrat Daniel Zamfir a anunţat, ieri, că Biroul Permanent al Senatului a dispus dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes naţional până la 31 decembrie 2027. Aceasta deoarece lista analizată în Guvern include nume cu greutate precum CEC Bank, Hidroelectrica, Romgaz, dar şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Salrom, Loteria Română, Imprimeria Naţională, Cuprumin, Poşta Română sau entităţi din industria de apărare, precum Romarm şi UM Cugir.

„Biroul permanent a decis ca în această săptămână comisiile avizatoare şi raportoare să se întrunească, astfel încât, la începutul săptămânii viitoare, respectiv luni, să intre la votul final legea care interzice până la 31 decembrie 2027 înstrăinarea activelor statului la companiile de stat profitabile. Există şi o excepţie, şi anume cu privire la companiile de stat care au înregistrat cinci ani consecutivi pierderi, acolo poate exista o procedură de listare, o negociere sau orice altă formă prin care statul să valorifice acţiunile pe care le are, dar în niciun caz la societăţile de stat profitabile”, a declarat Daniel Zamfir.

Comisia economică a fost sesizată pentru raport la acest proiect, iar una dintre comisiile avizatoare este cea de administraţie. Este vorba despre proiectul L287/2026, care a primit deja avizul favorabil din partea Consiliului Legislativ.

Citeşte Adrian Mitroi, profesor ASE: „Avem nevoie disperată de listări, dar făcute profesionist, nu «româneşte»”

• PSD consideră total inoportun momentul ales pentru listarea companiilor de stat

Potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ depus de senatorii şi deputaţii social-democraţi în 20 aprilie, ne confruntăm cu un climat „profund impredictibil”, generat de „crizele suprapuse pe care economia naţională le traversează”, de volatilitatea pieţelor şi de presiunile inflaţioniste care afectează atât consumatorii, cât şi companiile, ceea ce face ca „deciziile privind înstrăinarea activelor statului să rişte să contravină intereselor statului român”. În acest context, iniţiatorii proiectului de act normativ avertizează că există „riscul clar ca momentul listării să determine tranzacţionarea acţiunilor la valori subevaluate, în detrimentul interesului public şi al patrimoniului statului”.

De aceea, social-democraţii consideră inoportună intenţia Executivului de a lista la bursă companii precum CEC Bank, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Poşta Română sau Romarm, dar şi vânzarea unor pachete suplimentare de acţiuni la companii deja listate, precum Hidroelectrica sau Romgaz, măsuri evaluate ca fiind „în deplină contradicţie cu logica economică”. În special în sectorul energetic, argumentaţia este mai fermă, fiind invocat faptul că diminuarea controlului statului „vulnerabilizează capacitatea de intervenţie a statului”, iar într-un context de incertitudine „poate fi catastrofală”.

Expunerea de motive invocă exemple din alte state europene pentru a susţine necesitatea menţinerii controlului public, arătând că, în perioade de criză, statele nu accelerează privatizările, ci „intervin direct şi activ în creşterea acţionariatului la acele companii, respectiv în consolidarea controlului public”. Sunt menţionate politici de consolidare a controlului statului în Polonia, Franţa sau Germania, prin naţionalizări, recapitalizări sau fuziuni strategice, toate orientate către securitatea economică şi energetică.

Proiectul legislativ include totuşi excepţii, permiţând vânzarea acţiunilor în cazul companiilor care înregistrează pierderi timp de cinci ani consecutivi sau pentru care a fost declanşată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvenţă, precum şi acţiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depăşeşte 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituţie de credit în parte. În această ipoteză, acţiunile deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţiile de credit, precum şi la alte societăţi pot fi înstrăinate, pe pieţe reglementate sau sisteme alternative de tranzacţionare autorizate conform legii.

Citeşte Aurelian Dochia, analist economic: „Listarea companiilor de stat, o soluţie foarte bună”

În final, autorii avertizează că „sub pretextul reformei şi al guvernanţei corporative nu putem asista impasibili la vânzarea accelerată a activelor strategice profitabile ale statului”, subliniind că problema nu este principiul listării, ci „momentul profund inoportun şi lipsa de responsabilitate decizională”, proiectul fiind prezentat ca o măsură temporară de protecţie a intereselor economice şi energetice ale României.

Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

• Listarea companiilor de stat - gură de oxigen pentru bugetul public

Datele concrete apărute în presă indică faptul că doar primele trei tranzacţii cuantificate - vânzarea a 10% din Hidroelectrica, 7% din Romgaz şi 20% din CEC Bank - ar putea aduce aproximativ 10,8-11 miliarde de lei la buget, ceea ce implică o evaluare cumulată de circa 116 miliarde de lei pentru aceste trei companii. Dacă adăugăm evaluări punctuale, precum cea de aproximativ 5 miliarde de lei pentru Aeroporturi Bucureşti, devine evident că valoarea totală a celor 22 de companii analizate depăşeşte pragul de 120 de miliarde de lei, ceea ce ridică miza la nivelul unuia dintre cele mai mari procese de capitalizare publică din România post-2000.

În acest context, Executivul încearcă să menţină discuţia în zona tehnică şi economică. Vicepremierul Oana Gheorghiu a explicat clar că „e o propunere, este o listă doar pentru explorare, e o listă exploratorie, nu avem o decizie, o asumare politică”, subliniind că orice pas ulterior depinde de „studii de fezabilitate”, ceea ce sugerează că procesul este unul etapizat, nu o decizie deja luată. În acelaşi timp, ea a punctat miza reală a listării, afirmând că o companie listată „nu mai poate fi controlată discreţionar” şi devine „mult mai greu de folosit ca instrument politic”, introducând astfel ideea că listarea nu este doar o operaţiune financiară, ci un mecanism de schimbare a modului în care sunt administrate companiile de stat.

Această linie este susţinută şi de premierul Ilie Bolojan, care a sintetizat argumentul pro-listare într-o formulare directă: „E vorba de vânzarea unor pachete minoritare, în aşa fel încât statul să rămână majoritar (...). Companiile vor fi administrate mai bine. Înseamnă că vor fi mai transparent administrate şi va fi un câştig pentru bugetul de stat”. În această logică, listarea nu este privatizare, ci monetizare parţială şi instrument de reformă, o metodă prin care statul păstrează controlul, dar introduce reguli de piaţă.

• Mecanismul ABB, criticat de social-democraţi

Dar tocmai aici apare una dintre cele mai sensibile componente ale discuţiei, aproape ignorată în spaţiul public larg: modul concret în care aceste participaţii ar putea fi vândute, respectiv diferenţa dintre listarea clasică prin ofertă publică şi alternativele precum vânzarea accelerată sau negocierea directă. În cazul companiilor deja listate, precum Hidroelectrica şi Romgaz, se discută tot mai clar despre utilizarea mecanismului de tip ABB (Accelerated Book Building), adică vânzarea rapidă a unor pachete de acţiuni către investitori instituţionali, într-un interval foarte scurt, de regulă câteva ore sau zile, fără un IPO clasic.

Acest mecanism are avantajul vitezei şi al certitudinii execuţiei, fiind folosit frecvent pe pieţele mature, dar vine cu un cost: preţul este adesea stabilit cu un discount faţă de piaţă pentru a atrage rapid capital.

În paralel, pentru companiile nelistate apare în discuţie varianta unor negocieri directe cu investitori strategici, fie înaintea listării, fie ca alternativă la aceasta, ceea ce schimbă complet logica operaţiunii. Dacă IPO-ul presupune transparenţă, competiţie între investitori şi formarea unui preţ de piaţă, negocierea directă implică selecţia unui partener şi un proces mult mai opac, în care statul poate obţine capital, dar pierde avantajul descoperirii preţului în piaţă. Tocmai această posibilitate alimentează suspiciunile politice şi explică reacţia dură a PSD.

Sorin Grindeanu, preşedintele social-democraţilor, a fost categoric: „PSD se opune vânzării companiilor de stat profitabile”, iar mesajul a fost amplificat prin declaraţii dure, în care listarea unor companii precum Romgaz, CEC sau Portul Constanţa este descrisă ca un act comparabil cu „să furi toată cămara”. Ştefan-Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, a adus o critică procedurală şi instituţională, afirmând că documentul privind listarea „a fost introdus pe ordinea de zi în dimineaţa şedinţei”, fără timp pentru analiză, şi că jaloanele din PNRR vizează doar trei companii din energie şi transport, „fără legătură cu CEC Bank, Loteria Română sau Portul Constanţa”.

• Nedemararea procedurilor de listare înseamnă pierderea a 771 milioane euro alocaţi prin PNRR

În acest peisaj, intervenţia mediului de afaceri adaugă o dimensiune critică suplimentară. Florin Jianu a remarcat că „această măsură pleacă din faptul că este un jalon în PNRR” şi a avertizat că „mi se pare că s-a ieşit mult prea târziu cu explicaţiile necesare (...), s-a creat un tăvălug politic”, sugerând că întârzierea şi politizarea subiectului pot compromite un instrument care ar fi trebuit deja implementat şi pot afecta credibilitatea României în raport cu angajamentele europene.

Acest risc este confirmat chiar de intervenţia publică de ieri a premierului Ilie Bolojan, care a avertizat, pe pagina oficială de Facebook, că România poate pierde 7,3 miliarde de euro din PNRR dacă nu adoptă rapid un set de nouă măsuri esenţiale, iar una dintre ele - Jalonul nr. 442 - vizează direct guvernanţa companiilor de stat. Potrivit şefului Guvernului, măsura presupune „îmbunătăţirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernanţei corporative”, reducerea numirilor interimare în consiliile de administraţie cu 50% la nivel central şi cu 10% la nivel local, precum şi adoptarea unei legislaţii privind regimul proporţional de raportare, penalizarea pentru neîndeplinirea acestui jalon fiind de 771 de milioane de euro. Această intervenţie leagă direct tema listărilor de reforma guvernanţei corporative şi arată că disputa nu mai este doar internă, ci are consecinţe financiare concrete în relaţia cu Uniunea Europeană.

Din punct de vedere economic, analiza rece arată că nu toate companiile au acelaşi profil şi nici aceleaşi şanse de listare. Hidroelectrica şi Romgaz sunt cele mai probabile candidate pentru noi tranzacţii, fiind deja listate şi atractive pentru investitori. CEC Bank rămâne un caz cu potenţial ridicat, dar dependent de voinţa politică. Aeroporturi Bucureşti şi Portul Constanţa sunt active valoroase, dar extrem de sensibile politic, ceea ce reduce probabilitatea listării rapide.

Salrom şi Cuprumin necesită pregătire suplimentară, iar Loteria Română sau Imprimeria Naţională sunt, în acest moment, mai degrabă scenarii teoretice. Industria de apărare este, practic, exclusă.

În acest context, câştigătorii şi perdanţii devin relativ evidenţi. Statul ar câştiga lichiditate într-un moment de presiune bugetară, piaţa de capital ar câştiga dimensiune şi relevanţă, iar investitorii ar avea acces la active strategice. În schimb, ar pierde acele structuri care funcţionează în opacitate şi depind de controlul politic direct. Blocarea listărilor ar inversa aceste efecte şi ar menţine un model în care decizia administrativă prevalează asupra semnalului de piaţă.

În final, disputa nu mai este doar despre „dacă” se listează, ci despre „cum” se monetizează aceste active: prin piaţă deschisă, prin vânzări accelerate sau prin negocieri directe. Între transparenţa unui IPO şi rapiditatea unui ABB sau a unei tranzacţii directe, România trebuie să aleagă nu doar o tehnică financiară, ci un model de guvernanţă. Iar în joc nu sunt doar 10-11 miliarde de lei potenţiali din tranzacţii, nici doar peste 120 de miliarde de lei valoare de portofoliu, ci şi 771 de milioane de euro din PNRR şi direcţia în care statul îşi redefineşte relaţia cu economia: deschisă către piaţă sau închisă în logica controlului politic.