Poliţia din Moldova a confiscat bani şi documente de la reţeaua „ŞOR”

A.B.
Internaţional / 4 septembrie, 21:46

Poliţia din Moldova a confiscat bani şi documente de la reţeaua „ŞOR”

Poliţia Republicii Moldova a anunţat joi că, în urma descinderilor efectuate dimineaţă în mai multe localităţi, într-un dosar de corupere a alegătorilor, finanţare ilegală a partidelor şi spălare de bani, au fost reţinute două persoane pentru 72 de ore, transmite deschide.md, de la care transmitem cele ce urmează.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, un grup de persoane afiliate organizaţiei criminale „ŞOR” urmărea coruperea electoratului înaintea alegerilor parlamentare din 2025. Banii de provenienţă dubioasă erau transferaţi prin aplicaţia mobilă „PSB” a unei bănci ruse aflate sub sancţiuni internaţionale, apoi lichefiaţi şi distribuiţi în Republica Moldova.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat sume de bani în lei şi valută străină, telefoane, laptopuri, carduri bancare, documente, dar şi liste cu persoane şi automobile implicate la proteste, inclusiv cu sumele plătite acestora.

De asemenea, a fost documentată utilizarea aplicaţiilor „PSB” şi „Taito”, precum şi a unor canale de Telegram prin care se efectuau transferuri şi se distribuiau materiale de dezinformare coordonate din Federaţia Rusă, conform sursei citate.

Investigaţiile continuă pentru identificarea tuturor suspecţilor şi tragerea lor la răspundere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb