PNRR, resetat radical: 100 de jaloane şterse, miliarde direcţionate spre autostrăzi şi spitale

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 4 septembrie

Dragoş Pîslaru a declarat: "Proiectele care vor fi scoase din PNRR vor fi finanţate din alte surse. Mă refer la proiectele al căror stadiu de realizare este situat între 1 şi 30%, care ar urma să fie finanţate din Fondul de Coeziune pe cadrul financiar european multianual 2021-2027, dar şi aici vor fi prioritizate cele privind infrastructura de transport şi infrastructura din sănătate. Proiectele care nu au fost demarate, se află în stadiu de 0%, deşi a fost semnat contractul de finanţare, nu vor mai fi făcute".

Dragoş Pîslaru a declarat: "Proiectele care vor fi scoase din PNRR vor fi finanţate din alte surse. Mă refer la proiectele al căror stadiu de realizare este situat între 1 şi 30%, care ar urma să fie finanţate din Fondul de Coeziune pe cadrul financiar european multianual 2021-2027, dar şi aici vor fi prioritizate cele privind infrastructura de transport şi infrastructura din sănătate. Proiectele care nu au fost demarate, se află în stadiu de 0%, deşi a fost semnat contractul de finanţare, nu vor mai fi făcute".

English Version

Dragoş Pîslaru: "Modificarea PNRR va fi aprobată în şedinţa ECOFIN din 10 octombrie”

Guvernul a propus oficialilor de la Bruxelles eliminarea a peste 100 de ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prioritizarea finanţării pentru mai multe proiecte de infrastuctură de transport rutier şi feroviar şi a proiectelor privind realizarea unor spitale, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Oficialul a precizat că propunerea guvernului Bolojan urmează să fie aprobată de ECOFIN în şedinţa din 10 octombrie, şedinţă ce iniţial fusese programată pentru ultima parte a lunii viitoare.

Dragoşi Pîslaru a declarat: "Proiectele care vor fi scoase din PNRR vor fi finanţate din alte surse. Mă refer la proiectele al căror stadiu de realizare este situat între 1 şi 30%, care ar urma să fie finanţate din Fondul de Coeziune pe cadrul financiar european multianual 2021-2027, dar şi aici vor fi prioritizate cele privind infrastructura de transport şi infrastructura din sănătate. Proiectele care nu au fost demarate, se află în stadiu de 0%, deşi a fost semnat contractul de finanţare, nu vor mai fi făcute. Am avut o întâlnire zilele trecute la Bruxelles cu Raffale Fitto, comisarul european pentru politica regională, care mi-a transmis că este de acord cu flexibilitatea privind anumite reajustări şi realocări pentru proiectele ce vor fără finanţarea pe care iniţial o aveau asigurată prin PNRR. Vorbim despre proiecte strategice care au fost incluse în PNRR şi care vor avea finanţare din Fondul de Coeziune. Suntem în proces de reaşezare a PNRR cu Comisia Europeană şi, deoarece infrastructura de transport rutier şi feroviar şi spitalele sunt elemente critice, există motive suficient pentru alocarea unei finanţări europene în scopul finalizării unor proiecte-cheie. În acelaşi timp, vom accelera şi monitoriza investiţiile ce vor fi realizate din PNRR, unde ne dorim şi o simplificare masivă a ţintelor şi jaloanelor. Toate aceste lucruri au ca scop primirea pe PNRR şi pe Fondul de Coeziune a 15-17 miliarde euro până la 31 decembrie 2026, sume ce ar urma să fie trimise de Bruxelles după aprobarea de către ECOFIN în şedinţa din 10 octombrie a versiunii oficiale a PNRR pentru ultimul an de implementare”.

Funcţionarii MIPE, excursie pe Coasta de Azur pe fonduri europene

În cadrul conferinţei de presă, ministrul Dragoş Pîslaru a declarat că nu mai tolerează risipirea fondurilor europene alocate României, oferind în acest sens un exemplu negativ chiar din interiorul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Şeful MIPE a afirma că a declanşat procedura pentru demiterea unui director şi pentru anchetarea de Comisia de Disciplină a mai multor angajaţi, care urmau să plece în deplasări externe - motivate drept traininguri - la Nisa (pe Coasta de Azur, în Franţa) şi Larnaca (în Cipru) pe fonduri europene.

Dragoş Pîslaru a precizat că respectivele excursii, denumite traininguri, au fost organizate de Organismul Intermediar Regional Bucureşti-Ilfov şi prevedea deplasarea în total a 30 de persoane ce urmau a fi cazate în Nisa şi Larnaca în hoteluri de 4-5 stele.

Ministrul Pîslaru a precizat: „Am avut o circulare internă în minister pe subiectul acesta, şi am comunicat explicit că nimeni nu pleacă pe banii statului. Am aflat în cursul zilei de vineri când, într-adevăr, s-au anulat cele două deplasări. E bine, luni, când eram la Bruxelles, am fost informat că domnul director şi-a dat singur concediu şi-a aprobat concediul şi pentru alţi colegi care figurau pe lista de participanţi la acest training, alţii au cerut să participe în telemuncă, astfel încât am verificat cu compania de transport şi un număr de şapte participanţi la acest training au plecat la Nisa cu biletele de avion care au fost recumpărate deja. De aceea, astăzi am dispus demiterea directorului respectiv. În acest moment o să afle domnul director că atunci când se întoarce de la Nisa se va întoarce fără să mai fie director. Mai mult decât atât am cerut sesizări disciplinare pentru toţi colegii care au plecat în această excursie pe bani publici”.

Potrivit şefului MIPE, cheltuielile pentru cele două deplasări se ridicau la 535.000 lei, cheltuială ce urma să fie suportată din alocările pe care le primim pentru asistenţă tehnică în vederea implementării proiectelor finanţate pe Fondul Social European Plus (FSE+). Dragoş Pîslaru a declarat ieri că nu va mai permite ca fondurile europene să fie cheltuite pe lucruri inutile, ci doar în folosul cetăţenilor fiind vorba de bani de la bugetul Uniunii Europene, buget constituit din contribuţiile statelor membre, contribuţii ce vin din bugetele de stat, adică din taxele şi impozitele oamenilor.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Bravo !!! Felicitari domnule Paslaru !!!!

    1. de milioane de lei ,mi se pare exagerat mai bine construim alte scoli unde este nevoie,foarte bine ca banii din PNNR sa fie redictionate catre constructia de autostrazi, spitale si magistrale feroviare.

      numai sa nu se fure, ca pana acum.

    Bolojan a taiat si programul Masa sanatoasa pentru un milion de elevi. Noroc ca sint bani pentru F-35, care au o capacitate de lupta sub 10% dupa 4 ani de functionare, si pentru Ucraina si pentru energie verde si tot felul de alte bazaconii.

    1. Eu zic să te mai informezi din sursele oficiale americane. De acolo vei afla că respectiva capacitate de luptă a F35 este cu mult, mult mai mare decât aceea scrisă de tine. Iar documentul care atestă asta a fost publicat recent de Administrația Trump. Dar pentru voi e ușor să mestecați rahat fără să vă informați.

      Adica CBO, iunie 2025?

      Availability, Use, and Operating and Support Costs of F-35 Fighter Aircraft  

      eu am fost la scoala inclusiv facultate si nu am primit nicio masa gratuita ,ba dimpotriva am fost dusi cu forta la munci agricole iar in clasa a XI-a 30 de zile pe santierul tineretului in vacanta de vara ni s-a furat o luna din vacanta , colectam sticle si borcane goale, maculatura,fier vechi pana la dopuri de pluta s-a ajuns ,bani pentru fondul scolii, iar tu pomanagiule vrei bursa pentru aurolaci numai ca niste necalificati sa primeasca un salariu pentru ca vin 3-4 copii la scoala.

      un non sens , pomanagiii,bronzatii promoveaza fascismul ,tocmai ei care erau trimisi la sapun,

      Ai luat masina prin Rabla? Esti pomanagiu asistat social! Ai luat casa prin Prima Casa? Esti asistat social!

      Problema nu a fost scoaterea Masa sanatoasa, care nici nu trebuie infiintat, ci taierea discretionara a unor cheltuieli fara sa se umble acolo unde conteaza, de exemplu la pomanagii din administratiile centrale si locale  

      ...

      ...

      ...

      Nu vrea PSDul ca acolo sunt oamenii partidului si toate neamurile lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb